„Dar FRAŢII nu se implică?”. E o întrebare pe care am auzit-o foarte des, în această vară, în momentul în care s-a pus pe tapet revirimentul echipei Poli Timişoara. De asemenea, o întrebare legitimă, fraţii Emil şi Marius Cristescu, căci despre ei este vorba, fiind cei mai bogaţi oameni nu doar din Timişoara, ci din întreg Banatul. De fapt, de-a lungul timpului, de fiecare dată când s-a pus problema „reinventării” acestui brand al Timişoarei şi Banatului, aşa cum este Poli, se punea întrebarea dacă se vor implica cumva şi cei doi fraţi. Şi nu se implicau.
O singură dată a existat o iniţiativă de acest gen, una amintind însă de o întâlnire între hoţ şi prost. Mai exact, cei doi fraţi erau de acord să administreze clubul, cu condiţia ca autorităţile locale, în special Primăria (era primar Nicolae Robu) să asigure finanţarea. Dar oricât de prost era „prostul”, totuşi în faţa unui asemenea tupeu a spus pas.
Aşadar, da, cei doi fraţi nu vor investi nici în noua Poli (e nouă, având în vedere implicarea Consiliului Judeţean şi Primăriei, alături de Universiatea Politehnica), al cărei obiectiv este revenirea în prim-planul fotbalului românesc. Dar ştiţi cum se spune, dacă nu poţi să ajuţi, măcar nu încurca. Cei doi fraţi nu s-au putut abţine nici de la acest lucru. În momentul în care Consiliul Judeţean a licitat pentru baza sportivă AEM, cei doi fraţi au supralicitat, achiziţionând obiectivul. Administraţia judeţeană a încercat să achiziţioneze locaţia tocmai pentru a o transforma într-o bază de pregătire pentru Poli. Şi mai ciudat este faptul că, în condiţiile în care doi fraţi sunt obişnuiţi să ia totul pe gratis sau la preţuri infime, când a fost vorba să încurce Poli, au scos bani din buzunar. Şi nu puţini.
Şi spun că sunt obişnuişţi să ia pe gratis sau pe nimic, fiindcă aşa au adunat imensa lor avere la finalul anilor 90 şi începutul noului mileniu. Mari profitori ai capitalismului securistoid din acele timpuri, „nu ne vindem ţara, o dăm gratis la ai noştri”, cei doi fraţi au cumpărat, la un preţ de batjocură, jumătate din fabricile, hotelurile, magazinele, restaurantele sau cofetăriile Timişoarei. Evident, fabricile erau obligate să-şi păstreze numărul de muncitori şi obiectul muncii, dar cu PSD la putere, acestea s-au transformat în afaceri imobiliare. Iar fabricile care nu s-au dărâmat au fost închiriate la stat, cu chirii lunare mai mari decât preţul vânzării, sau chiar revândute statului la preţuri imense. Aşa cum s-a întâmplat cu „tunul Peco” cu benzinăriile vândute de stat la fraţi, exploatate la maxim de aceştia în embargou, iar apoi revândute la stat de zece ori mai scump.
Dar nu mai insist cu acele vremuri. Culmea este că „misecuvinismul” celor doi fraţi persistă şi acum. Astfel, au atacat în instanţă Planul Urbanistic General (PUG), unul din motive fiind că nu sunt lăsaţi să facă o clădire cu şase etaje pe amplasamentul Restaurantului Flora. Imobil emblematic al Timişoarei, pe care l-au transformat într-o cocină. Cei doi fraţi au câştigat în instanţă în prima fază. De asemenea, s-au opus vehement proiectului de urbanizare a vechilor zone industriale. Un proiect care prevedea, ca în orice oraş civilizat din lume, ca dezvoltatorii imobiliari să ridice în noile cartiere un parc, o grădiniţă, un obiectiv public etc. Ei nu vor. Să vină municipalitaea să facă şcoli şi grădiniţe în acele locaţii pentru a ridica valoarea locuinţelor.
Se ştie, în orice colţ al lumii, oamenii care au făcut bani, inclusiv pe bune, nu de-a moca, întorc o bună parte din ei comunităţii. Fac case de bătrâni, adăposturi pentru oameni nevoiaşi sau copii, burse pentru copiii săraci etc. Sau investesc în sport. Cei doi fraţi nu doar că nu investesc nimic în Poli, dar nu fac nimic din toate acestea. Totul, şi dacă pot chiar mai mult decât totul, este doar pentru ei…
Comentarii prin facebook