Dumbrăvița, comuna periurbană a Timișoarei, va beneficia de un nou teren sintetic de fotbal unde se vor putea antrena 400 de copii. Amenajarea acestuia se va face cu contribuția Consiliului Județean Timiș.
Așa cum deBanat.ro a anunțat deja, parteneriatul va include banii județului, cei ai primăriei și ai părinților. Administrația județului și cea a comunei au semnat parteneriatul de colaborare.
”Am semnat parteneriatul cu comuna Dumbrăvița în urma căruia se va realiza un teren de fotbal sintetic în localitatea din nordul Timișoarei. Ceea ce vom face aici, însă, nu e un simplu teren, ci reprezintă o șansă oferită pentru peste 400 de copii care activează în cadrul academiei de fotbal din Dumbrăvița. Infrastructura sportivă din comună nu face față nevoilor reale, iar puștii din Dumbrăvița întâmpină mari dificultăți în a se pregăti. Visul lor de a ajunge fotbaliști se poate opri din acest motiv. Cum comunitatea nu își permite o investiție într-un teren sintetic, iar povara de pe umerii părinților era prea mare, am decis să intervenim. Am alocat 1,6 milioane de lei din bugetul Consiliului Județean Timiș și pornim în doar câteva zile această investiție care prevede pe lângă suprafața de joc, o pistă de alergare, vestiare și o tribună.”, a anunțat Alfred Simonis, președintele CJ Timiş.
De asemenea, pentru comuna timișeană, CJT va contribui la realizarea Bulevardului Ghioceilor, un proiect foarte important pentru locuitorii din Zona Lac, fiind începută și documentația pentru sensul giratoriu de pe Bulevardul Petre Țuțea, în zona centurii de nord. Totodată, este analizată oportunitatea unei noi girații la intersecția străzii Petofi Sandor (DJ 691) cu Fervenția (la Lidl).












































Comentarii prin facebook