Stirile din ziua: 20 august 2025

Grupă foarte grea pentru Politehnica în Liga 3. Serie cu echipe din Timiş, Arad, Hunedoara şi Alba

Grupă foarte grea pentru Politehnica în Liga 3. Serie cu echipe din Timiş, Arad, Hunedoara şi Alba

Federalii au trecut în sfârşit la împărţirea seriilor din Liga a 3-a. Dacă până acum Timişul era în cea mai vestică serie, lucrurile s-au mai schimbat. Adică aria de participare a formaţiilor s-au mărit şi grupările din Aba au intrat în grupa noastră. Aşadar, 12 echipe din judeţele Timiş, Alba, Hunedoara şi Arad se vor

Municipalitatea timișoreană solicită fonduri europene pentru regenerarea Pieței Mocioni

Primăria Timișoara avansează în programul de regenerare urbană a cartierelor istorice. Municipalitatea finalizează documentația pentru obținerea de noi fonduri europene pentru regenerarea Pieței Mocioni (Küttel). Intervențiile urmăresc să îi redea atractivitatea, printr-o mai bună conectivitate a transportului în comun, extinderea suprafețelor verzi și punerea în valoare a clădirilor de patrimoniu deja reabilitate sau aflate în

La Horticultura se fac angajări. Sunt mai multe posturi disponibile

  Căutaţi un loc de muncă stabil cu o acivitate desfăşurată cu precădere în aer liber? SC Horticultura face angajări în special pentru îngrijirea spaţiilor verzi şi a celor două cimitire pe care societatea municipalităţii le gestionează: Rusu Şirianu şi Calea Şagului. Ce oferă Horticultura? un loc de muncă stabil, cu oportunități de dezvoltare mediu

A fost desemnată firma care va ridica parcarea multietajată de lângă Spitalul de Copii. E din București

Parcarea multietajată care ar urma să se ridice la Timișoara lângă Spitalul de Copii Timișoara, așteptată de ani de zile, are acum și un constructor. Unul care nu e deloc străin investițiilor publice municipale timișorene. Societatea bucureșteană Audiotech Multimedia Group este constructorul declarat câștigător al licitației organizată de Primăria Timișoara pentru viitoarea parcare. Aceasta va

Circulația e îngreunată pe DN 69, în zona noului drum de legătură cu A1/FOTO

Societatea care are contract cu DRDP Timișoara a început lucrările de reparații ale drumului național 69, în zona de unde începe și noul drum de legătură cu A1. Lucrările de frezare executate de antreprenorul PORR Construct pe DN 69, în zona sensului giratoriu cu centura Timișoara Nord (Mahle), au avansat către șantierul drumului de legătură.

UMF Timisoara

Universitatea de Medicină și Farmacie este cea mai atractivă din Timișoara pentru studenții străini

O statistică realizată de Ministerul Educației și Cercetării arată că în Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie este cea mai de succes din oraș atunci când vine vorba despre absolvenții străini, fără cetățenie română. Interesant, nici Universitatea de Vest nu stă deloc rău la licențiați. Pentru ultimul an universitar încheiat, 2023 – 2024, Universitatea de

O nouă şansă pentru un viitor academic: admiterea de toamnă la UPT

Numărătoarea inversă a început şi mai sunt doar câteva zile până se vor redeschide listele pentru înscrierea la cel mai vechi institut de învăţământ din Vestul ţării. Absolvenții de liceu care nu au participat la sesiunea de admitere din vară sau nu au fost admiși la programul dorit au acum o nouă oportunitate de a-și

SDM astupă găurile rămase pe strada Divizia 9 Cavalerie după lucrările făcute de distribuitorul de gaze naturale/Foto

Constructorii de la SDM au început lucrări pe o nouă arteră principală din Timișoara. Cu mai multe șantiere deja în lucru, societatea de drumuri a Primăriei Timișoara lucrează acum și pe strada Divizia 9 Cavalerie, după ce distribuitorul de gaze naturale a spart strada începând încă de acum o lună. Șoferii care tranzitează zilnic în

Incendiu pe strada Orăştie! O persoană a ajuns la spital cu arsuri

În această dimineață, pompierii din Timişoara au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu de locuință, pe strada Orăștie. La fața locului s-au deplasat de urgență 14 pompieri cu 3 autospeciale de stingere, o autospecială de salvare la înălțime și o autosanitară SMURD. În momentul sosirii echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu

Editorial de Eugen Sasu

România între Inteligența Artificială și Neinteligența Naturală

Câteva știri fake-news ventilate pe rețelele sociale arată cât de buni sunt rușii și cât de răi sunt francezii. De pildă, Vladimir Putin vorbește în limba română despre cum Rusia nu ne lasă să pierem, că ea ne va sprijini în lupta noastră împotriva guvernului proeuropean care ne bagă pe gât greaua austeritate. Nouă nu

O ultimă ţigară… a produs un incendiu cu victime în Periam

Miercuri, în jurul orei 00:40, pompierii timișeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de locuință, în localitatea Periam. La locul intervenției s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu 2 autospeciale de stingere și o autosanitară SMURD. De asemenea, la misiune au intervenit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Periam La sosirea echipajelor

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 august 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.08.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 20.08.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.