Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o leagă, pe cale aeriană, de Istanbul. Iar de acolo, destinațiile aflate la dispoziția călătorilor sunt pe întreg globul. Cursele spre și dinspre cel mai mare oraș al Turciei au debutat miercuri.

După București, Cluj și Constanța, Timișoara se alătură în sfârșit pe lista aeroporturilor românești legate de cursele Turkish Airlines de Istanbul, unul dintre cele mai mari hub-uri aeriene din lume. Prima cursă care a aterizat pe AIT l-a avut printre pasageri și pe Bilal Ekși, directorul companiei aeriene care operează nu mai puțin de 530 de aeronave, care operează pe o rețea vastă de destinații.

„Astăzi este o zi importantă pentru noi, pentru că deschidem a patra destinație din România, după București, Cluj și Constanța. Ne dorim ca aceasta să fie o bază a colaborării dintre cele două țări, care să ne ajute să dezvoltăm atât relații economice, cât și culturale între România și Turcia. Suntem mândri că Turkish Airlines reușește să unească regiuni din toate colțurile lumii, fiind compania care are cele mai multe zboruri din lume. Cu o flotă de peste 530 de aeronave, avem zboruri în 133 de țări. Pasagerii noștri din Timișoara vor avea ocazia să călătorească în întreaga lume prin Turkish Airlines. Vă invităm să descoperiți lumea prin Turkish Airlines”, a declarat Bilal Ekși.

Alături de el s-a aflat și ambasadorul Turciei la București, venit să susțină personal la Timișoara, un oraș pe care îl consideră fascinant, inițiativa companiei din țara sa.

„Suntem aliați NATO, colaboratori strategici și vecini la Marea Neagră. Noi îi considerăm pe români frații noștri și dorim să întărim și mai mult legăturile noastre. Turkish Airlines este una dintre cele mai bune companii globale și reușește să unească oameni din lumi diferite. Deschidem Timișoara spre alte lumi.”, a afirmat Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Turciei în România.

Pentru a ura succes inițiativei Turkish Airlines, el l-a citat pe apreciatul fotbalist, atât în țara sa de origine, dar și în cea unde este ambasador, Gheorghe Hagi: ”Să fie bine ca să nu fie rău”, umorul stârnind zâmbetele din sala unde au fost lansate noile curse.

La venirea companiei aeriene la Timișoara un sprijin important a venit din partea Consiliului Județean Timiș. La deschidere a fost prezent și vicepreședintele instituției, Alexandru Iovescu.

„Astăzi nu deschidem doar un zbor, ci deschidem un nou viitor pentru județul Timiș. Această conectivitate aduce oportunități pentru mediul de afaceri, turism și dezvoltare regională. Este un pas important în consolidarea poziției județului pe harta internațională. Lansarea acestui zbor marchează consolidarea legăturilor noastre cu una dintre cele mai importante companii aeriene globale și poziționează județul nostru ca punct strategic pe harta internațională prin legăturile pe care le vom avea.”, a declarat Iovescu.

Administrația timișoreană a fost reprezentată la eveniment de viceprimarul Ruben Lațcău.

„Dacă ne uităm pe datele economice din ultimii zece ani, vedem că România-Turcia reprezintă una dintre cele mai importante direcții de investiții. Această relație nu este întâmplătoare, ci una durabilă, care se reflectă în proiecte și oportunități reale. Timișoara are potențialul de a deveni un punct strategic de legătură între Turcia și România”, a declarat și viceprimarul.

Compania turcă va opera cinci curse pe săptămână, iar Istanbul este foarte ofertant din punct de vedere al zborurilor, de aici existând legături către peste 300 de destinații.

În prezent, Turkish Airlines operează 24 de zboruri pe relația cu Bucureștiul, 14 la Cluj și alte patru cu Constanța. Conform datelor oficiale, compania turcă operează o flotă de 533 de avioane, spre 133 de țări și 350 de destinații.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.