Noua organigramă a Consiliului Județean Timiș a intrat în funcțiune de miercuri

Plen CJT

Plen CJT

Organigrama ”suplă” cu angajații de la Consiliul Județean Timiș a devenit funcțională de miercuri, a anunțat președintele instituției, Alfred Simonis. Reformarea structurii de personal a cuprins toate departamentele administrației județene și a ușurat schema de 500 de posturi.

Restructurarea s-a făcut în două etape principale, spune Simonis. ”Primul pas a fost să eliminăm posturile neocupate, care erau însă bugetate an de an. A urmat etapa a doua și am disponibilizat peste 500 de persoane. Noua organigramă nu este rezultatul unei decizii pripite sau al unui val de concedieri fără o bază solidă. Am realizat o analiză detaliată, instituție cu instituție, direcție cu direcție, birou cu birou, și am lucrat săptămâni întregi pentru ca noua organigramă să fie corelată atât cu realitatea economică, cât și cu nevoile de azi ale administrației județului Timiș. Rezultatul este cea mai suplă și mai eficientă organigramă din țară, ceea ce face ca instituția noastră să aibă în prezent cel mai mic număr de angajați dintre toate consiliile județene din România și ar putea fi chiar un exemplu de bune practici”, transmite președintele CJT.

Selecția posturilor desființate s-a făcut pe criterii clare, ne asigură Alfred Simonis.  ”Am avut criterii clare. Au plecat cei care nu mai îndeplineau condiții, cei care ocupau funcții formale, fără conținut, cei care nu își îndeplineau atribuțiile sau care, pe românește fie spus, tăiau frunze la câini. Nu a fost ușor, nu este ușor pentru niciunul dintre cei care au fost disponibilizați, dar a fost necesar pentru că fiecare ban economisit va fi direcționat spre proiectele majore din sănătate, învățământ, infrastructură, proiecte de care beneficiem noi toți cei care locuim în acest județ”, a mai subliniat Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Dan A. a spus: (octombrie 1st, 2025 at 12:52 )

E bine ca CJT nu are un sindicat „liber” ca cel din PMT.

Dinu a spus: (octombrie 1st, 2025 at 15:51 )

@Dan A. …și mai este norocul lui Simonis că justiția este PRO PSD.

Wanda89 a spus: (octombrie 1st, 2025 at 19:38 )

Domnilor, oare instituția numită ITM are vreun cuvânt de spus?! Oare se mai respectă ceva numit „normarea muncii” în statul eșuat?! Eșuat și din punct de vedere comunist, și din punct de vedere capitalist. Aud de organigrame reduse, nu aud de norme de încărcare pe volum de muncă. Nu se mai ține cont de viața omului, cel individual, calificat dar aflat într-o fază particulară a vieții (tinereții – bătrâneții)… Doar despre eficiență în producție (bugetară și, de fapt, cu bucurie doar pentru aceiași boieri, patroni) – stat eșuat moral.

Nero a spus: (octombrie 1st, 2025 at 21:14 )

Au dat afară gardieni, paznici, de prin instituțiile publice din subordinea CJT, câțiva pensionabili si cei care făceau dezinsecție. Au externalizat paza la firme prietene. Smecherii cu 8.000, 9.000 lei pe luna sunt bine mersi la locurile lor. Șmecherie marca PSD, a la Fredy.

Jack a spus: (octombrie 2nd, 2025 at 05:14 )

Si totusi, cati au ramas in total?

Ion a spus: (octombrie 2nd, 2025 at 08:35 )

Am mare indoieli ca cjt a facut asa ceva! E plin de rude, fini si fine, securisti, pensionari, olteni si multi altii cu pile.
E aproape imposibil sa te angajezi la stat fara relatii sau mita. Simonis haleste la greu!
Iar institutiile de cultura din subordinea cjt sunt mega consumatoare de resurse, nu le reformeaza nimeni, si nu salariile sunt marea pierdere acolo.Praf de reforma!

Tot Eu a spus: (octombrie 2nd, 2025 at 09:01 )

Mi se pare putin dubios ca un PSD-ist sa vina sa spuna ca a taiat din posturi, dar na, nu-l pot acuza ca a externalizat vreun post pt ca sigur n-ar face asa ceva 🙂

craul a spus: (octombrie 2nd, 2025 at 09:28 )

Daca sunteti jurnalisti seriosi, peste 2 luni veti solicita informatii privind costurile salariale lunare salariale ale CJT, pentru comparatie, si totodata costurile cu serviciile externalizate. Adica dai 100 oameni afara de la paza de exemplu, dar angajezi o firma care sa faca paza, pe bani mia multi,
Faceti investigatii, nu publicati povestile nemuritoare ale politicienilor, indiferent de culoarea politica!

George a spus: (octombrie 2nd, 2025 at 09:41 )

Beneficiile se vor vedea cand bugetul de investitii va creste semnificativ next years. Atunci nemultumitii de serviciu vor inghiti in sec si isi vor aduce din nou aminte ca simonis are dreptul la deplasare in lumea asta si cu avionul…. Dar in sinea lor, fara sa recunoasca, vor fi multumiti ca Timisulniasavdin izolarea administrativa la care a fost supus 30 de ani inainte.

antiVrajeāla a spus: (octombrie 2nd, 2025 at 10:02 )

Si bolovanul de Bihor a facut la fel, si uite, a ajuns primsinistru!

#🤪

Daniel a spus: (octombrie 2nd, 2025 at 11:50 )

Sigur este vorba de vreun subterfugiu prin care de fapt se mută bani de la stat în buzunare private de unde să vină apoi parandărătul. Una e când ai angajați care sunt o cheltuială fixă și alta este când acorzi contracte unde au loc “înțelegeri” ulterior. În orice caz cei care sunt apropiați de P$D nu vor avea de suferit și practic ceea ce se întâmplă este scăderea numărului de persoane care chiar nu erau înregimentate politic. Până nu ni se prezintă o comparație clară care să conțină desfășurătorul cu salariile și cheltuielile de funcționare înainte și după așa-zisa reformă nu este vorba decât de o altă perdea de fum lansată de acest șmecheraș.

Wanda89 a spus: (octombrie 2nd, 2025 at 19:40 )

@Daniel
Iar ești pe arătură cu PSD-ul. Șmecheria cu externalizările a fost inițiată de tătucii tăi, Băsescu și Boc, în criza din 2008-2011 – pe când erai sugaci, că n-ai habar de politica post ’89. Au dat afară femei de serviciu și spălătorese, plătite cu minimul pe economie, s-au lăudat cu reducerile de personal, apoi au contractat serviciile respective la propriile și rapid înființatele firme private.
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Emil_Boc_(2)
https://stirileprotv.ro/video/pacientii-spitalului-judetean-din-timisoara-nevoiti-sa-cumpere-halate-medicilor-care-este-motivul/61350332/

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.