UVT a deschis șantierul pentru două noi cămine studențești, ridicate cu fonduri PNRR la Ghiroda

La Ghiroda a demarat vineri șantierul construcției pentru două noi cămine studențești care vor fi ridicate de Universitatea de Vest din Timișoara, cu fonduri europene, prin finanțări PNRR.

Noile cămine sunt situate într-o zonă a Ghirodei care va reuni mai multe investiții din domeniul universitar. „În acest areal va fi edificat un adevărat hub de educație și cercetare, în anii care urmează. Vom oferi oportunități de studii și cercetare pentru sute de studenți și cercetători, într-un cadru unitar și dotat la nivel de top, pentru viitoarele proiecte internaționale de cooperare academică și cercetare aplicativă, un spațiu al cunoașterii ăn care se vor reuni studenți și profesori din toată țumea. Țin să mulțumesc autorităților locale, domnului primar Ionuț Stănușoiu, Consiliului Local al localității Ghiroda, pentru determinarea cu care ne susțin proiectele de viitor, dar și companiei Concelex, un partener serios și de încredere, pe care ne bazăm, pentru implementarea în cel mai scurt timp a acestei investiții majore a Guvernului României”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT, la lansarea lucrărilor.

Termenul de execuție pentru cele două cămine este de 12 luni, studenții Universității de Vest din Timișoara urmând să beneficieze de 324 de locuri de cazare moderne și dotări precum săli de lectură, spații co-working, spații multifuncționale pentru activități sportive și recreative, terase exterioare, parcări auto și pentru biciclete. Suprafața desfășurată totală a construcției, cumulată pentru cele două proiecte, este de peste 10.500 mp.

„Primăria Ghiroda sprijină toate proiectele care ajută dezvoltarea acestei localități periurbane, iar proiectul de invistiție destinat Universității de Vest din Timișoara este unul strategic pentru viitor, alături de cel realizat de Universitatea de Medicină și Farmacie. Împreună, cele două universități care fac parte din Alianța Timișoara Universitară au găsit în Primăria Ghiroda un aliat de termen lung, pentru dezvoltare și cunoaștere”, a spus și primarul localității Ghiroda, Ionuț Stănușoiu, prezent la eveniment.

Participanții și invitații speciali ai evenimentului de inaugurare au pregătit o capsulă cu simboluri și un mesaj peste timp, care a fost înglobată în fundația primului cămin.

Mesajul cuprins în capsula timpului UVT este următorul: „Gânduri pentru viitor. 3 octombrie 2025 — ziua în care Universitatea de Vest din Timișoara a pus temelia unui nou început. Astăzi punem prima cărămidă nu doar într-o construcție, ci într-un vis. Aici, pe acest loc încă neatins, va prinde viață un cămin studențesc — un loc care va adăposti speranțe, prietenii, nopți târzii de învățat și dimineți grăbite spre examene. Nu doar o clădire, ci un spațiu al visurilor, al formării, al devenirii. Pentru voi, cei care veți citi acest mesaj peste ani, sperăm ca acest cămin să fi fost mai mult decât un acoperiș deasupra capului. Să fi fost un laborator de idei, un loc unde ați crescut, ați iubit, ați greșit și ați învățat. Să fi fost un cămin în adevăratul sens al cuvântului — un loc unde ați descoperit cine sunteți. Fiecare cărămidă poartă în ea dorința noastră de a vă oferi un început bun. Cu respect pentru trecutul academic al acestei universități și cu încredere în viitorul pe care îl veți modela, acest cămin este darul nostru pentru voi, liderii de mâine. Universitatea de Vest din Timișoara nu este doar o instituție. Este o comunitate. Iar acest cămin este o parte din sufletul ei”.

Constructorul care a câștigat licitația pentru noile cămine este societatea Concelex. „La Concelex, construim pentru viitorul comunităților — iar infrastructura educațională este una dintre direcțiile în care ne implicăm constant. Avem în derulare sau finalizate recent peste 40 de proiecte în acest domeniu, de la școli și grădinițe, la campusuri universitare. Ne bucurăm să contribuim, alături de Universitatea de Vest din Timișoara, la crearea unor spații care susțin învățarea, colaborarea și viața de student la standarde actuale”, a declarat Cătălin Vișan, director general adjunct, Concelex.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (octombrie 3rd, 2025 at 20:22 )

Ce fericire pe cei care vor fi cazați acolo. Probabil le va plăcea la nebunie să facă naveta în oraș cu bicicleta că altceva nu își vor permite. Apropos, căminul de la BRD es funcțional?

Pixu a spus: (octombrie 4th, 2025 at 12:47 )

„Termenul de execuție pentru cele două cămine este de 12 luni”???
Deci la anul pe vremea asta, studenții se mută acolo…
Totuși, trăim în România!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.