Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate

Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate.

Unele dintre aceste investiții sunt deja finalizate, în timp ce altele se află în ultimele etape de implementare. Primria Ghiroda a făscut o prezentare, pe scurt, a acestor proiecte.

  1. Extindere rețea de canalizare menajeră și extindere a rețelei de alimentare cu apă în localitatea Ghiroda și localitatea Giarmata Vii

Valoare proiect: 61.298.146,80 lei cu TVA

Finanțare nerambursabilă: 53.312.535,83 lei cu TVA

PNRR: Componenta 1 – Managementul apei

Prin proiect au fost realizați 11,49 km de rețea de apă în peste 100 de străzi și 37,52 km de rețea de canalizare în peste 150 de străzi, împreună cu infrastructura necesară funcționării acestora.

Stadiu: Finalizat. Recepția la terminarea lucrărilor a fost încheiată, iar rețelele urmează să fie predate către Aquatim pentru exploatare.

  1. Centru de zi de asistență, recuperare și servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din comuna Ghiroda.

Valoare proiect: 10.214.149 lei cu TVA

Finanțare nerambursabilă: 6.222.096,06 cu TVA

PNRR: Componenta C13 – Reforme sociale, Investiția 1.4

Proiectul a presupus realizarea unui centru de zi destinat persoanelor vârstnice din comuna Ghiroda, împreună cu servicii de îngrijire la domiciliu.

Centrul va pune la dispoziție servicii medicale, de recuperare și sprijin pentru persoanele care au nevoie de astfel de servicii.

Stadiu: Dotările sunt instalate, iar lucrările sunt finalizate și recepționate. Se află în etapa de obținere a tuturor avizelor necesare pentru funcționare.

  1. Dotarea unităților de învățământ din comuna Ghiroda.

Valoarea finanțării: 1.415.939,65 lei cu TVA

PNRR: Componenta C15 – Educație

Prin acest proiect, unitățile de învățământ din Ghiroda și Giarmata Vii au fost dotate cu mobilier școlar, materiale didactice, echipamente sportive și echipamente digitale.

Stadiu: Dotările au fost livrate etapizat începând din 2024, iar elevii beneficiază deja de condiții mai bune de învățare în școli.

  1. Amenajare piste pentru biciclete pe malul stâng al canalului Bega în comuna Ghiroda.

Valoare proiect: 5.395.740 lei cu TVA

Finanțare nerambursabilă: 3.154.540 lei cu TVA

PNRR: Componenta 10 – Fondul Local

Proiectul a urmărit amenajarea unei piste pentru biciclete pe malul stâng al canalului Bega, pe un traseu care pornește de pe strada Vânătorilor, de la limita cu cartierul Plopi din Timișoara, continuă pe strada Egretei, paralel cu strada Nera și continuă până la limita cu Remetea Mare.

Stadiu: Pista a fost recepționată complet în 2025, iar acum se poate circula pe ea, inclusiv pe timp de noapte, datorită stâlpilor instalați în zona neiluminată, de la malul Canalului Bega până la Balta cu Nuferi.

“În ansamblu, aceste proiecte înseamnă investiții în infrastructura de bază, în educație și în servicii de care comunitatea are nevoie acum și în anii următori.

Închiderea PNRR nu înseamnă însă încheierea investițiilor. Proiectele aflate în implementare trebuie duse la bun sfârșit, iar dezvoltarea comunei trebuie să continue prin proiectele și sursele de finanțare disponibile, pe care Primăria Ghiroda încearcă să le acceseze ori de câte ori e posibil”, au concluzionat reprezentanţii Primăriei Ghiroda.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cora a spus: (septembrie 8th, 2026 at 09:39 )

Să dai bani din proiecte comunelor bogate este ca și cum ai plăti subvenții agricole șeicului din Dubai care are pământuri în România. Ambele se întâmplă. Dup-aia ne plângem de sărăcie și că AUR ia 60% în localitățile sărace. O să ia și 85%, în curând.

1 Trackbacks pentru acest articol

Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate – Portal Știri România Says:

[…] Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate. Unele dintre aceste investiții sunt… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.