Poli Timișoara, despre care în ultima vreme vorbim în culori vii, planuri de promovare și performanțe cum n-am mai avut de 15 ani, după alți 15 ani de pauză și tot așa în istoria de peste 100 de ani a clubului, este o nouă entitate juridică transformată din vechiul ASU/SS Politehnica. Acea ASU Poli ținută pe „perfuzii” de institutul de învățământ superior (UPT), prin pasiunea suporterilor și a nu foarte mulți sponsori care au crezut că fac bine ce fac oferind susținere financiară pentru supraviețuirea lui Poli în ligile inferioare ale fotbalului românesc.
Pentru ca banii să fie mai mulți, atât de mulți încât să ne propunem un fotbal pe prima scenă, patronatul vechiului club, Universitatea Politehnică din Timișoara, a încheiat un parteneriat cu Consiliul Județean Timiș și mai apoi cu Primăria Timișoara. Echipa are un antrenor, Dan Alexa, cu temă precisă: promovarea anul acesta din liga a treia în cea de-a doua, apoi să atace trecerea în prima ligă, dacă se poate din prima, dacă nu, măcar din a doua încercare. Când s-a anunțat care este planul, microbiștii poate că au crezut că treaba e o banalitate.
Doar urmau să vină bani din bugetul administrației unuia dintre cele mai bogate județe și din cel al municipiului Timișoara, un oraș cu mulți bani. Nu e chiar atât de simplu. Administrația publică poate finanța clubul Poli cu mai tot ce este necesar lui, doar că nu poate plăti salarii. Din contribuția CJ Timiș și a primăriei poți plăti echipamente, deplasări, hrană, cazare, activitatea academiei de copii, infrastructură, dar leafa la „băieții în ghete” nu o poți plăti până ce legea nu se schimbă în Parlamentul României după placul lui Alfred Simonis.
Aici și-au dat seama oficialii că nu va fi atât de simplu, deși legea e egală pentru toți, iar dacă e greu pentru Poli, îmi imaginez că le e greu și celorlalte contracandidate din Alba. Va fi și mai greu la anul, când bugetul de liga a 2-a e poate mai dificil de adunat decât cel de superligă, acolo unde vin bani din drepturile TV. Ce trebuia să fie simplu a devenit complicat. Mai simplu a fost să aduni bani pentru salarii de la societățile comerciale ale CJ Timiș, acolo unde președintele Alfred Simonis joacă ca un patron, poate și pentru că relațiile sale politice îl pun în poziția să se poată purta așa.
Nu știm câtă vreme, dar încă înainte de a începe drumul spre performanță sunt șoapte despre faptul că Primăria Timișoara nici măcar nu încearcă să adune bani de la societățile sale și se limitează să aloce o sumă de bani prin primărie, pe proiecte sau cotizație, dar din care nu se pot plăti, cum am mai arătat, lefurile. Unii ar spune că Dominic Fritz nu este Alfred Simonis ca stil de politician, alții poate ar remarca faptul că primăria termină prima stadionul din Calea Buziașului, finanțat de municipiu până ce CJ Timiș s-a oferit, zilele astea, să finanțeze ea finalul lucrării cu o sumă importantă de bani, dar una peste alta nu e rezolvată problema banilor și vorbe încep să apară.
Nu, nu e vorba despre o chetă de la societățile timișorene, deși am putea vorbi și despre asta, ca pe vremea lui Nicolae Robu. Câți bani pot da eu ca microbist din venitul meu ca să-i cer unui mare om de afaceri să dea sute de mii de euro pe an? Sau un milion în prima ligă. Putem cuantifica iubirea față de Poli în bani? Bun, dau bani aceleași Crame Recaș, foarte bine, dar sunt mulți alții care s-au îmbogățit vârtos din economia timișoreană în cei aproape 36 ani după revoluție, dar ne fac astăzi să credem că și-au pornit succesul în afaceri de la langoșerii și trafic la sârbi cu prosoape. Să fim serioși!
Poate cei mai bogați oameni de afaceri timișoreni au cumpărat ieftin tot ce se putea tăia industrial la fier vechi, nefiind căutați de instituțiile statului prin verificări despre respectarea contractelor de privatizare, despre păstrarea profilului de activitate și a numărului de angajați. Nu i-a deranjat nimeni cu anulări de contracte și putem zice că ăsta a fost un cadou al orașului pentru ei, mulți așteptându-se să dea puțin înapoi din ce au încasat atunci, în vremea blândei aplicări de lege. Ca să nu mai vorbim de chiriile încasate de la același generos stat român pentru funcționarea unor instituții ale sale.
Mai există teoria că omul de afaceri bănățean e zgârcit, că nu vrea să dea bani unor instituții ale statului care nu inspiră încredere ori în entități sportive conduse precar, fără prețuirea banului sau chiar cu gândul unor fărădelegi. Se poate vorbi și despre asta, doar că toată această argumentație devine încet-încet o scuză ieftină. Cine nu are încredere în primărie sau CJ Timiș, în Dominic Fritz sau Alfred Simonis, poate avea un confort colaborând pentru fotbalul timișorean cu Universitatea Politehnică și lucrurile ar merge la fel de bine.
Nu putem avea mari așteptări de la sucursale ale unor firme germane potente, care pentru o investiție în sportul local trebuie să ceară acceptul patronatelor de acasă, dar o putem face noi, timișorenii. Putem da bani la Poli și putem cere transparența cheltuirii banilor, dar hai să începem să avem încredere într-un brand local de peste 100 de ani, nu să ne lăudăm încă jumătate de veac cu ce ne-a fericit bucureșteanul Marian Iancu! Apropos, Marian Iancu ar fi îndepărtat astăzi să participe patronal în acest club și pentru că oamenii de afaceri timișoreni au fugit de acest personaj. Iar acum, când nu mai e prezent în fotbalul timișorean, cei cu bani din Timișoara tot aia fac.
Poate că Dominic Fritz are în față cea mai facilă ocazie să dovedească că este timișorean. Și nu o poate face fără să-și pună la gât fularul alb-violet în tribunele stadionului pe care joacă Poli, indiferent cum s-ar numi el. Obținerea unei sponsorizări din mediul de afaceri privat sau al municipalității ar putea ajuta mult în aceste zile. Dar nimic n-ar ajuta mai mult decât să se convingă pe sine că orașul pe care îl conduce ar fi mai sărac fără Poli Timișoara.
Comentarii prin facebook