AMR: Două zile până la începutul noului an academic la UPT

Întreaga comunitate a Universității Politehnica Timișoara, cadre didactice, cercetători, personal administrativ, studenți, masteranzi și doctoranzi, se pregătește, cu emoție, pentru debutul în noul an academic.

În special pentru „bobocii” din anul I, conducerea UPT, alături de facultăți și ligile studențești, a pregătit o serie de surprize care să-i familiarizeze cu atmosfera vieții academice. Ceremonia de deschidere a anului universitar 2025-2026 va avea loc vineri, 26 septembrie 2025, începând cu ora 10:00, pe Stadionul Știința și va avea o semnificație specială: vocea studenților va fi auzită pe scena Politehnicii, prin mesajele transmise de studenții reprezentanți.

Întregul campus al Politehnicii, de la amfiteatre, săli de curs și de seminar, laboratoare, cămine și cantine studențești, până la bibliotecă și baze sportive, a fost pregătit pentru noul an de învățământ.

Universitatea Politehnica Timișoara are disponibile, în acest moment, 10 cămine studențești, care acoperă întreg necesarul pentru studenții proprii. În toate acestea au fost efectuate, în perioada verii, lucrări de reparații și igienizări în camere și spațiile comune. Alte 4 cămine sunt în curs de modernizare, ele urmând să asigure, de anul viitor, încă 700 de locuri în camere cu baie și chicinetă proprie, eficientizate energetic, valoarea investiției fiind de 46 de milioane de lei.

În ceea ce privește bazele sportive, au fost finalizate lucrările la noua sală de sport de pe Aleea Ghirodei, care beneficiază de o suprafață de joc polisportivă, vestiare moderne și o tribună cu 180 de locuri. Lucrările avansează și la Baza Sportivă nr. 1, cu noua tribună, parcarea și terenurile de sport, care urmează să fie finalizate în prima parte a anului 2026. De asemenea, se pregătește demararea licitației pentru Sala Polivalentă de pe strada Podeanu, împreună cu Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș.

Universitatea Politehnica Timișoara pune un accent deosebit pe sustenabilitate, iar în acest sens au fost deja montate și sunt funcționale primele sisteme de panouri fotovoltaice, de pe corpul Electro și continuă lucrările de montare pe restul de 16 clădiri (facultăți și cămine). La finalul proiectului, Universitatea Politehnica Timișoara va beneficia anual de o producție de energie regenerabilă estimată de 1.745 Mh, reprezentând aproximativ 25% din consumul universității.

Cu fonduri europene din Programul Regional Vest au început lucrările de amenajare și modernizare a 7 amfiteatre din cadrul Facultății de Construcții și, de asemenea, au fost finalizate o parte importantă din licitațiile de dotare cu echipamente pentru toate facultățile din UPT, echipamentele urmând să fie livrate în perioada următoare. Valoarea proiectelor este de peste 7 milioane de euro.

Infrastructura digitală a universității a beneficiat de un upgrade important prin echipamentele livrate în cadrul programului DigiUPT, finanțat prin PNRR. Echipamente în valoare de peste 11 milioane de lei au fost deja livrate, iar altele sunt în procedura de atribuire, urmând să fie livrate până la sfârșitul anului. Lucrări de modernizare din fonduri proprii s-au mai desfășurat în facultățile din UPT.

Căminul pentru masteranzii, doctoranzii și tinerii cercetători ai Universității Politehnică Timișoara, situat în incinta ICER este finalizat în proporție de 80%, iar în condițiile în care nu vor există sincope în finanțare, lucrările vor fi finalizate la sfârșitul anului. Cele 128 de unități de cazare cu 2 paturi și baie proprie vor putea fi utilizate de 275 de persoane. Valoarea investiției este de peste 20 de milioane de lei + TVA și este realizat prin Compania Națională de Investiții.

Programul complet al manifestărilor dedicate deschiderii anului academic 2025-2026:

Vineri, 26 septembrie 2025 – Deschiderea oficială
La ora 10:00, pe Stadionul Știința, va avea loc deschiderea oficială a anului de învățământ universitar 2025-2026, în prezența conducerea UPT, cadrelor didactice, studenților și partenerilor, subliniind importanța educației, inovației și colaborării între studenți, facultăți și partenerii economici.
După ceremonia oficială, între orele 11:00 și 14:00, Stadionul Știința va deveni centrul interacțiunilor educaționale și sociale, unde studenții vor putea explora standurile organizate de facultăți, organizații studențești și companii partenere, care au pregătit cadouri și surprize de început de an.
Ora 22:00 – Labubuială: Ziua se încheie cu o petrecere specială, începând cu ora 22:00, în Spațiul UPT Campus Creativ, organizată de ligile studențești și UPT Campus Creativ, pentru a marca începerea vieții universitare.

Duminică, 28 septembrie
Treasure Hunt organizat de COSPol (Convenția Organizațiilor Studențești din Politehnică) pentru studenții de anul I – un traseu de descoperire a campusului și a orașului, organizat special pentru.

29 septembrie – 2 octombrie 2025

Studenții UPT își vor face auzită vocea și vor participa la acțiunile coordonate de ANOSR la nivel național, alături de studenți din întreaga țară.

Tot în această perioadă, facultățile vor organiza activități de acomodare, întâlniri cu profesorii și prezentări introductive (conform programului fiecărei facultăți și transmis de Student Office UPT).

Joi, 2 octombrie

Campus Joy powered by RedBull (Complexul Studențesc)

Sâmbătă, 4 octombrie

18:00 – 00:00 – Noaptea Campusului Deschis, în care știința, arta și comunitatea se întâlnesc la Universitatea Politehnica Timișoara prin laboratoare, ateliere, experimente, instalații de artă, expoziții și alte surprize.

Pe parcursul semestrului 1, în cadrul facultăților vor avea loc activități săptămânale de acomodare și ore de tutoriere destinate studenților de anul I (conform programului fiecărei facultăți și transmis de Student Office UPT).

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.