Alfred Simonis și Ruben Lațcău se duelează din nou. Acum pe tema stadioanelor

Joi, la orele prânzului, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunța că instituția a reușit să plătească alte șapte milioane de lei către Primăria Timișoara, din suma totală de 20 de milioane oferită pentru construcția Stadionului “Eroii Timișoarei”. La doar câteva ore, pe aceeași temă a răspuns viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Prin virarea sumei de aproape șapte milioane de lei, transferurile totale către PMT au ajuns la 18 milioane de lei.

”Am plătit astăzi aproape 7 milioane de lei către Primăria Timișoara pentru lucrări efectuate la stadionul Lego, de la intrarea Consiliului Județean în acest parteneriat. Dacă Primăria Timișoara are nevoie, putem să suplimentăm sumele din partea Consiliului Timiș, pentru că o astfel de investiție trebuie finalizată cât mai repede. Este un proiect prea important pentru toți timișorenii, iar culoarea politică a celor care conducem instituții în acest județ chiar nu contează, interesul Timișului și al Timișoarei este mai presus de orice”, a spus Simonis.

Optimist, el vede primele meciuri ale lui Poli pe acest stadion, în primele luni ale anului viitor, dar aceasta până când va fi gata stadionul nou ridicat de CNI va fi gata.

”Lucrările la stadion au avansat într-un ritm destul de bun în ultimele săptămâni, iar constructorii ne dau asigurări că va fi finalizat anul acesta. Apoi se intră în faza de avizări și omologare pentru competiții, sperând că de la începutul anului viitor, Poli să poată susține meciurile de pe teren propriu până când noua arenă de peste 30.000 de locuri va fi ridicată.”, a mai spus Simonis.

Nu trec decât câteva ore și viceprimarul Ruben Lațcău prezintă și viziunea sa pe tema stadionului. El a filmat terenul unde a fost demolat vechiul stadion Păltinișanu și a vorbit ironic despre ce ar urma să se ridice acolo, vorbind de campanie electorală.

”Anul acesta ne pregătim de primele meciuri de fotbal pe noul stadion al Timișoarei. Nu aici, aici este doar campanie electorală. (n.r. – filmare la locația vechiului stadion). Mă aștept încă un pic pe când va fi următoarea campanie, să se apuce cineva de fundație. Dar Timișoara va avea un stadion începând de anul acesta (n.r. – filmarea se mută la stadionul LEGO). Hai să-l vedem. Aici va fi noul stadion al Timișoarei, unde de la finalul acestui an vom avea primul stadion nou în Timișoara, după decenii. Lucrăm la acoperiș, lucrăm la finisaje și de asemenea, terenul este în proces de pregătire. În următoarele 2 luni de zile vom putea să vedem un gazon nou, pregătit pentru meciuri de fotbal. Pentru Liga 2, cine știe, pentru Liga întâi și sperăm cât mai curând pentru mari evenimente”, a spus la rândul său, Lațcău.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (iulie 9th, 2026 at 20:14 )

Din păcate nici un politician nu are curajul să admită că 10000+ locuri pentru sportivii mâncători de semințe sunt suficiente pentru acest oraș – stadionul ăsta, lego, va fi mai mult decât generos. Renunțați la megatâmpenia de nou stadion, pe un teren a cărui poziționare actuală nu se mai pretează la asta. Dacă tot s-a demolat vechiul stadion Păltinișanu, finanțați lucruri mai utile pentru urbe, în acel spațiu. La fel cum se mută păcănelele la periferie și se mai eliberează spații pentru activități decente.

bocsig a spus: (iulie 10th, 2026 at 08:58 )

7 milioane din 20 date de CJT. 20 din peste 100 de milioane , deci vreo 80 platite de Primarie. Este bine. Dar sa nu se erijeze in mari salvatori ai sportului. Pentru ca deja e plin de zvonuri legate de ce vor sa faca acolo unde s-a promis noul Dan Paltinisanu. Se discuta de parcari supraetajate, zone comerciale, nu m-as mira sa inceapa sa creasca si blocuri inainte sa vedem prima tribuna a stadionului.

Aurel a spus: (iulie 10th, 2026 at 12:24 )

Interesul cui?

Daniel a spus: (iulie 10th, 2026 at 22:29 )

Ce ranchiunos e latcau. Simonis e mult mai axat pe colaborare decat latcau…

Timisorean a spus: (iulie 11th, 2026 at 15:34 )

As vrea sa vad si sa aud ca se „dueleaza ”
pt un spital nou nouț!

Daniel a spus: (iulie 12th, 2026 at 09:56 )

La P$D se fură tot, până și pseudonimele, în stilul troll-ului putinist proVrajeāla care astfel poate comenta sub steag fals.

Dinu a spus: (iulie 29th, 2026 at 13:54 )

Are perfectă dreptate Wanda89.
Stadionul lego este arhisuficient pentru suporterii Timișoarei.
Nu văd sensul unui stadion cu o capacitate mai mare, în contextul în care nu mai există interes mare pentru fotbal.
România, nu mai vorbesc de Timișoara, a uitat de mult ce inseamnă performanță în fotbal și nici mari speranțe nu se întrezăresc.
Acest sport a devenit o unealtă în mâna politicului și atât…

1 Trackbacks pentru acest articol

Alfred Simonis și Ruben Lațcău se duelează din nou. Acum pe tema stadioanelor – Portal Știri România Says:

[…] Joi, la orele prânzului, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunța că instituția a reușit să plătească alte șapte milioane de lei către Primăria Timișoara, din suma totală de 20 de milioane oferită pentru construcția Stadionului “Eroii Timișoarei”. La doar câteva ore, pe aceeași temă a răspuns viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Prin virarea sumei de… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.