Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata.
La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste 500 de copaci, care vor crește și vor forma perdeaua de protecție între cartier și drumul județean.
“A fost o zi în care Giarmata a arătat exact ce poate atunci când lucrează ca o echipă. Le mulțumim elevilor și profesorilor de la Școala Gimnazială Giarmata pentru că au fost în prima linie, cu energie și cu bun-simț. Ați arătat că voluntariatul se învață cel mai bine prin faptă, nu din manual. Mulțumim voluntarilor din Cartierul Primăverii, părinților și vecinilor care au ales să își petreacă sâmbăta aici, la plantat, nu acasă. Mulțumim colegilor noștri din Primărie și din Gospodăria Comunală, care au pregătit din timp tot ce a fost nevoie, trasare, gropi, organizare, pentru ca ziua de azi să meargă fără pauze. Și mulțumim Lions Club Timișoara, care a asigurat toți puieții pentru această acțiune. Au rămas în urmă gropi umplute, mâini pline de pământ și un cartier mai verde. Peste ani, când copacii vor fi mari, vom ști că am fost noi cei care i-am plantat”, au transmis reprezentanţii Primăriei Giarmata.











































Comentarii prin facebook