Cum funcționează cotele la pariuri pe cele mai populare sporturi

Cotele la pariuri îți arată cu cât va fi multiplicată miza plasată, în cazul unui bilet câștigător. Ele reprezintă o combinație între probabilități, analiză statistică și percepția pieței. Cotele au trei formate principale, în țara noastră fiind folosite cele zecimale.

În cazul cotelor decimale, vei afla direct cu cât va fi multiplicată miza pe care ai pus-o. Spre exemplu, dacă mizezi 100 de unități (U) pe un eveniment de cotă 2.00, câștigul total va fi de 200 U, ceea ce înseamnă un profit de 100 U. Există și alte formate de cote, după cum urmează:

  • Cote fracționale (utilizate în Marea Britanie): În acest caz, îți va fi afișat raportul dintre profit și miză. Spre exemplu, la o cotă de 7/1, înseamnă că dacă mizezi 1 U, vei face profit 7 U.
  • Cote americane (moneyline): În cazul în care cota este pozitivă (+150), vei vedea ce profit vei face la o miză de 100 U, iar dacă este negativă (-150), vei vedea cât trebuie să mizezi pentru a câștiga 100 U.

Cum sunt stabilite cotele?

Automat apare și întrebarea cum sunt stabilite cotele și cum se ajunge la aceste probabilități. În prima fază, cotele sunt stabilite de traderi. Agențiile de pariuri au angajați care doar cu asta se ocupă. Ei au cunoștințe solide de matematică, statistică și probabilități. În cazul agențiilor mai mici, există posibilitatea ca acestea să aibă contract cu companii mai mari din domeniu, iar traderii lor doar să ajusteze cotele.

În realizarea cotelor, se ține cont de amănunte complexe. Traderii iau în calcul inclusiv probabilitățile de a se miza pe anumite selecții. Ei încearcă să determine câți bani se vor paria pe fiecare selecție, în așa fel încât agenția să obțină o marjă de profit cât mai bună.

Cotele la fotbal

Fotbalul este sportul pe care se pariază cel mai mult la nivel mondial. Cele mai populare pariuri sunt cele 1X2, pe pronosticul final al confruntării. Pentru a înțelege mai bine cum funcționează cotele, luăm un exemplu concret de la meciul dintre România și Austria, disputat duminică seara. Vom folosi cotele de pe TopBet România pentru a înțelege cum au fost stabilite probabilitățile.

Pentru selecția 1X2, cotele au arătat astfel:

  • victorie România – 4.20
  • egal – 3.60
  • victorie Austria – 1.83

În baza rezultatelor precedente din preliminarii, bookmakerii au considerat că Austria are șanse mai mari să obțină victoria, iar probabilitatea implicită poate fi calculată prin formula: 1/cotă x 100. Astfel, în cazul de față 1/1.83 x 100. Cu alte cuvinte, bookmakerii au fost de părere că Austria a avut o probabilitate de câștig de 54.64%.

Cotele la tenis

Cele mai populare cote la pariuri pe tenis sunt cele pe câștigători. Lucrurile sunt ceva mai simple decât la fotbal, deoarece există doar două opțiuni: jucător 1 vs. jucător 2. În plus, nu există posibilitatea de prelungiri, ca la fotbal. Alte pariuri populare pe tenis sunt cele pe număr de seturi, câștigătorul fiecărui set și câștigătorul următorului game. De exemplu, dacă Jannik Sinner are o cotă de 1.40 împotriva lui Novak Djokovic (cotă 3.00), bookmakerii estimează că italianul are o probabilitate de aproximativ 71% să câștige.

Cotele la baschet

Baschetul este un alt sport popular pe care se mizează la nivel mondial. Cele mai populare pariuri sunt cele pe câștigătoarea unui meci, pariuri pe fiecare sfert, total puncte și marcatori. Cotele la baschet fluctuează mult, astfel că mulți jucători preferă să mizeze live.

De ce e important să știi cum funcționează cotele?

Cotele la pariuri indică probabilitățile de câștig, dar asta nu înseamnă că nu pot apărea surprize. De multe ori, evenimente cu cotă 5.00 sau 6.00 devin câștigătoare și iau prin surprindere agențiile de pariuri, dar și pe jucători.

Totuși, a înțelege cum funcționează cotele te ajută să îți setezi mai bine așteptările, iar pe termen lung vei face diferența între o cotă atractivă și una care îți oferă mai puțin decât probabilitatea ca acel eveniment să devină verde.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega

Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.