Culiţă Chiş, greu de ucis, uşor de transferat. Reîntregirea familiei perdante din Primăria Timişoara sub bagheta lui Alfred Simonis

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

E oficial, amorsată cu ceva timp în urmă, ieri a fost detonată bomba transferului lui Culiţă Chiş de la Primăria Timişoara la CJ Timiş. Un transfer pe care Consiliul Judeţean l-a anunţat cu mare pompă, de parcă la Poli Timişoara ar fi adus vreun jucător de Champions League, că tot şeful instituţiei, Alfred Simonis, este principalul lider din administraţie implicat la Poli. Aparent surprinzătoare, mutarea este pregătită însă de ceva timp.

Din punct de vedere politic şi privit de pe margine, mutarea poate fi privită din două perspective. Unii vor spune că e o nouă înţelegere ascunsă între Simonis şi Dominic Fritz, primul sărindu-i în ajutor primarului Timişoarei scăpându-l de o piatră de moară. Alţii, din contra, vor sesiza că Simonis loveşte în plin, luând sub aripa protectoare un adversar declarat al lui Fritz. Aşa cum a făcut şi cu Nicolae Robu, cel care a făcut o obsesie maladivă pentru Fritz. În fine, mai mult sau mai puţin ironic, CJ Timiş a mulţumit primăriei „pentru promptitudinea cu care a răspuns inițiativei”.

Cert este faptul că, într-adevăr, administraţia Fritz a vrut să scape de Culiţă Chiş, mai ales din poziţia pe care o avea acesta de şef al celei mai importante direcţii din primărie, cea Tehnică. A reuşit pe jumătate, în sensul că instanţele de judecată au insistat ca musai Chiş să fie director în primărie, aşa că i s-a făcut cu dedicaţie celebra PLMSTF. Direcţie pe care actuala administraţie a încercat să o desfiinţeze, dar o majoritate PNL – PSD – AUR din Consiliul Local s-a opus. De menţionat că direcţia respectivă toca frunze la câini de două milioane de euro anual.

Smucit şi heirupist, Culiţă Chiş a fost o bizarerie în Primăria Timişoara, legea fiind facultativă pentru el. Şi totuşi n-a păţit nimic în aceşti ani, dând sens speculaţiilor că ar avea legături strânse în zona cu epoleţi a Timişoarei. Municipalitatea a plătit despăgubiri imense pentru intervențiile sale pompieristice pe terenuri private. Lucrările fără autorizații, betonarea spațiului verde din oraș au devenit banale, la fel şi blocarea Drumului Boilor, acolo unde avea interese imobiliare.

Pe de altă parte, marea “calitate” a lui Chiş este devotamentul faţă de “stăpânul” pe care îl deserveşte. Lui Nicolae Robu de exemplu, i-a ridicat drept omagiu şase catarge cu tricolor în vârf, evident fără autorizaţii. Sau a organizat tot felul de tăieri de panglici de ziua de naştere a fostului primar sau de onomastica de pe 6 decembrie, exemplu celebru Pasajul Michelangelo. Iar la narcisismul şi „misecuvinismul” lui Robu, evident că au fost bine primite. Nu ştiu dacă Simonis a mizat taman pe această “calitate” când l-a luat sau l-a lăsat înduplecat de consilierul său personal… Nicolae Robu. Cel care îl dorea multiplicat pe Culiţă în primărie. Oricum lui Simonis i-a reuşit acum “reîntregirea familiei” din Primăria Timişoara. Cea care, fiind în funcţie, pierdea la scor de maidan, alegerile din 2020. O “familie” perdantă, cum ar veni. Dacă tot merge pe reîntregire, Simonis poate îi mai aduce şi pe Sanda Greblă, Florin Răvăşilă, Cosmin Buboi, Ionuţ Nasleu…, pardon, ultimul nu, fiindcă s-a certat cu Robu, ca la uşa… primăriei.

