CNAIR dă alte 1,65 milioane de lei pentru un nou studiu pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva

a1

Compania Naţională de Drumuri alocă din nou o grămadă de bani pentru un lot de autostradă extrem de disputat, din zona Banatului, care a ridicat mari probleme, dar pe care în prezent se circulă. Suma de 1,65 de milioane de lei va fi dată de CNAIR pentru realizarea unui nou studiu pentru lotul 3 din Lugoj-Deva, unul pentru care au fost deja realizate o grămadă de alte studii, care au permis deschiderea restricţionată a circulaţiei, monitorizarea construcţie, dar şi pentru justificarea anulării contractului cu constructorul, atunci când se ajunsese la finalizare.

A fost lansata licitaţia „Investigaţii geotehnice şi monitorizare înclinometrie/ piezometrie – Autostrada Lugoj – Deva, lot 3, km 56+220 – km 77+361”. Mai precis, CNAIR dă 1,65 de milioane de lei, plus TVA, pentru ca o firmă sau o asociere de firme de specialtate să efectueze noi monitorizări ale traseului care a fost deja deschis circulaţiei de luni bune, dar cu restricţii de viteză şi tonaj, pentru că, spune Compania, constructorul care s-a ocupat de acest lot nu şi-ar fi făcut cum trebuie treaba.

Conform caietului de sarcini, contractul are ca obiect „analiza tehnică a calității materialelor puse în operă, efectuarea de verificări statice și dinamice la nivelul terasamentelor, verificarea lucrărilor de consolidări executate” pe Autostrada Lugoj – Deva, lot 3 km 56+220 – km 77+361. Finalizarea acestui contract implică efectuarea de investigații geotehnice pentru verificarea stabilității taluzurilor de rambleu/debleu, determinarea naturii și caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor folosite la realizarea terasamentelor și monitorizarea prin echipamente de inclinometrie/piezometrie în zonele cu rambleuri înalte”.

Unii specialişti din acest domeniu vorbesc despre acest nou studiu plătit cu bani buni ca fiind un mod de a justifica rezilierea contractului de construcţie dintre CNAIR şi asocierea de firme Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Construccciones SA – Arcadis Eurometudes SA, care s-a ocupat de realizarea acestui lot, contract care a fost reziliat când s-a ajuns la peste 90% procentaj de realizare, după ce cele două părţi nu s-au înţeles asupra semnării actelor de finalizare şi predare-preluare a investiţiei. Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost atribuite la preţul de 579,92 milioane lei, fără TVA.
Circulaţia a fost deschisă, după luni de zile în care lotul a stat închis, în luna decembrie a anului 2019. Câştigătorul noii licitaţii va avea la dispoziţie 36 de luni pentru a duce la bun sfârşit cercetările din teren.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor

