Stirile din ziua: 18 septembrie 2025

Elevii Liceului „Ion Vidu” din Timișoara vor reprezenta județul Timiș și România pe marile scene ale muzicii clasice europene

Elevii Liceului „Ion Vidu” din Timișoara vor reprezenta județul Timiș și România pe marile scene ale muzicii clasice europene

Pe marile scene ale Europei. Județul Timiș va fi reprezentat pe unele dintre cele mai prestigioase scene ale muzicii clasice de pe Bătrânul Continent. Elevii Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara vor concerta la finalul lunii septembrie, alături de Orchestra de tineret MOYSA a Filarmonicii din Salonic. Tinerii muzicieni vor participa la două concerte

Lucrările la noul centru de recuperare medicală de la Lovrin continuă conform programului

Construcția centrului de recuperare medicală de la Lovrin decurge bine, a constatat vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu. Investiția ar urma să fie finalizată în doi ani. Suma investită la Lovrin este de 40 de milioane de lei, ”Am fost la Lovrin unde se ridică un centru medical de recuperare în care investim peste 40

Proiectul noii firme care va administra groapa de gunoi de la Ghizela, pe repede înainte

Consiliul Județean Timiș nu se lasă și merge pe repede înainte cu proiectul preluării administrării printr-o societate proprie a gropii de gunoi de la Ghizela. Miercuri, șefii instituției au participat la ședința Consiliului Local al comunei Ghizela, pentru a susțile participarea UAT la noua societate, Ghizela urmând să aibă 1% din părțile sociale. Propunerea a

Gest de apreciat! Portofel cu acte, carduri și bani găsit și înapoiat proprietarului

Polițiștii locali au găsit, în cursul după-amiezii de miercuri, în jurul orei 15, pe Str. Reșiței, un portofel. Trecând la verificarea conținutului, s-a constatat ca în el se aflau două acte de identitate, cinci carduri bancare, două carduri de sănătate și suma de 861 lei. Imediat polițiștii locali au luat legătura cu una din cele

Primarul Andrei Popa (USR), inițiatorul unei alianțe pentru dezvoltare locală. 5 localități își dau mâna pentru dezvoltare. Unde-s mulți puterea crește!

Când vorbim despre administrația locală, suntem tentați să ne gândim la rivalități, la orgolii și la micile dispute dintre primării. De aceea, inițiativa primarului USR Andrei Popa din comuna Balinț, care a reușit să adune în jurul său alte patru localități din județul Timiș: Bethausen, Ghizela, Ohaba Lungă și Bara, pentru a forma un Consorțiu

Explozie și incendiu într-o locuinţă din Timișoara. O persoană este transportată la spital

În jurul orei 11, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la o explozie, urmată de incendiu, într-o locuință pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 11 pompieri cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incediul s-a manifestat într-o încăpere, fără pericol de propagare. Explozia a fost

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare de către APM Timiș

COMUNA DUMBRĂVIŢA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare revizuite de către ANMAP, pentru proiectul „Extinderea reţelelor de apă uzată și a reţelelor de distribuţie a apei din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiș” propus a fi amplasat în comuna Dumbrăviţa, intravilan , domeniul public, jud. Timiș. Decizia autorităţii de mediu, precum și informațiile relevante

cursuri CCIAT

CCIAT lansează două noi cursuri gratuite de pregătire

CCIA Timiș demarează noi serii de cursuri gratuite prin Proiectul EVO-TECH, în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest”, derulat de Cameră, în calitate de beneficiar, și Expert Business Center în calitate de partener. Acestea sunt co-finanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Organizatorii anunță

Primăria Timişoara a început partea birocratică pentru demolarea garajelor din spatele blocurilor de pe bulevardul Dragalina

Un nou teren din Timișoara va fi eliberat de vechi garaje, urmând să fie transformat în parcare publică. Vizată este o suprafață de 529 mp de pe Bulevardul General Ion Dragalina nr. 38–42, aceasta fiind ocupată în prezent de 27 de garaje, care vor fi demolate, în loc urmând să fie amenajat un spațiu modern,

Un elev eminent timișorean beneficiază de un sprijin financiar de 7.500 de lei din partea Primăriei Timișoara

Dragoș-Mihai Popuțe, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, va beneficia de un ajutor de 7.500 de lei din partea Primăriei Timișoara, bani care acoperă o parte din costurile participării la tabăra APEX-Maths, care a avut loc la Reșița, în perioada 27 iulie–16 august. Anul trecut doi elevi timișoreni au beneficiat de

UPT Connecting Bridges a abordat teme de mare actualitate pentru tineri

O conferință care deschide drumuri și asta pentru că toată lumea din UPT își dorește un viitor mai bun pentru studenți. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 16 septembrie 2025, cea de-a de-a doua ediție a conferinței Connecting Bridges, organizată de Centrul de Consiliere și Orientare în Cariera din UPT, având ca principal scop

Nicolae Robu afirmă că îi ştie cu „nume, prenume şi data naşterii” pe cei 41 de mii de timişoreni care ar fi apărut în plus pe listele electorale din 2024, faţă de 2020

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, revine cu un mai vechi narativ, motiv pentru care ar fi pierdut alegerile din 2024. Respectiv că pe listele electorale din 2024 au fost prezenți peste 41.000 de cetățeni care nu erau și în 2020. Acum afirmă că i-ar şti pe aceşti peste 41 de mii de timişoreni cu

Începe TIFF la Timișoara. Premiere, cineconcert și “Dracula” lui Radu Jude

TIFF Timișoara își deschide astăzi porțile pentru cea de-a doua sa ediţie. Până duminică, 21 septembrie, cinefilii timişorebi sunt aşteptaţi cu un program spectaculos: filme în premieră și avanpremieră, cineconcert, întâlniri cu regizori și actori, dar și ateliere pentru copii și adolescenți. TIFF Timișoara va avea loc la Cinema Timiș, Cinema Studio și la Grădina

Horticultura Timișoara angajează inspector SSM

Horticultura Timişoara anunţă că are un post disponibil de inspector SSM (securitate şi sănătate în muncă).  Condiţii: experiență minimum 3 ani în domeniul SSM; atitudine pozitivă și inițiativă; abilități bune de comunicare și organizare; dorința de a contribui la siguranța echipei noastre. Doritorii pot trimite un CV la adresa de e-mail carina.sirca@horticultura.ro Mai multe detalii

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 septembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.09.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 18.09.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.