Cine greșeşte mai mult va pierde, spuneau specialiștii înaintea marii finale a Ligii Naționale de rugby, disputate între cele mai bune echipe din ovaliada românescă din ultimele două decenii, Timișoara și Baia Mare! Doar că echipa bănățeană nu a greșit mult, ci foarte mult… de aici și eșecul usturător și categoric. Baia Mare s-a impus…
Bulevardul Liviu Rebreanu a fost redat circulaţiei cu o zi înainte de începerea şcolii
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că lucrările pe Bulevardul Liviu Rebreanu au fost finalizate, astfel că, odată cu începerea noului an şcolar, se va circula normal pe acesta. Lucrările care mai trebuie efectuate se vor relua în perioada vacanțelor școlare. Una dintre cele mai intens circulate artere ale orașului a fost redată integral circulației…
Suveraniştii au venit cu circul în parlament. AUR s-a făcut de râs: prima moţiune de cenzură, mai puţine voturi decât semnături
Opoziţia a reuşit să obţină doar 108 voturi la prima moţiune de cenzură, din patru, care a fost votată astăzi în parlament. Un rezultat ruşinos pentru „suveranişti”, în condiţiile în care au fost adunate 125 de semnături pentru moţiune, iar pentru ca această să reuşească era nevoie de 233 de voturi Senatul şi Camera Deputaţilor…
Sportivi de la CSM Timișoara se remarcă la Europenele U23 de canotaj. Două medalii de aur și una de argint
Iulian Florin Pleșescu este unul din marii performeri ai Europeanului de tineret de la Racice (Cehia). Sportivul legitimat de CSM Timișoara și antrenat de celebrul antrenor Zlatomir Balojin a câștigat două medalii de aur. O distincție de argint a fost obținută și de Iuliana Irina Cantoriu, și ea reprezentând clubul timișorean. „AUR la Campionatele Europene…
Anunţ licitaţie 11 septembrie pentru spaţii comerciale în pieţe
Societatea Pieţe S.A. Timişoara, str. Ovidiu Balea, nr 2, scoate la licitaţie spaţii comerciale în pieţele din subordinea Societăţii PIEŢE S.A. Licitaţia va vea loc în data de 11.09.2025, ora 11.00, la sediul societăţii PIEŢE S.A. din str. Ovidiu Balea, nr 2. Pentru a putea participa la licitaţie, cei interesaţi trebuie să respecte instrucţiunile de…
CJ Timiș a lansat licitația pentru extinderea clinicii ATI de la Spitalul Județean Timișoara
Actualul spațiu al Clinicii de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara va fi extins, în urma unui proiect finanțat în cadrul Programului Interreg VI-A Romania-Ungaria 2021-2027. Lucrările efectuate nu vor fi de tipul schimbării structurii de rezistență a clădirii unde își desfășoară activitatea secția medicală. A fost…
Apărarea României și cel mai bun vecin al nostru, lacul rusesc Marea Neagră
Franța a anunțat că intră în logica prerăzboi în ceea ce privește pregătirea spitalelor pentru primirea a sute de răniți deodată. Francezi și din alte state. Asta înseamnă pregătirea spitalelor pentru fluxuri mari de răniţi, să mobilizeze necesarul de medici în scurt timp și să devină funcționale cu secții mobile în jurul aeroporturilor. Țările nordice…
Luni va fi întreruptă alimentarea cu apă în Moşniţa Nou şi Balinţ
Aquatim anunţă că luni, 8 septembrie, întrerupere programată a alimentării cu apă în Moşniţa Nou şi Balinţ, pentru efectuarea unor lucrări. Aquatim transmite că lucrările sunt necesare pentru menținerea calității serviciilor de alimentare cu apă potabilă. La Moșnița Nouă, între orele 09:00 – 15:00, se va întrerupe furnizarea apei pe următoarele străzi: Georgeta, Orșova, Românești,…
ANICP – Educație canină pentru o comunitate mai sigură și mai empatică
Banatul este un spațiu al valorilor solide: tradiție, responsabilitate, respect față de comunitate și grijă față de viață – în toate formele ei. În această zonă în care se întâlnesc inima și rațiunea, acțiunea și empatia, se conturează un alt fel de a construi comunitatea: un model bazat pe implicare reală și pe educație. În…