Membrii CA ai Aeroportului Timișoara şi-au majorat indemnizaţiile de aproape cinci ori. Preşedinte CA este sinecuristul Cristian Anton, om de casă al lui Sorin Grindeanu

Aeroportul din Timișoara

Aeroportul din Timișoara

Indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Timișoara au fost majorate de aproape cinci ori, respectiv de la 4.028 de lei la 20.000 de lei, arată jurnaliştii de la Economedia. Preşedintele CA al aeroportului este Cristian Anton, un apropiat al lui Sorin Grindeanu, şi abonat la tot felul de sinecuri. Majorarea vine după un an 2024 cu pierderi de 14,4 milioane de lei pentru aeroport.

Cei șapte membri ai Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Timișoara “Traian Vuia” și-au majorat în februarie indemnizația fixă lunară brută la 20.000 de lei, față de nivelul anterior de 4.028 de lei,  stabilit la începutul anului trecut, potrivit unor documente consultate de Economedia.

Propunerea de majorare a indemnizației a fost aprobată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, condus la acea vreme de Sorin Grindeanu care deține 80% din acțiuni, și de Fondul Proprietatea, cu 20%.

Consiliul de Administraţie al aeroportului este dominat de sinecurişti PSD, care n-au nici cea mai mică treabă cu aviaţia. Aceştia sunt: Cristian Anton (PSD), Stana Simona Teighiu-Jurj (sinecuristă PSD, apropiată de Grindeanu), Marcel Măinescu (PNL Arad), Aurelian Remus Novac (PSD), Dumitru Matei, Marian Mocan (apropiat de PSD), Ştefania Truşca. Cristian Anton este totodată președintele CA al Aeroportului.

Majorarea vine după un an 2024 cu pierderi de 14,4 milioane de lei pentru aeroport și în plină criză a reducerii deficitului bugetar.

„Stabileşte cu majoritate de voturi exprimate, ca indemnizația fixă lunară brută a membrilor consiliului de administrație să fie la nivelul sumei de 20.000 lei brut”, este propunerea administratorilor aprobată de statul român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, acționar cu 80% din acțiuni și de Fondul Proprietatea, care deține restul de 20%.

Anton a fost șef de cabinet la Ministerul Transporturilor în mandatul lui Sorin Grindeanu. El a fost şi consilier PSD în CL Timişoara, angajat al Prefecturii Timiş şi CJ Timiş. A fost dus de Grindeanu la Bucureşti, acolo unde a avut diverse sinecuri.

În timp ce sinecuriştii PSD îşi majorează lefurile fără nici cea mai mică ruşine, liderii PSD, în frunte cu Grindeanu, vorbesc de dimineaţa până seara de tăierea privilegiilor în instituţiile şi companiile de stat. La Aeroportul Timişoara au “reuşit” să le “taie” de la 4.028 la… 20.000 de lei.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

ITist a spus: (iulie 14th, 2025 at 09:58 )

REDUCETI URGENT ACESTE SINECURI!!!! De asemenea, haideti sa analizam sa vedem ce ii califica pe acesti domni si doamne in acest domeniu…

Daniel a spus: (iulie 14th, 2025 at 11:45 )

Ei și-au mărit de 4 ori indemnizația și urmează să fie tăiate la jumătate că așa e la noi, apoi vor crește taxele pentru ce depășește 5000 de lei și vor mai mult din banii privaților dar la cei de la stat le va crește netul. Ar fi foarte interesant ce activități prestează acești indivizi, cine îi supervizează și ce măsuri vor lua pentru a reduce pierderile înregistrate care nu sunt deloc neglijabile.
Ca fapt divers, actualul președinte al CJT și-a făcut ucenicia sub oblăduirea șefului său Grindeanu tot în cadrul aeroportului. Asta ca să nu mai meargă alegătorii pe tot felul de fente legate de competențele și moralitatea acestuia. Niște adevărați social democrați, ce să mai spunem.

Koblenz a spus: (iulie 14th, 2025 at 12:09 )

Sa ne aducem aminte ca acelasi aeroport este condus printre altii si de Lucian Taropa, alt afin al lui Grindeanu si abonat la zborurile companiei NORDIS. La fel ca domnul fredi simonis, actualul presedinte al CJT. Acesti „cinstiti” trebuie sa raspunda pentru faptele lor. Apropos…ce se mai aude de cazul NORDIS prin care niste „oameni onesti” au inselat mii de alti oameni???

moacă de sfertodoct a spus: (iulie 14th, 2025 at 19:15 )

Ăsta are o moaca de semianalfabet! Sfertodoct!

Claudiu a spus: (iulie 15th, 2025 at 09:09 )

Isi baga grinda toti oltenii in functii la oltisoara, pardon, la Timisoara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni

Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării

Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării
Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.