Şi încă un lucru. Culiţă Chiş s-a transferta la CJT pe un post de consilier superior, fiind împuternicit de Simonis pe funcţia de director al Direcţiei de Drumuri. Ca să fie director plin, el trebuie să dea un concurs. Singurul concurs pe care l-a dat Chiş pentru funcţia de şef de direcţie a avut loc în perioada administraţiei Ciuhandu. Bâgându-se sub pielea lui Gheorghe Ciuhandu, acesta l-a vrut neapărat director. Primul pas a fost atunci ca din cerinţele postului să fie scoasă cunoaşterea unei limbi străine. Ulterior a ieşit un concurs mai mult decât caraghios (povestea AICI), Chiş răpunzând corect la o singură întrebare: Câţi membri are Consiliul Local? Dacă se doreşte un concurs asemănător, să-i spună cineva lui Chiş că în Consiliul Judeţean nu sunt 27 de consilieri, ci 36 plus preşedintele care, spre deosebire de primar, are drept de vot…

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 08:27 )

Asta e soarta Romaniei. Nu scapam de PSD si PSD nu scapa de hoti. Si cand zici ca s-a trezit lumea, fac rebranding si inventeaza AUR. Toata prostima crede ca e altceva. La baza bizareriei sta faptul ca romanul de rand nu prea blameaza hotia, e doar „invidios” ca nu este el in postura de a se capatui.

Claudiu a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 08:29 )

De la Revolutie incoace genul asta de insi au tot fot promovati si mutati. Pare ca astia cu grade, sunt valorosi. Pot fi pusi sefi oriunde si oricand.

Jack a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 08:49 )

Ca Fritz si usr or fi mari capabilitati!

Daniel a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 09:25 )

Acum că s-a reformat CJT, este și normal să se aducă sânge proaspăt, sau? Lăsând gluma la o parte, se pare că există o migrație dinspre local spre județean, lucru consfințit încă de la alegerile din 2024 când Țoancă, cel mai vocal consilier local împotriva lui Fritz a fost mutat la CJ. Și atunci ca și acum au apărut tot felul de teorii și suspiciuni de blat. Deocamdată este clar că baronul SimNordis îl curtează pe Fritz, nu foarte diferit de modul în care o face un escroc când racolează victima. Acum este partea în care se fac favoruri, exact în stilul în care clanurile mafiote infiltrează organizații oneste, că doar nu crede cineva că se întind covoare roșii, se cofinanțează obiective și se retrag persoane nedorite din bunăvoința față de timișoreni. Nu ar mai lipsi decât ca doamnei Jahn să i se acorde vreo sinecură la CJ pentru ca imaginea să fie completă. La momentul potrivit, sigur îl așteaptă baronul pe Fritz la cotitură și cum vor fi legați ombilical de aceste interese comune, e destul de probabil ca baronul să tragă mai multă dijmă de pe spatele timișorenilor prin vehicule gen echipa sa de fotbal, iar Fritz va fi nevoit să cotizeze înzecit, că doar așa merg lucrurile când te încurci cu astfel de personaje.

Dan a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 09:31 )

Oricat PR si-ar face, Simonis arata ca e doar un Nordis de rand, o Olguta, un Tudose, un Stanescu, un Grindeanu. Adica o nulitate ce se prezinta ca un mare nobil.

OVI a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 10:43 )

CA PNL O FI MAI BUN…SAU USR… LASA CA PSD TOT A DAT LA OAMENI ,IN SCHIMB ASTIA AU LUAT SI OSUL , NU NUMAI CARNEA DE PE OS…

Mihai a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 11:02 )

De mentionat ca acea directie s-a ocupat de
Amenajare terenuri de sport – construire stadion cu structura metalica – aproximativ 70% realizat.
Amenajare teren de fotbal situat pe Strada Mircea cel Batran – finalizat 100%.
Lucrari de conformare si autorizare pentru siguranta la incendii la Sala Polivalenta „Constantin Jude (Olimpia)” – finalizat 100%.
Amenajare terenuri de sport multifunctionale la intersectia Iuliu Ratiu – C. Bogdanestilor – studiu de fezabilitate finalizat si aprobat, trimis la licitatie.
Studii si proiectare pentru modernizarea Complexului Sportiv Bega – studiu finantat si inaintat Comisiei Tehnico-Economice (neavizat)
Proiect de modernizare a salii Polivalente Constantin Jude (inclusiv inlocuire pardoseala si iluminat) – avand studii si acorduri, dar oprit.

