Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu

Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional organizat, este un vechi membru PSD Timiş şi un apropiat al Sorin Grindeanu. El are cinci surse de venit oficiale, toate în subordinea Ministerului Transporturilor, minister condus în trecut direct de Grindeanu, iar acum printr-un interpus. Până a ajunge şef de cabinet al unui ministru, Anton a avut mari legături şi în lumea interlopă. Ca amănunt, soţia lui Anton,  Bianca Anton, este directoarea Grădiniţei cu Program Prelungit 38 Timişoara, acolo unde a fost numită de… cumnata lui Grindeanu, Aura Danielescu. 

Cristian Anton, cel în locuinţa căruia au fost descoperiţi peste 500.000 de euro în cutii de pantofi, fiind reţinut ulterior de DNA, a avut, cu excepţia unui singur an, doar slujbe la stat. Şi asta datorită apartenenţei la PSD.

De la lumea interlopă la şef  de cabinet al unui ministru

Între 2000 şi 2004, Anton a lucrat în Consiliul Judeţean şi Prefectura Timiş, instituţii conduse în acea perioadă de PSD-işti. Între 2004 şi 2008 a fost consilier parlamentar la un deputat PSD. În 2008 intră în Consiliul Local Timişoara, acolo unde era coleg cu Sorin Grindeanu, la acea vreme preşedinte al PSD Timişoara. Apoi prinde funcţia de director la Protecţia Consumatorilor Timiş. Doar în perioada 2011-2012 lucrează în mediul privat, la Grup Mir, grup de firme aparţinând controversatului afacerist apropiat de PSD, Neculai Miron, la rândul lui condamnat la închisoare.

După 2012, când PSD revine la guvernare, obţine mai multe funcţii la Bucureşti, începând cu cea de director juridic al Autorităţii Române Rutiere. În perioada 2021-2025, este şef de cabinet al ministrului Transporturilor din acea perioadă, nimeni altul decât Grindeanu. Ce a “uitat” să-şi treacă Anton în CV este faptul că, la un moment dat, a fost un fel de “consigliere” al lui George Pop, poate cel mai temut lider interlop al anilor 90 şi 2000, decedat între timp.

Cinci slujbe de la Ministerul Transporturilor

În declaraţia de avere din 2025, aferentă anului 2024, depusă ca director de cabinet la Ministerul Transporturilor, Cristian Anton a declarat următoarele sume:

  • 273.000 lei de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), salariu, director juridic, din 2012;
  • 56.000 lei de la Ministerul Transporturilor, salariu, șef de cabinet, din 2021;
  • 28.000 lei de la Aeroportul Traian Vuia din Timișoara, indemnizație, membru Consiliu de Administrație, din 2021;
  • 256.000 lei de la Danube Bridge Vidin Calafat, consiliu de supraveghere, indemnizație, din 2022;
  • 24.000 lei de la Ecoaqua SA, Consiliu de Administrație, indemnizație, 2023-2024.

În total, suma se ridică la 637.000 lei, adică 125.000 euro. Peste 10.000 euro pe lună.

Contactat de Snoop, Cristian Anton a fost întrebat despre cum își împarte timpul între cele cinci locuri de muncă.

„Cum își împarte orice gospodar timpul pentru mai multe activități”, a declarat Cristian Anton.

În primăvara anului trecut, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportul Timișoara, acolo unde a fost pus tot de Sorin Grindeanu a votat majoarea indemnizaţiei membrilor CA de aproape cinci ori. Respectiv, de la 4.028 de lei. la 20.000 de lei, Majorarea venea după un an 2024 cu pierderi de 14,4 milioane de lei pentru aeroport.

Evident, absolvent al Colegiul Naţional de Apărare

La nivel de diplome, Cristian Anton stă bine, chiar foarte bine, dar asta e o problemă sistemică a învăţământului românesc, care a livrat pe bandă rulantă doctorate la tot felul de buldozerişti cu carnet de partid. Este absolvent a două facultăţi, niciuna însă din Timişoara. Are vreo trei mastere şi câteva cursuri absolvite, unul  la Colegiul Naţional de Apărare, cel absolvit de mai toţi politicienii. Se laudă şi cu un doctorat, având teza “Rolul Naţiunilor Unite în soluţionarea diferendelor internaţionale”, dar n-a menţionat niciodată universitatea unde şi-a susţinut teza de doctorat.

Sigur, marea întrebare care se pune în acest caz este de ce, un individ având atâtea surse de venit, a mai luat atâtea şpăgi. Fiindcă e PSD-ist, adică i se cuvine? Sau poate explică Sorin Grindeanu care plânge zilnic în faţa camerelor TV despre cât de mult a sărăcit poporul Ilie Bolojan şi USR.

Foto G4Media

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Noname a spus: (aprilie 1st, 2026 at 14:23 )

Macar grindeanu nu face ca cei din usr nu face ca lasă să răspundă pt ceea ce fac dacă erau din usr săreau liderii și de vină era justiția

Dan A. a spus: (aprilie 1st, 2026 at 15:06 )

Citesc diverse ziare si nu e clar: pentru Grindeanu, acest Cristian Anton e pe post de matusa Tamara sau pe post de Elena Udrea?

@Nobrain a spus: (aprilie 1st, 2026 at 16:00 )

Cunoști un caz similar în USR?
Grindeanu trebuia să fi ieșit să-și ceară scuze public pentru numirea acestui borfaș șef la o instituție națională. Pentru că are o culpă morală (dacă nu și de altă natură!).
Ce are USR de-a face în această poveste împuțită? Sau, ca să vorbim în limbaj de șef pesedist: ce plm aveți cu USR, vă e frică de lege?

Cosmina a spus: (aprilie 1st, 2026 at 16:02 )

La ce te poti astepta de la urmasii pcr-ului?!

Timisorean a spus: (aprilie 1st, 2026 at 16:09 )

@noname – penibil, ridicol, tipic psd-ist. Introducem usr-ul in discutie :))). O fi fritz de vina si ca seful de cabinet a lui grindeanu e prins cu mita. PE-NI-BI-LA retorica

Wanda89 a spus: (aprilie 1st, 2026 at 19:58 )

@Cosmina
PCR-ul avea o doctrină și o ideologie, sigur că avea și avantajați, corupți și hoți – 1%… Dar educația era ok, se dădeau examene de admitere grele, mai intrau la liceu și facultate și 1% de cretini cu părinți măreți – 99% intrau prin munca proprie și a unor profesori dedicați, respectați, plătiți peste medie. La fel ca inginerii și medicii. Inteligența și munca inteligentă erau răsplătite corect – te asigur că nu existau zeci de mii de cotețari pe drumuri, nu existau părinți care să dea din cioc sau să agreseze cadre didactice…
În fine, urmașii PCR-ului nu respectă doctrinele părinților, au început să fure și să se prefacă neo-democrați imediat după 1989 – lupii tineri, care au luat startul mai rapid datorită averii părinților, dintre care cred că mulți, comuniști, se răsucesc în mormânt văzând cât de porci au ajuns copiii lor.

Superb a spus: (aprilie 1st, 2026 at 22:07 )

In primul rand 5 salarii din vreo 3 judete arata cat de capabil e. Eu zic sa luam un credit pe tara,sa ii dam 100 de joburi ca pare ca duce, si sa inmulteasca banii la fel cum i-a inmultit pe ai lui. Oare poate?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.