Stadionul Timișoarei nu poate fi în pericol. Alfred Simonis: ”Vă promit că există metode pentru a putea să convingem”

Consiliul Județean Timiș are alocat, în proiectul de buget pentru 2026, 40 de milioane de lei pentru participarea la ridicarea noului stadion de la Timișoara, chiar dacă semnarea contractului de construcție nu a avut încă loc. Premierul Ilie Bolojan a declarat deschis că o astfel de investiție nu prea are susținere și doar presiunea de la nivel local și anunțarea coparticipării financiare a autorităților județene au făcut proiectul să meargă înainte. Cu schimbarea la nivel guvernamental, prin ieșirea PSD din Executiv, ne putem aștepta la tăierea (din nou) a finanțării? Alfred Simonis spune că nu.

Timișoara, din nou pedepsită de la București, ar fi chiar culmea, a spus șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Există constructor, Timișul a alocat banii ceruți.

”Singura investiție guvernamentală este stadionul Dan Păltinișanu. Dar avem constructor, avem studiu de fezabilitate. Județul Timiș are sumele necesare și fără credit pentru a susține această investiție în primul, primul an, primul an și jumătate, adică 150 de milioane de lei aproximativ, din banii județului Timiș. Ar fi chiar culmea ca premierul, indiferent de culoarea politică, de numele lui, să pedepsească Timișoara pentru că un partid nu mai este la guvernare, pe de o parte. Pe de altă parte, la acea masă stă primarul Timișoarei. Mi-e greu să cred că primarul Timișoarei, mă rog, nu mă mai miră nimic, dar mi-ar fi greu să spun – hai să tăiem stadionul de la Timișoaara. Eu vă spun că vor fi consecințe grave, în Timiș, pentru politica din Timiș, dacă o astfel de mârlănie se va întâmpla, pentru că eu nu cer altceva decât să mi se dea dreptul să construiesc pe banii județului Timiș acest stadion, până în punctul în care guvernul va dori, sau nu, să finanțeze, așa cum a finanțat prin toată țara, mai puțin la Timișoara”, a declarat, joi, Alfred Simonis.

El cere reținere în reacții, speră că nu vor fi probleme.

”Dacă se va ține cont de culoarea politică, voi ține și eu cont de culoarea politică. Și, atunci să vedeți spectacol! Dar, deocamdată, să rămânem calmi, să rămânem ponderați și să ne asigurăm că în mod normal nimeni nu poate să încalce legea, pentru că noi avem o ordonanță de urgență care stabilește proiectele strategice în acest județ”, a spus Simonis.

Proiectul poate fi … dus până în 2027 pentru a fi pornit, dar Simonis spune că există modalități prin care guvernul să fie convins să dea drumul la investiție.

”Avem metode suficiente pentru a-i face pe oamenii care, repet, nu vreau să-i acuz de nimic, nu cred în acest moment că cineva își pune problema să sancționeze o investiție pentru care s-au pierdut deja bani, care e pe lista strategică, pentru care județul Timiș are banii necesari pentru a începe construcția conform legii, de la care guvernul are nevoie să investească probabil că în ritmul ăsta, în vara sau toamna anului viitor, adică 2027. Totuși n-aș vrea să mă duc până acolo, dar, dacă ajungem acolo, vă promit că există metode pentru a putea să convingem, într-un fel, să nu spun că constrângem guvernul să ia decizia potrivită”, conform președintelui CJT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (aprilie 24th, 2026 at 10:37 )

Nu vă faceți griji Grindel și prietenul Mandea o scoate la capăt.

Alex a spus: (aprilie 24th, 2026 at 10:46 )

Declaratii de interlop care ameninta. Sper sa renunte Bolojan la cheltuiala asta inutila cu stadionul ca sa-l vad pe acest erudit om de litere pe unde scoate camasa.

Radu a spus: (aprilie 24th, 2026 at 10:57 )

Dacă am avea DNA funcțională…Sim-Nordis ar trebui să tremure (cel puțin) pentru mizeria făcută cu Retim.

Gicu a spus: (aprilie 24th, 2026 at 10:58 )

Alex, vezi că Simonis nu e „om de litere”, el e omul cifrelor. Dar numai alea de pe bancnote.😁

Optimus a spus: (aprilie 24th, 2026 at 11:18 )

E clara treaba daca deja a iesit la rampa cu amenintarile.Stie ca a dat-o in bara.Faceti ba un parc cu tematica sportiva care e infinit mai ieftin,e fezabil,n-are nevoie de atatea studii etc si-n cateva luni e gata.Lasati prostia aia de stadion care nu mai are ce cauta intr-o zona unde sunt 5 spitale la nici 100m distanta.Pentru ce echipa avem cel de pe Buziasului e arhisuficient.Vreti stadion de 32000 de locuri pentru bairamuri?In afara orasului,nu in inghesuiala asta cu spitale,liceu si infrastructura sugrumata.

un usr-ist - polist a spus: (aprilie 24th, 2026 at 12:39 )

Băi, Optimus, fii antenă :
S-ar putea ca Poli să ” intre în B”. O să vorbim la primul meci pe stadionul Eroii Timișoarei ( oare ce nume o fi ăsta ?). O să trebuiască să iei bilete cu mult timp înainte. Dar dacă……..

Daniel a spus: (aprilie 24th, 2026 at 14:25 )

Sigur că stadionul trebuie să meargă mai departe pentru că altfel nu mai vine parandărătul, iar acesta este posibil să fi fost luat în calcul când vine vorba de a construi palate cât o stradă întreagă și cu cămări pe măsură din care se se audă chiț-chiț și ronț-ronț.
Având în vedere situația la general, prefer să se amâne construcția și pentru că asta va reduce deficitul bugetar mai accelerat și ne va reduce dobânzile pe care trebuie să le plătim.

Dan a spus: (aprilie 24th, 2026 at 22:21 )

FirA TM. Orasul are nevoie de stadion pt dezvoltare. Bravo Simonis ca te lupti pt el. Cei care criticati nu intelegeti ca suntem in concurenta cu alte orase. Trebuie sa avem stadion pt organizarea de mari evenimente. In loc sa va luptati, o dati cu antipesedisme. Ce nulitati sunteti.. Cine va opri aceasta investitie e un gunoi.

@Daniel a spus: (aprilie 24th, 2026 at 22:31 )

Vezi ca dezvoltarea locala e mult mai importanta decat discursul steril antipesede. Tu sti in stare de ceva pragmatism sau esti usor de satisfacut prin sterilitati macroeconomice si nimicuri antipesediste ?

Gelu a spus: (aprilie 25th, 2026 at 15:11 )

Cand un politician zice „va promit” poti fi sigur ca nu se va intampla.

Alin a spus: (aprilie 25th, 2026 at 15:53 )

Bravo Fredy. Asa te vrem, bataios pt marile investitii licale. Speram sa se porneasca implementarea.

%P. a spus: (aprilie 25th, 2026 at 17:57 )

Stalin și poporul rus
V-au umplut de pragmatism,
Vi l-au implementat adânc,
Pe din jos și până sus!

Gicu a spus: (aprilie 25th, 2026 at 19:26 )

Dane (Aka Alin), vezi că dosul lui Simonis nu devine mai catifelat datorită limbii tale.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.