Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035.
Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare.
”Inteligența artificială nu va schimba doar conținutul cursurilor academice, ci și cine decide ce merită învățat, cine predă, cum este evaluată competența și ce valoare va mai avea o diplomă. Aceasta este ideea centrală a raportului „Four Future Scenarios for Training and Adult Education in Singapore – Horizon 2035”, elaborat recent în cadrul Institute for Adult Learning al Singapore University of Social Sciences (Ang, Huang & Chen, 2026)”, arată rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Noul raport stabilește patru scenarii viitoare.
„Raportul nu încearcă să prezică viitorul, ci construiește patru scenarii plauzibile pentru anul 2035. Raportul pornește de la două întrebări. Prima este cine va decide ce competențe vor avea valoare în viitor: instituțiile publice și organismele naționale de certificare sau angajatorii, comunitățile profesionale și piața? A doua privește modul în care vor fi formate competențele: în principal prin profesori și programe structurate sau prin sisteme de inteligență artificială, trasee personalizate și învățare la cerere? Din combinarea acestor două dimensiuni rezultă patru viitoruri posibile”, mai spune Pirtea.
Un sistem sigur, dar care se poate mișca prea încet, este cel mai plauzibil pentru România.
„Primul scenariu, denumit „Sistemul de încredere”, este cel mai apropiat de organizarea tradițională a educației în care Statul stabilește standardele, instituțiile acreditate eliberează calificările, iar profesorii rămân responsabili de procesul de învățare. Diploma are valoare deoarece respectă aceleași standarde indiferent de instituția în care a fost obținută. Avantajul unui asemenea sistem este încrederea. Angajatorii pot interpreta mai ușor calificările, iar cursanții beneficiază de programe coerente și de sprijin uman. Dezavantajul apare atunci când procedurile de actualizare a programelor sunt mai lente decât schimbările din economie. Un curriculum poate fi bine reglementat, dar poate ajunge să certifice competențe care nu mai corespund cu tehnologiile utilizate în companii. Pentru România, acest scenariu este foarte familiar, deoarece sistemul de educație și formare se bazează în mare măsură pe diplome, acreditări și standarde stabilite central. Problema nu este existența standardelor, care rămân necesare, ci viteza cu care acestea pot fi revizuite”, arată rectorul UVT.
Al doilea scenariu implică semnificativ AI.
„În cel de-al doilea scenariu, numit „Rețeaua de competențe bazată pe AI”, statul continuă să stabilească standardele, dar inteligența artificială preia o parte importantă din proiectarea, furnizarea și evaluarea învățării. Cursanții nu mai trebuie să aștepte formarea unei grupe sau să participe la un program organizat într-un interval determinat. Ei pot învăța în ritmul propriu, iar sistemul le adaptează permanent conținutul și dificultatea. Acest model poate extinde accesul la educație pentru angajații care lucrează în schimburi, pentru părinți, pentru persoanele din localități mici și pentru cei care nu pot participa la cursuri organizate după un program rigid. Inteligența artificială poate identifica lacunele de competență și poate propune un parcurs individualizat”, adaugă rectorul UVT.
Rectorul UVT remarcă avantajele acestui sistem.
„În România, instrumentele bazate pe AI ar putea reduce diferențele teritoriale și ar putea oferi posibilități reale de formare pentru persoanele care nu locuiesc în marile centre universitare. Totuși, digitalizarea nu ar trebui folosită doar ca soluție ieftină pentru înlocuirea profesorilor. Ar fi necesar un model hibrid, în care AI oferă conținut, exerciții și feedback imediat, iar profesorii, tutorii și consilierii intervin în momentele importante: diagnosticarea nevoilor, motivarea cursanților, evaluările cu miză ridicată și transferul învățării în activitatea profesională”, conform lui Pirtea.
Al treilea scenariu implică practicieni recunoscuți.
„Cel de-al treilea scenariu, „Economia reputației”, descrie o piață în care formarea este realizată de practicieni recunoscuți, iar valoarea unui curs rezultă din performanța participanților, nu din acreditarea formală. Angajatorii aleg specialiști care le cunosc domeniul și pot construi programe adaptate problemelor concrete ale organizației. Un asemenea sistem răspunde rapid la schimbările tehnologice și valorifică experiența profesională”, mai adaugă profesorul Marilen Gabriel Pirtea.
O piață în care învățarea este abundentă, dar vizibilitatea competenței devine rară.
”Al patrulea scenariu, „Piața competențelor”, este cel mai descentralizat. Persoanele învață direct cu ajutorul inteligenței artificiale, își construiesc propriile trasee și își demonstrează competențele prin portofolii, proiecte și probe practice. Diploma pierde din importanță, iar angajatorul devine interesat mai ales de ceea ce poate face candidatul în prezent. Acest model ar putea elimina barierele inutile. O persoană care nu a urmat un program universitar tradițional ar putea demonstra că deține competențele necesare și ar putea intra mai repede într-o profesie. Învățarea ar deveni mai accesibilă, mai ieftină și disponibilă permanent”, mai subliniază rectorul UVT.
Care e cea mai bună metodă?
”Raportul nu recomandă alegerea niciunui dintre cele patru scenarii. În practică, ele pot apărea simultan pentru că profesiile reglementate vor continua probabil să se bazeze pe diplome și standarde naționale, în timp ce domeniile tehnologice pot adopta mai repede portofolii și evaluări practice. Companiile mari își pot construi propriile platforme de formare cu AI, iar sectoarele specializate se pot baza pe comunități de practicieni”, spune profesorul universitar.
Comentarii prin facebook