Lotul echipei bănățene de baschet pentru sezonul 2026/2027 va fi prezentat sâmbătă, 5 septembrie. Timișorenii vor putea face cunoștință cu alb-violeții de sub panou la Shopping City, din Calea Șagului nr. 100.
Prezentarea va avea loc de la ora 14:00, în zona Atrium. Este un lot care îmbină sportivi formați la Timișoara, precum Robert Schipor și Șerban Horga, cu baschetbaliști care încă sunt juniori – Andreas Sărăcin – și mulți jucători nou-sosiți.
De altfel, „Leii” pot fi văzuți și pe teren în aceste zile. Ieri, a început Cupa Timișoara, ediția XX, cu partida SCM Politehnica Timișoara – Duna Aszfalt Kecskemet 80-56 (13-14, 28-18, 15-10, 24-14).
„Suntem în direcția corectă, cu lucruri bune, dar și cu lucruri ce au mers mai puțin bine. A fost doar al treilea meci de verificare și nu ne putem aștepta să avem o chimie perfectă. Asta e greu de obținut chiar și la finalul tuturor partidelor de verificare”, spune Dragan Petricevic, antrenorul principal al SCM Politehnica Timișoara
SCM Poli va juca și vineri, 4 septembrie, de la ora 16:30, cu CSU Sibiu, în meciul care va închide Cupa Timișoara. Partida se va disputa la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă.
Primele partide oficiale vor fi la 26 și 29 septembrie, dubla cu CSM Petrolul Ploiești, din Cupa României. Manșa tur va avea loc la Timișoara.









































Comentarii prin facebook