Înaintează lucrările la calea ferată dintre Timișoara și Cenad, în zona Biled

CFR Infrastructură anunță că pe linia 133 Timișoara-Cenad, continuă lucrările de întreținere și reparație a căii ferate. Constructorul care se ocupă de lucrare a finalizat în stația Biled lucrările de înlocuire a aparatelor de cale precum și lucrările la o Bretea de cale ferată.

În acest moment se lucrează la montarea unor panouri speciale, tip 60, pe Linia III directă, fiind înlocuite pe o distanță de 642 m, între km. 28+100 și km. 28+690, după care se va trece la reparația trecerilor la nivel aferente Liniei III.

La aceste treceri la nivel se va reface prisma de piatra sparta, se vor înlocui traversele din pasaj, se vor înlocui dalele din beton existente cu dale noi din beton armat și se vor reface racordările între drum și calea ferată pentru asigurarea planeității trecerii la nivel (pe câte 5 m de o parte și cealaltă a căii ferate).

Concomitent se mai lucrează pe 2 curbe din linia curentă Dudeștii Noi – Biled, și anume la km. 18+240 – 18+560a, ceasta fiind aproape finalizată, precum și la curba de la km. 25+950 – 26+220.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea cere aproape zece milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea unui corp de școală

Primăria Timișoara convoacă, luni, ședință de plen extraordinară pentru a putea cere bani europeni nerambursabili, în vederea acoperirii cheltuielilor cu reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16, de pe strada București nr. 11. Valoarea totală a proiectului este de 17 milioane lei, iar municipalitatea propune asigurarea unei co-finanțări din bugetul local de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea cere aproape zece milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea unui corp de școală
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Laţcău nu-i rămâne dator lui Alfred Simonis: “Responsabilitatea se măsoară în vieți protejate, nu în milioane invocate în conferințe sau online”

Războiul declaraţiilor dintre preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău, pe marginea unui drum de acces la viitorul Institut Oncologic continuă. Laţcău afirmă că atunci când a ridicat problema drumului s-a referit la siguranţa pacienţilor. Imedit după ce a fost atacat de Alfred Simonis, viceprimarul Ruben Laţcău i-a răspuns. El îl acuză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău nu-i rămâne dator lui Alfred Simonis: “Responsabilitatea se măsoară în vieți protejate, nu în milioane invocate în conferințe sau online”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rezultat fantastic pentru o timișoreancă! Argint la Europenele de cadeți

Argint european pentru România și Timișoara la floretă! Performanță extraordinară pentru Alexandra Adoch, care a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de Cadeți, desfășurate la Tbilisi! După un parcurs excelent, cu victorii clare și multă determinare, Alexandra a ajuns în marea finală, unde a întâlnit o adversară puternică din Turcia, Atmaca Alara. A cedat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultat fantastic pentru o timișoreancă! Argint la Europenele de cadeți
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Stațiile de încărcare electrică a vehiculelor, produse la Timișoara, urcă tot mai mult în vânzările de pe piețele europene

Un producător timișorean de stații de încărcare pentru vehicule electrice reușește să urce tot mai mult pe piața europeană de specialitate. Franța se dovedește a fi un punct unde afacerea merge tot mai bine, această piață fiind în prim planul exporturilor realizate de companie, piața externă atrăgând 60% din producția vândută. Proiectul stațiilor de alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stațiile de încărcare electrică a vehiculelor, produse la Timișoara, urcă tot mai mult în vânzările de pe piețele europene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii, dar şi vizitatorii orașului sunt invitați să redescopere spiritul inovator al orașului în cadrul turului pietonal „Premierele Timișoarei”. Organizat de Timișoara Free Tours, evenimentul va avea loc duminică, 22 februarie, între orele 15:00 – 17:00. Evenimentul face parte din cel de-al șaselea sezon al seriei „Turist la tine acasă”, desfășurată sub motto-ul „Află poveștile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Premierele Timișoarei” într-un tur pietonal din cadrul seriei „Turist la tine acasă”
Accident grav, care cu ușurință putea fi evitat, dar pentru asta șoferul trebuia să respecte regulile elementare de circulație. „La data de 20 februarie 2026, un tânăr de 29 de ani a condus un autoturism pe Calea Aradului, dinspre Calea Circumvalațiunii, iar la intersecția cu strada Amurgului a surprins și accidentat o femeie de 46...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovită pe „zebră” de un șofer certat cu legea și cu bunul simț. S-a întâmplat vineri seara în Timișoara
Argint european pentru România și Timișoara la floretă! Performanță extraordinară pentru Alexandra Adoch, care a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de Cadeți, desfășurate la Tbilisi! După un parcurs excelent, cu victorii clare și multă determinare, Alexandra a ajuns în marea finală, unde a întâlnit o adversară puternică din Turcia, Atmaca Alara. A cedat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultat fantastic pentru o timișoreancă! Argint la Europenele de cadeți
Războiul declaraţiilor dintre preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău, pe marginea unui drum de acces la viitorul Institut Oncologic continuă. Laţcău afirmă că atunci când a ridicat problema drumului s-a referit la siguranţa pacienţilor. Imedit după ce a fost atacat de Alfred Simonis, viceprimarul Ruben Laţcău i-a răspuns. El îl acuză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău nu-i rămâne dator lui Alfred Simonis: “Responsabilitatea se măsoară în vieți protejate, nu în milioane invocate în conferințe sau online”
Alfred Simonis, președintele CJ Timiş, pune la punct Primăria Timișoara, după ce  viceprimarul Ruben Lațcău spunea că Institutul Regional Oncologic Timișoara este un proiect prost făcut, fără a avea prevăzut un acces auto corespunzător, iar ministrul Sănătății ar fi pierdut o finanțare europeană de 250 de milioane de euro. Nici ministerul, nici CJT nu pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis pune la punct Primăria și pe Ruben Lațcău. CJ Timiș își asumă investiția pentru drumul de acces la IROT
Primăria Timișoara convoacă, luni, ședință de plen extraordinară pentru a putea cere bani europeni nerambursabili, în vederea acoperirii cheltuielilor cu reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16, de pe strada București nr. 11. Valoarea totală a proiectului este de 17 milioane lei, iar municipalitatea propune asigurarea unei co-finanțări din bugetul local de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea cere aproape zece milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea unui corp de școală
Alte șapte primării din Timiș au ajuns la rând să semneze acorduri de colaborare cu Consiliul Județean Timiș, în vederea susținerii unor părți din cheltuielile efectuate pentru investiții locale. Suma alocată pentru această tranșă de la bugetul județului ajunge la aproape 21 de milioane de lei. De această dată, vizate sunt Sânpetru Mare, Șag, Dumbrăvița,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alte 21 de milioane de lei de la bugetul județului pleacă spre proiectele comunelor timișene
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.