Știți legenda aia care zice că în politica românească toți fură, chiar dacă unul fură o autostradă și altul o butelie, dar măcar PSD are oameni care se și pricep să conducă țara. Cum la poporul român furatul nu e neapărat un viciu de educație și comportament, mulți ani s-a considerat că oamenii ăștia social-democrați mai duc și ei acasă câte ceva, dar mai și fac. Iar dacă mai și „dau” ceva, vreo pomană electorală, atunci de ce să nu vrei PSD și să vrei USR? N-am zis PNL, căci liberalii s-au prins cum stă treaba și au încercat să copieze modelul PSD, dar, se știe, nimic nu e mai bun ca originalul.
Ei au devenit legendari, noi trăim legenda. Zilele astea se pune de un guvern condus de un personaj decent, Luca Niculescu, cel care va gira cu imaginea lui o gașcă de șmecheri care se pricep teribil să facă treabă, pesediștii. În PSD a fost o dezbatere. Unii și-au dorit foarte tare să „salveze” România cu priceperea lor și trăgeau tare să intre cu miniștri la guvernare. Alții, mai strategi, au indicat pericolul ca PSD să deconteze o guvernare care nu are cum să fie ușoară nici pentru cel care o produce, nici pentru cel care o trăiește în popor.
A câștigat formula cu implicarea. Din acest punct mai bifurcă două variante. Ba chiar mai multe. Ori ei, pesediștii, chiar știu ce au de făcut și vor încerca să facă pe plac poporului. Doar că din considerente de dependență față de instituțiile creditoare sunt legați să mimeze sau chiar să facă reforme dureroasă, cu costuri în populație. Ori știu ce să facă, îi doar-n fund de creditori și vor încerca să continue cum știu ei, ca pe vremea lui Ciolacu. Adică cu expandarea bugetului pentru tot felul de salarii și pensii, cu creșterea consumului ca soluție de ieșire din criză.
Numai că această parte nu cred că o mai pot repeta, pentru că creditorii nu sunt chiar atâta de proști să împrumute ieftin pe cineva nechibzuit. Astfel că ajungem la cea mai probabilă variantă în care pesediștii au venit la putere pentru… putere. Vă dați seama ce disperați au fost? Să știe ce riscă, dar să revină la tejghea doar pentru a-și aminti gustul puterii, după o abstinență de șase luni? Ca alcoolicul ăla care știe că dacă mai bea zece beri pe zi moare sau are mari șanse să pățească ceva rău, dar tot îi trebură mâna după o halbă proaspătă.
Dacă a venit „alcoolicul„ la guvernare, o vreme va zice că a găsit berea aia în cămară de la fostul proprietar, că ăla e de vină, de fapt. Numai că treaba asta nu poate merge la infinit. La un moment dat, așteptările electoratului aproape funcțional vor fi așa de mari în guvernarea PSD, că observația că „nici ăștia nu fac mai multe” le va fi fatală. Doar că din tot acest „sacrificiu” se vor alimenta și PNL, și USR, nu numai AUR.
Până acuma, cu resemnare am concluzionat că nu mai avem cum să scăpăm de o guvernare AUR în 2028. Și bănuiam că partidele clasice PSD, PNL, USR se vor duce în cap pentru o tură legislativă sau până când ceva rău se va întâmpla și poporul le va răsturna „patrioților” masa în cap. Știrea că PSD intră singur la guvernare e bună, magnifică chiar. Mai lasă o minimă șansă PNL și USR să facă opoziție, deși amintirea austerității nu foarte reformiste (tot din motive PSD) a lui Ilie Bolojan va lăsa urme în bagajul electoral liberal.
Ar mai fi varianta ca PSD să reușească în guvernarea care tocmai o începe. Ar fi minunat să crească pensiile, salariul minim pe economie, să nu dea lumea afară, să facă investiții în infrastructură, să ne bage în OCDE, să reducă prețul la energie, la motorină, să ridice nivelul Dunării… Am fi răutăcioși să nu ne dorim așa ceva, doar pentru ca PSD să plătească prețul. Dar populația tot și-ar mai dori ceva de la PSD: un perpetuum mobile. Dacă se poate.
Comentarii prin facebook