La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire.
Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis.
“Ceea ce vedeți în imaginile de mai jos reprezintă punctul de la care plecăm spre obținerea autorizatiei de construire a stadionului Dan Păltinișanu. V-am prezentat în urmă cu câteva săptămâni primele randări la care au lucrat echipele de proiectanți și arhitecți. De atunci, am mai avut două întâlniri, una chiar la Compania Națională de Investiții, și am cerut câteva modificări care țin de estetica arenei, nu de structura ei”, a spus Simonis.
Urmează solicitarea autorizației de construire.
“Acum am primit ultimele randări și pot spune că suntem mulțumiți. Propunerile noastre legate de modificările primei soluții au fost făcute de specialiști și ne îndreptăm spre eliberarea autorizației de construire. În paralel cu munca la documente, avize și autorizații, se lucrează la proiectul tehnic. Forajele de pe amplasamentul viitoarei arene au fost finalizate, iar proiectanții au datele necesare pentru a duce la bun sfârșit această fază a construcției”, continuă liderul CJT.
Vă fi cel mai frumos stadion din țară, spune acesta.
“Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt clare: vom avea cel mai modern și mai frumos stadion din România. Un stadion pe care Timișoara îl merită, de care Poli are atât de multă nevoie. Vreau să le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Județean Timiș care au muncit și muncesc în continuare enorm la acest proiect, dar și celor de la Compania Națională de Investiții care ne-au oferit tot sprijinul pentru ca Stadionul Dan Păltinișanu să se facă”, a încheiat Alfred Simonis.













































Comentarii prin facebook