Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035.

Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare.

”Inteligența artificială nu va schimba doar conținutul cursurilor academice, ci și cine decide ce merită învățat, cine predă, cum este evaluată competența și ce valoare va mai avea o diplomă. Aceasta este ideea centrală a raportului „Four Future Scenarios for Training and Adult Education in Singapore – Horizon 2035”, elaborat recent în cadrul Institute for Adult Learning al Singapore University of Social Sciences (Ang, Huang & Chen, 2026)”, arată rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Noul raport stabilește patru scenarii viitoare.

„Raportul nu încearcă să prezică viitorul, ci construiește patru scenarii plauzibile pentru anul 2035. Raportul pornește de la două întrebări. Prima este cine va decide ce competențe vor avea  valoare în viitor: instituțiile publice și organismele naționale de certificare sau angajatorii, comunitățile profesionale și piața? A doua privește modul în care vor fi formate competențele: în principal prin profesori și programe structurate sau prin sisteme de inteligență artificială, trasee personalizate și învățare la cerere? Din combinarea acestor două dimensiuni rezultă patru viitoruri posibile”, mai spune Pirtea.

Un sistem sigur, dar care se poate mișca prea încet, este cel mai plauzibil pentru România.

„Primul scenariu, denumit „Sistemul de încredere”, este cel mai apropiat de organizarea tradițională a educației în care Statul stabilește standardele, instituțiile acreditate eliberează calificările, iar profesorii rămân responsabili de procesul de învățare. Diploma are valoare deoarece respectă aceleași standarde indiferent de instituția în care a fost obținută. Avantajul unui asemenea sistem este încrederea. Angajatorii pot interpreta mai ușor calificările, iar cursanții beneficiază de programe coerente și de sprijin uman. Dezavantajul apare atunci când procedurile de actualizare a programelor sunt mai lente decât schimbările din economie. Un curriculum poate fi bine reglementat, dar poate ajunge să certifice competențe care nu mai corespund cu tehnologiile utilizate în companii. Pentru România, acest scenariu este foarte familiar, deoarece sistemul de educație și formare se bazează în mare măsură pe diplome, acreditări și standarde stabilite central. Problema nu este existența standardelor, care rămân necesare, ci viteza cu care acestea pot fi revizuite”, arată rectorul UVT.

Al doilea scenariu implică semnificativ AI.

„În cel de-al doilea scenariu, numit „Rețeaua de competențe bazată pe AI”, statul continuă să stabilească standardele, dar inteligența artificială preia o parte importantă din proiectarea, furnizarea și evaluarea învățării. Cursanții nu mai trebuie să aștepte formarea unei grupe sau să participe la un program organizat într-un interval determinat. Ei pot învăța în ritmul propriu, iar sistemul le adaptează permanent conținutul și dificultatea. Acest model poate extinde accesul la educație pentru angajații care lucrează în schimburi, pentru părinți, pentru persoanele din localități mici și pentru cei care nu pot participa la cursuri organizate după un program rigid. Inteligența artificială poate identifica lacunele de competență și poate propune un parcurs individualizat”, adaugă rectorul UVT.

Rectorul UVT remarcă avantajele acestui sistem.

„În România, instrumentele bazate pe AI ar putea reduce diferențele teritoriale și ar putea oferi posibilități reale de formare pentru persoanele care nu locuiesc în marile centre universitare. Totuși, digitalizarea nu ar trebui folosită doar ca soluție ieftină pentru înlocuirea profesorilor. Ar fi necesar un model hibrid, în care AI oferă conținut, exerciții și feedback imediat, iar profesorii, tutorii și consilierii intervin în momentele importante: diagnosticarea nevoilor, motivarea cursanților, evaluările cu miză ridicată și transferul învățării în activitatea profesională”, conform lui Pirtea.

Al treilea scenariu implică practicieni recunoscuți.

„Cel de-al treilea scenariu, „Economia reputației”, descrie o piață în care formarea este realizată de practicieni recunoscuți, iar valoarea unui curs rezultă din performanța participanților, nu din acreditarea formală. Angajatorii aleg specialiști care le cunosc domeniul și pot construi programe adaptate problemelor concrete ale organizației. Un asemenea sistem răspunde rapid la schimbările tehnologice și valorifică experiența profesională”, mai adaugă profesorul Marilen Gabriel Pirtea.

O piață în care învățarea este abundentă, dar vizibilitatea competenței devine rară.

”Al patrulea scenariu, „Piața competențelor”, este cel mai descentralizat. Persoanele învață direct cu ajutorul inteligenței artificiale, își construiesc propriile trasee și își demonstrează competențele prin portofolii, proiecte și probe practice. Diploma pierde din importanță, iar angajatorul devine interesat mai ales de ceea ce poate face candidatul în prezent. Acest model ar putea elimina barierele inutile. O persoană care nu a urmat un program universitar tradițional ar putea demonstra că deține competențele necesare și ar putea intra mai repede într-o profesie. Învățarea ar deveni mai accesibilă, mai ieftină și disponibilă permanent”, mai subliniază rectorul UVT.

Care e cea mai bună metodă?

”Raportul nu recomandă alegerea niciunui dintre cele patru scenarii. În practică, ele pot apărea simultan pentru că profesiile reglementate vor continua probabil să se bazeze pe diplome și standarde naționale, în timp ce domeniile tehnologice pot adopta mai repede portofolii și evaluări practice. Companiile mari își pot construi propriile platforme de formare cu AI, iar sectoarele specializate se pot baza pe comunități de practicieni”, spune profesorul universitar.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (septembrie 22nd, 2026 at 13:59 )

Excelent studiu. Tematica e importanta, fara doar si poate.

PS: totusi, liberalii timiseni sprijina marile investitii licale ?

Liberală din 1991 a spus: (septembrie 22nd, 2026 at 15:26 )

Dan, DanA, George etc.: – Stăpâne, ce monstruoase investiții văz! Dar oare ce mă băs?
PSD – Dane, prea mănânci ovăz!

timi a spus: (septembrie 22nd, 2026 at 23:50 )

@Dan. Vorbesti atit de mult despre marile investitii locale incit nici nu le mai vezi desi ele iti cresc sub nas. Sa luam de exemplu caminul UVT de pe strada Renasterii si hub-ul medical al UMF din Ghiroda. Aceste doua investitii in educatie au fost finantate de la bugetul de stat si se ridica impreuna la circa 70 milioane eur ( noul stadion Dan Paltinisanu cit costa ? ). Rectorii celor doua universitati sint ambii membri PNL. PS La final o intrebare pentru tine : cei doi rectori liberali sprijina marile investitii locale sau le obtin ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.