Ca primarul avizeaza sau nu un proiect facut de o directie pe care ai infiintat-o cu un acronim demn de un golan, dupa ce ai comis „o” concediere fara a respecta legea, e una, dar sa zici ca doar s-au tocat frunze la caini de milioane anual cand ‘tu’ te lauzi cu unele din proiectele acelei directii si-ti pui sefie-uri cu tine pe retele sociale langa ce s-a facut, dar mai esti celebru prin studii si „proiecte” cu incredintari directe si amenzi si procese pierdute pentru care pmt a platit cheltuieli de judecata si despagubiri… trebuie ca pe langa ipocrizia tipic userista sa ai si tupeu de borfas.(„…de oaie creata”)

George a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 11:18 )

@OVI, de unde o fi dat PSD-ul la oameni? Din cotizațiile membrilor? Sau din impozitele și taxele tale, ale mele, ale TUTUROR CETĂȚENILOR acestei țări? Mie, de exemplu, nu mi-au dat nimic. Eu am muncit pentru banii mei.

ITist a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 12:18 )

USR=o mizerie

OVI a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 13:25 )

PAI TOTI MUNCIM PENTRU BANII NOSTRI , DAR EU M-AM REFERIT LA FAPTUL CA SPRE EXEMPLU, ULTIMUL PARTID CARE MI-A MARIT SALARIUL A FOS PSD!

ITist a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 14:39 )

Revin…USR=PNL=PSD=UDMR = aceeasi mizerie

George a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 15:01 )

@Ovi, înțeleg că lucrezi în PRIVAT? Pentru că doar acolo PSD-ul poate să-ți mărească salariul MINIM. Atât te-a dus mintea, de asta ai parte. Dacă ești bugetar, bucură-te că vei plăti dobânzile creditelor luate de Ciucă pentru a-ți plăti ție majorările. Dar nu înțeleg de ce trebuie eu să plătesc pentru majorarea ta de salariu.

Reos a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 15:33 )

Au dat fraierii pînă cînd au.ajuns la fundul sacului acum îl lasă pe Iliuță să scoată castanele din foc și pe urmă revine ciuma roșie cu sleiosul de Grindel ca marele salvator ,asta funcționează de mulți ani tot așa pentru că ciuma roșie își cunoaște clientela care nu se schimbă, dacă cumva nu merg treburile în direcția dorită un mic și-o bere plus un pic de patriotism și suvenarism îi readuce pe traiectoria dorită.

Ion a spus: (ianuarie 21st, 2026 at 06:02 )

A furat dar a și dat! Important că mi-a mărit mie salariul. Incredibil ce protecție au popândăi că acest Culiță Chiș din partea justiției.

OVI a spus: (ianuarie 21st, 2026 at 08:56 )

MAI GEORGELE PROSTUTULE , PROBLEMA ESTE CA TU NU VREI SA RECUNOSTI ASTA E PROBLEMA TA DE FAPT!

RAMAI PROST IN CONTINUARE , DAR NU SEMNALIZA MACAR…

Lae a spus: (ianuarie 21st, 2026 at 12:13 )

Culita (venit din Maramures) este finul lui Ciuhandu, cel care l-a propulsat in cariera. Robu s-a folosit de el, in acelasi timp si Culita folosindu-se de Robu.

Viorica a spus: (ianuarie 22nd, 2026 at 07:31 )

Tusea și junghiul , sacul și petecul cert e că se merită unul pe celalalt parcă Fredilică ar fi cine stie ce , un aterizat din tenebrele și cavernele aeroportului Timișoara adică de la protocolul cu amazoane la cel al Românicii . Nimic deosebit pentru țara diletentistă .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.