Speranţe exagerate pentru Memorialul Revoluţiei. Robu vrea să adune 450.000 de euro într-o lună

monument

monument

Primarul Nicolae Robu speră să adune câteva sute de mii de euro în doar o lună, pentru a putea acoperi suma necesară pentru a putea realiza monumentul dedicat Revoluţiei, amplasat în spatele Catedralei Mitropolitane. În realizarea unui asemenea deziderat faraonic el se bazează pe buzunarul larg al unor firme sau al unor bănci, care ar trebui să vină cu donaţii generoase. Până atunci, el a vorbit despre puţin peste o mie de lei adunaţi în conturi, de la lansarea operaţiunii.

Suma de 450.000 de euro este target-ul campaniei lansate de primărie la doar o lună distanţă de comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Iar în această lună ar trebui adunaţi banii, turnate în bronz statuile ansamblului monumental, respectiv realizat efectiv monumentul.
Iniţiativa de adunare a banilor a apărut brusc, acum câteva zile, după ce ani buni de zile, din 2014, atunci când Consiliul Local Timişoara a aprobat realizarea Monumentului Revoluţiei. De ce a apărut un asemenea demers, atât de târziu, încearcă să explice chiar primarul Nicolae Robu.
„Au fost mai multe impedimente, inclusiv în privința funcționalității conturilor. Am vrut mai întâi să mergem pe Asociația Timișoara Capitală Culturală, dar ea devenind de utilitate publică, se supune în mare măsură legilor din sectorul public și atunci apăreau foarte mari complicații. Până la urmă, au ajuns pe conturile Asociației Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Timișoara, și ele având anumite probleme de blocaj, la un moment dat nu am vrut să mergem pe orice asociație, ci pe una care să nu creeze reținere la cei la care noi ne adresăm cu rugămintea să contribuie”, a declarat, joi, primarul.
El încearcă să fie optimist şi spune că dacă banii există, operaţiunea realizării ansamblului va merge lejer.
„Dacă reușim să strângem fondurile, va fi realizat monumentul, pentru că într-un timp scurt se poate turna în bronz. Dacă până în pragul zilelor aniversare și comemorative noi nu avem banii, nu se va reuși. La câteva ore de când am lansat apelul, erau strânși o mie și câteva sute de lei, eu am donat primul. Ei (nr. Uniunea Artiștilor Plastici din Timișoara) vor și organiza în curând o licitație, vor scoate diverse obiecte la licitație, să mai strângă fonduri”, mai subliniază Robu.
Totuşi, el acceptă că termenul de o lună pentru adunarea banilor e nerealist. Dar, nu exclude minunile, aceasta în cazul în care de undeva apar donatorii cu buzunare extrem de largi, din mediul de afaceri.
„Dacă nu vom reuși, va fi un monument, dar nu va fi pentru ziua de 20 decembrie, când ne-am dorit noi să-l avem. Nu este exclus să strângem 450.000 de euro, dacă vin și mai mari donatori, bănci, unități industriale care au cifre de afaceri uriașe. Eu cred că aici este o situație mai specială, totuși. Am făcut apel, eu sunt un idealist, recunosc. Eu chiar așa am gândit, sincer. Cum în 1989, în decembrie, am fost solidari cu toții, indiferent de limba maternă și de orice altceva, de nivel de școlarizare, de ocupația avută, am considerat că și acum putem să venim cu un gest de solidaritate și să contribuim, de la 25 lei începând, fiecare cu cât poate. Dacă ar fi 100.000 de donatori, că nu trebuie să fie doar timișoreni”, mai subliniază edilul şef.
Surprinzător, Robu îşi asumă că metoda aleasă de el va atrage numeroase critici.
Monumentul Revoluţiei urmează să fie amplasat pe spațiul verde dintre Catedrală și podul care duce spre Piața Maria.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Mada a spus: (noiembrie 8th, 2019 at 11:48 )

450.000 euro? Suma mi se pare enormă, iar monumentul este de-a dreptul urât! Iar sub pasarela aceea nu va mai crește iarba, eventual buruieni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.