Nu a fost debutul dorit de campionat. Eliminată din primul tur al Cupei României, echipa de baschet a Timișoarei a înclinat steagul și la Craiova.
După un început bun, în care a condus cu scorul de 29-22 la sfârșitul primului sfert de joc, SCM Politehnica a pierdut la Craiova în primul meci din noul sezon al Ligii Naționale de baschet masculin, 78-91.
Cu doar 25 de recuperări, față de 34 ale adversarilor și procentaje modeste la aruncări, dar mai ales deficitari la contribuția băncii, 14-44 (unde s-afăcut diferența), bănățenii au fost dominați în celelalte trei sferturi, mai ales în al doilea, 9-25.
Bogic Vujosevic, coșgheterul de anul trecut al Timișoarei a fost și de această dată cel mai bun om al echipei cu 29 de puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive, urmat de veteranul Adam Mirkovic, 22 de puncte. De la învingători, Samuel Lee Sessoms a avut 26 de puncte și 7 pase decisive.
Urmează o nouă partidă în deplasare, sâmbătă, la Blejoi, cu CSM BBA Petrolul Ploiești, în etapa a doua.













































Comentarii prin facebook