Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente.

De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 4.748.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 870.000 lei, dar și oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor la 71 de unități. În primele 9 luni ale anului 2026, la nivelul CJPC Timiș, au fost înregistrate 3.120 de reclamații depuse de consumatori pe diferite teme.

Totodată, o componentă importantă a activității ANPC o constituie partea de consiliere și prevenție. În acest context, comisarii CJPC Timiș oferă consultanță de specialitate operatorilor economici în domeniul protecției consumatorilor.

Solicitarea de consiliere trebuie să fie formulată în scris. Nu sunt admise solicitări de consiliere prin telefon. Acestea trebuie să existe pe un suport durabil, pentru a putea fi înregistrate la Registratura ANPC și a fi transmise spre analiză și soluționare compartimentului competent.

Solicitările de consiliere trebuie să conțină următoarele informații: datele operatorului economic care formulează cererea (denumirea firmei, adresa de contact, nume și prenume al reprezentantului legal etc.) și vor fi însoțite de copii ale documentelor justificative, după caz (spre exemplu: machetele etichetelor produselor alimentare/nealimentare).

Solicitările de consiliere se pot depune direct la Registratura CJPC Timiș – sediul din Piața Unirii, nr.3, Timișoara, prin poștă – la sediul CJPC Timiș din Piața Unirii, nr.3, Timișoara și prin poștă electronică – la adresa de e-mail: secretariat.timis@anpc.ro

Controlul voluntar este un sprijin oferit de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor operatorilor economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, care solicită acest lucru și revine în sarcina comisariatului județean pe raza căruia aceștia activează.

Procedura de control voluntar implică o serie de pași. În primul rând, completarea formularului existent pe site-ul instituției: www.anpc.ro. CJPC Timiș va comunica operatorului economic solicitant data la care echipa de comisari se va prezenta și fișa de control care va conține obiectivele acțiunii de verificare. Prioritate, în procesarea cererilor, vor avea operatorii economici din domeniile: HORECA, comerțul de produse alimentare, prestarea serviciilor care au legătură directă cu sănătatea consumatorilor.

În urma acestei acțiuni, operatorul economic care a solicitat controlul nu va fi sancționat pecuniar. În cazul în care comisarii vor constata neconformități, va primi un set de măsuri de remediere consemnate într-un proces-verbal de constatare, într-un termen rezonabil de execuție, urmând ca îndeplinirea acestora să fie verificată de comisarii ANPC. Excepție vor face cazurile grave care pot pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

0 comentarii pentru acest articol

1 Trackbacks pentru acest articol

CJPC Timiș a dat amenzi de 4,72 milioane de lei. Firmele pot cere control fără amendă, în afara cazurilor grave | ActivTM Says:

[…] aceeași perioadă, potrivit deBANAT.ro, comisarii au oprit temporar de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 4.748.000 […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție

Executivul Niculescu a aprobat joi numirea oficială a Vanessei Opriș pe funcția de subprefect de Timiș, pe locul lăsat liber de Liliana Oneț. Echipa de la conducerea Prefecturii Timiș este acum completă, după numirea lui Adrian Pau în funcția de prefect, loc lăsat liber după demisia lui Paul Finta. În urma ședinței guvernului de joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.