La Timișoara se va sărbători Ziua Europei. Luke Silva va cânta în Piața Unirii

Timp de două zile, Europa și ce înseamnă spațiul comun european, vor fi sărbătorite printr-o serie de evenimente. Acestea vor avea loc în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfânul Gheorghe. Centrul istoric al Timișoarei îmbrăcat în flori și culoare, de Ziua Europei.

Ziua Europei este atât o rememorare a unui moment istoric – Declarația Schuman din 1950, cât și un prilej de a reflecta la spiritul solidarității între oameni și națiuni, o sărbătoare a păcii, a prieteniei și a exprimării identității fiecărui stat membru, în cea europeană.

Piața Unirii va găzdui o instalație cu tematică europeană – fundal al evenimentelor ce se vor desfășura în „cea mai frumoasă piață barocă europeană” (Neagu Djuvara).

Tot de Ziua Europei vor recuceri cerul străzii Alba Iulia umbreluțele colorate, care vor înlocui decorațiunile pascale, de primăvară.

Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează evenimente menite să accesibilizeze ideea europeană și să transforme Ziua Europei într-o sărbătoare a întregii comunități.

Spectacole pentru mici și mari, Crosul Europei și activități demonstrative de badminton, dans sportiv și judo, concurs cu misiuni și premii pentru liceeni, întâlniri cu membri ai Corpului consular, pentru studenți, dar și exerciții demonstrative de dresaj canin sau activități de prezentare a tehnicii din dotarea Armatei, Jandarmeriei sau Poliției – sunt pregătite, în perioada 8-9 mai, în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfântul Gheorghe.

”Călător printre stele” este un spectacol pentru toate vârstele, care apropie publicul de ideea Europeană printr-o călătorie imaginară, pe care personaje cu caractere diferite – de la studentul hipster, la cuplul tânăr și pretențios – o fac în țările europene, descoperindu-le cultura, istoria sau specificul culinar. Altfel spus, 45 de minute de bună dispoziție și lucruri interesante pe care le aflăm despre Europa.

Momentul principal va fi întâlnirea cu artistul Luke Silva, cântăreț și compositor independent stabilit la Londra, cunoscut în special pentru performanțele sale de tip busking (cântat pe stradă) și pentru prezența sa virală pe rețelele sociale (2 milioane de urmăritori pe youtube). Cu rădăcini italiene și braziliene, Luke a început să cânte cu prima sa trupă în 2010 și a devenit renumit pentru videoclipurile în care colaborează spontan cu trecători talentați pe străzile Londrei sau ale altor orașe.

Pe lângă cover-uri celebre (precum „Oceans”, de la Hillsong United sau „Tattoo”, de la Loreen), a lansat, în 2025, și muzică originală, ca „I’m Leaving Too” și „Silence”. A lucrat cu diverși artiști pentru cover-uri acustice, precum „Million Reasons”, cu Alexa Ash.

Program detaliat

VINERI, 8 MAI

10:00, Casa de Cultură Start Circuit Europa (Str. Miron Costin nr. 2) concurs cu misiuni și premii, pentru liceeni

12:00, Piața Sfântul Gheorghe Cine ești tu, Europa? lecție de educație civică pentru studenți Invitat: Jose Miguel Viñals Ariño, consul onorific al Spaniei

Moderator: Robert Șerban

13:00, Piața Sfântul Gheorghe Călător printre stele

spectacol, 13+

Regia: Mirela Puia. Distribuția: Adrian Jivan, Marin Lupanciuc, Matei Chioariu, Diana Nițu

18:00, Piața Unirii Călător printre stele spectacol, 13+

Regia: Mirela Puia. Distribuția: Adrian Jivan, Marin Lupanciuc, Matei Chioariu, Diana Nițu

SÂMBĂTĂ, 9 MAI

10:00, Piața Libertății Ceremonia militar-religioasă. Parada steagurilor țărilor Uniunii Europene

10:40, Piața Libertății Premiere Circuit Europa. Start Crosul Europei. Vizita pavilioanelor

11:00, Piața Sfântul Gheorghe Doi purceluși și cei șapte ani de-acasă spectacol Teatrul de Copii și Tineret „Merlin” (5+)

11:00-12:00, Piața Libertății Program artistic Inspectoratul Școlar Județean

11:00-14:00, Piața Libertății Prezentarea tehnicii din dotarea structurilor. Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara, Serviciul Județean de Ambulanță Timiș și Penitenciarul Timișoara

12:00, Piața Libertății Premiere Crosul Europei

Exerciții demonstrative de dresaj canin

Exerciții demonstrative de badminton, judo și dans sportiv

13:00, Piața Libertății Matineu Europa

concert Muzica militară

17:00, Piața Europei Concert Europa, Filarmonica „Banatul”

„Carmina Burana”, de Carl Orff (fragmente)

„Imnul Europei”, interpretat de Corul comunitar

19:00, Piața Unirii Cântând printre stele

Busking happening

Invitat special: Luke Silva

ORGANIZATORI

Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Instituţia Prefectului Judeţul Timiş

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Daniel a spus: (aprilie 23rd, 2026 at 12:29 )

Alt motiv de veselie bugetara când ne paște o criză pe mai multe planuri. Sigur că și în comunism era la fel, iar “Cîntarea României” avea loc că doar nu putea VC Tudor să rămână fără obiectul muncii. Deși au loc tot felul de restructurări și reduceri de posturi, la cultură nu prea se mișcă nimic și nici la centrul de proiecte al “primăriei de sticlă”.

1 Trackbacks pentru acest articol

Revista presei cu Anton Kovacs – 24.04.2026 – Info Timișoara Says:

[…] La Timișoara se va sărbători Ziua Europei. Luke Silva va cânta în Piața Unirii […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.