Sunt probleme cu circulația feroviară pe raza Regionalei CFR Timișoara

Compania CFR Călători anunță că din cauza unor probleme apărute la infrastructura feroviară publică, generate de condițiile meteorologice nefavorabile, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate în mai multe zone din țară, în special pe regionalele Craiova și Timișoara, din cauza lipsei tensiunii electrice în firele de contact și a lipsei de gabarit în linie.

Două trenuri așteptate să sosească de la București la Timișoara aveau anunțate astăzi întârzieri de 490, respectiv 402 minute.

Trenul IR 78 București Nord – Curtici înregistrează o întârziere semnificativă, de peste patru ore.

CFR Călători a pus la dispoziția managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervențiilor operative. Programul de circulație în zonele afectate de vremea nefavorabilă se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. În funcție de evoluția fenomenelor atmosferice, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor.

Detalii privind intervențiile aflate în desfășurare, timpul estimat de remediere și reluarea circulației trenurilor pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare – CFR SA, compania care organizează și dirijează circulația tuturor trenurilor pe calea ferată.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”

Este în pericol Timișul să piardă o serie de fonduri primite de la București, dacă PSD iese de la guvernare? Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și al Consiliului Județean spune că proiectele județului vor merge înainte. În așteptarea votului de luni din cadrul Partidului Social-Democrat pe tema guvernării, Alfred Simonis spune că deocamdată nu dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei puncte și atât! Politehnica, victorie scurtă cu Zalăul, după un meci obositor

Etapa a III-a din play-off-ul Grupei 4 din Liga a III-a a adus o nouă confruntare importantă pentru alb-viooleți. Politehnica, liderul la zi a întâlnit SCM Zalău, o echipă teoretic periculoasă, care venea cu pretenții după ce runda trecută a învins Alba Iulia. Așteptările au fost mari, dar jocul de nivel mediocru, însă contează mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei puncte și atât! Politehnica, victorie scurtă cu Zalăul, după un meci obositor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 22 – 26 aprilie, Salonul Industriei Ușoare revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării. Peste 60 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Este în pericol Timișul să piardă o serie de fonduri primite de la București, dacă PSD iese de la guvernare? Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și al Consiliului Județean spune că proiectele județului vor merge înainte. În așteptarea votului de luni din cadrul Partidului Social-Democrat pe tema guvernării, Alfred Simonis spune că deocamdată nu dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”
O idee bună pentru comunitate, care este invitată să facă mișcare. Pentru sănătate și pentru bună dispoziție, în cadrul unui prim eveniment special. Duminică, 19 aprilie, la ora 10:00, pe terenul de fotbal situat între Moșnița Nouă și Moșnița Veche, va avea loc lansarea MOVENIȚA – prima comunitate de fitness în aer liber din comună....
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moșnița se face „sală” în aer liber
Zona de vest a ajuns la rând în suita de întâlniri regionale pe care PSD le-a organizat pentru a vedea care este părerea membrilor partidului, legat de guvernarea condusă de Ilie Bolojan. Decizia finală se ia la București, luni, dar direcția e clară: actuala guvernare nu mai poate merge înainte în această formulă. Fie Bolojan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Funcționarea coaliției, analizată de Sorin Grindeanu: ”Noi ne uităm la prostiile și porcăriile pe care încearcă să le facă ceilalți, ceilalți ne urmăresc pe noi”
În perioada 22 – 26 aprilie, Salonul Industriei Ușoare revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării. Peste 60 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
25 de organizații civice din România, dintre care trei sunt din Timişoara, au publicat o scrisoare deschisă extrem de dură la adresa președintelui Nicușor Dan. Cele trei organizaţii timişorene sunt: Iniţiativa Timişoara, Societatea Timișoara şi Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara. De remarcat că Iniţiativa Timişoara s-a numărat printre organizaţiile care i-au solicitat lui Nivuşor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui”. Trei asociaţii din Timişoara, scrisoare dură la adresa lui Nicuşor Dan
Echipele de oină ale Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara au obținut  rezultate remarcabile în cadrul etapei regionale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată în județul Arad. Atât echipa de fete, cât și cea de băieți au urcat pe podium, ocupând un onorant loc II, într-o competiție marcată de un echilibru valoric rar întâlnit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gimnaziala 24, neînvinsă, atât la băieți, cât și la fete, la regionala de oină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.