Solidaritate academică! UPT sprijină formarea a peste 20 de profesori din universitățile ucrainene

Proiect profesional transfrontalier. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL), a arătat că susține eforturile cadrelor didactice din Ucraina, prin organizarea unei vizite de studiu dedicată susținerii sistemului educațional din țara vecină.

Activitatea, desfășurată sub egida proiectului european Erasmus+ LECTURE, a oferit cadrul necesar pentru schimbul de experiență și transferul de bune practici, facilitând dialogul dintre specialiștii UPT și peste 20 de cadre didactice și reprezentanți ai personalului academic din universitățile ucrainene, pentru a asigura continuitatea și adaptarea procesului educațional la provocările actuale.

Delegația a reunit reprezentanți de la cele șase universități partenere din Ucraina: H.S. Skovoroda Kharkiv National Pedagogical University (KhNPU), Vinnytsia Mykhailo Kotsiubynskyi State Pedagogical University (VSPU), Ternopil Volodymyr Hnatiuk National Pedagogical University (TNPU), Berdyansk State Pedagogical University (BSPU), Pavlo Tychyna Uman State Pedagogical University (USPU/UDPU) și Volodymyr Vynnychenko Central Ukrainian State University (CUSU).

Programul intensiv a combinat sesiuni teoretice cu vizite practice, având ca obiectiv aprofundarea celor mai bune practici din UE în implementarea programelor de formare a profesorilor, cu accent deosebit pe competențele informaționale și digitale.

Ziua 1: Fundamente digitale și demonstrații de edutainment prin aplicații VR/XR

Prima zi a debutat cu sesiunile de training susținute de experții UPT. Dr.ing. Diana Andone, directorul Departamentului de ID/IFR și Educație digitală, a prezentat „ABC to Learning Design and Digital Competences”, iar ș.l.dr.ing. Andrei Ternauciuc a susținut sesiunea „Open Tools in Education & Open Badges”. După-amiaza a inclus o vizită la ExperimentariumTM și Muzeul Tehnic al UPT, unde delegația a descoperit primul calculator din mediul universitar Românesc -MECIPT-1 și a asistat la demonstrații de aplicații de Realitate Virtuală (VR) și Realitate Mixtă (MR) realizate în cadrul proiectului cultural Spotlight Heritage Timișoara.

Ziua 2: Calitatea învățământului, procesul Bologna și inteligența artificială

Cea de-a doua zi s-a concentrat pe structura academică și inovația didactică, sesiunile desfășurându-se în Sala Senatului UPT, unde prof.dr. Alina Dumitrel, prorector UPT responsabil cu procesul de învățământ, relația cu studenții și asigurarea calității, și prof.dr.ing. Adrian Ciutină, directorul Departamentului de Asigurare a Calității UPT au prezentat „De la o idee la un program de studii complet – Procesul Bologna și controlul calității”. În continuare, conf.dr.ing. Silviu Vert – UPT, le-a prezentat delegaților „Cum se construiește un website universitar pentru studenți”, într-o sesiune care a vizat aspecte practice ale comunicării digitale și modul de utilizare a platformelor online pentru creșterea angajamentului studenților. La sediul DeL, conf.univ.dr. Gabriela Grosseck de la Universitatea de Vest din Timișoara a explorat tema „Inteligența Artificială (AI) și utilizarea Notebook LM în predare”. Programul a inclus și vizite la Smart Lab-ul Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, fiind urmat de un program social, în cadrul cărui delegația a avut ocazia să exploreze Târgul de Crăciun Timișoara 2025.

Ziua 3: Sisteme de formare și Tehnologii Inovatoare

A treia zi a vizitei a debutat cu sesiunea susținută de Cosmin Hogea, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, care a prezentat „Teacher training in Romania” (Formarea profesorilor în România), oferind un model de referință instituțional. Prof.dr.ing. Carmen Holotescu, rector al Universității „Ioan Slavici” din Timișoara, a continuat cu sesiunea „MOOCs & Blockchain”, explorând soluțiile de tehnologie de vârf pentru educația deschisă. După-amiaza a inclus o vizită la Smart Lab-ul Colegiului Național Banat din Timișoara, unde delegația a primit o prezentare despre utilizarea tablei virtuale inteligente (Vboard).

Ziua 4: Workshop internațional de competențe digitale

În ultima zi a vizitei de studiu, delegații au participat la sesiunile interactive ale Workshop-ului internațional competențe digitale 2025: Dezvoltarea competențelor digitale pentru reziliență, unde au avut ocazia să asiste la zeci de prezentări ale unor speakeri de talie internațională, care s-au concentrat pe Cadrul de Competențe Digitale 3.0 (DigComp 3.0) al UE și pe importanța dezvoltării competențelor digitale pentru reziliență în educație, cercetare și comunitate.

Despre Proiectul Erasmus+ LECTURE

Finanțat de European Education and Culture Executive Agency (EACEA), acesta este coordonat de UNIVERSITA DEGLI STUDI DI ROMA TOR VERGATA (Italia) și Volodymyr Vynnychenko Central Ukrainian State University (Ucraina), având ca misiune principală introducerea competențelor europene de vârf în Standardul de formare a profesorilor din Ucraina, asigurând astfel reziliența națională.

Erasmus+ Lecture

Proiectul vizează elaborarea de Standarde de Învățământ Superior pentru Educația Secundară și crearea a patru module specializate: „Învățare Adaptativă”, „Strategia Educației Incluzive”, „Învățare Socio-Emoțională și Etică” și „Competențe Digitale pentru o Educație Durabilă în Ucraina”.

Parteneri cheie: UNIVERSITÀ DEGLI STUDI DI ROMA TOR VERGATA, TARTU ULIKOOL (Estonia), UNIVERSITAT DE LES ILLES BALEARS (Spania), UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA (România), alături de șase universități din Ucraina și Ministerul Educației și Științei din Ucraina.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.