Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar

Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”.

Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui singur semestru pentru mobilități de studii de lungă durată, peste 200. Provenind din numeroase țări europene – printre care Spania, Italia, Turcia, Franța, Portugalia, Germania, Slovacia, Polonia, Luxemburg, Letonia, Belgia –, fiecare dintre aceștia aduce cu sine o perspectivă culturală, o experiență academică și o poveste personală.

Celor peste 200 de studenți li se vor alătura, de-a lungul semestrului, și participanți la mobilități internaționale de scurtă durată, amplificând astfel diversitatea culturală și dinamismul comunității academice UVT.

Prezența numeroasă a studenților Erasmus+ incoming exprimă o realitate esențială: Universitatea de Vest din Timișoara devine o destinație academică internațională tot mai atractivă.

Organizat de Serviciul de Cooperare Europeană din cadrul Direcției de Relații Internaționale, „Welcome Day” a fost conceput ca un prim pas în integrarea studenților internaționali în viața academică și socială a universității, fiind, în fapt, începutul unei experiențe care poate schimba vieți. Participanții au descoperit oportunitățile educaționale și extracurriculare oferite de UVT, serviciile și resursele disponibile pe parcursul mobilității, precum și numeroasele modalități prin care se pot implica activ în comunitatea universitară.

Dincolo de informațiile utile și de aspectele organizatorice, evenimentul a oferit însă ceva mult mai important: primele conversații, primele prietenii și primele momente în care un loc încă necunoscut începe să devină familiar. Pentru mulți dintre acești tineri, mobilitatea Erasmus+ reprezintă prima experiență de studiu departe de țara de origine.

„Faptul că mai mult de 200 de studenți Erasmus+ din întreaga Europă au ales Universitatea de Vest din Timișoara pentru experiența lor academică internațională de lungă durată reprezintă, înainte de toate, o expresie a încrederii în universitatea noastră și în capacitatea ei de a oferi educație de calitate într-un mediu european, multicultural și deschis. Este, totodată, o confirmare a direcției strategice pe care ne-am asumat-o: aceea de a construi o universitate tot mai conectată la marile rețele internaționale de cunoaștere, în care excelența academică și diversitatea culturală se susțin reciproc. Pentru noi, internaționalizarea nu înseamnă doar mobilitate și parteneriate instituționale, ci, mai ales, întâlnirea dintre oameni, idei și perspective diferite, care ne îmbogățesc și ne ajută să evoluăm împreună. Ne dorim ca fiecare student internațional care ajunge la UVT să descopere aici nu doar oportunități de învățare și dezvoltare profesională, ci și o comunitate primitoare, în care să se simtă valorizat și căreia să îi aparțină. Cei peste 200 de studenți Erasmus+ incoming care vor studia pentru un semestru în universitatea noastră sunt o dovadă a atractivității crescânde a UVT. Ei vor fi viitori ambasadori ai universității noastre în lume”, a declarat rectorul UVT, Marilen-Gabriel Pirtea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

18 octombrie: adevăratul „moment zero” al Timișoarei europene

Astăzi se împlinesc 310 ani de la un moment care a schimbat definitiv cursul istoriei noastre. La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoya își făcea intrarea triumfală în Timișoara, punând capăt celor 164 de ani de stăpânire otomană. Nu a fost doar o victorie militară sau o schimbare de dinastie; a fost actul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 octombrie: adevăratul „moment zero” al Timișoarei europene

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.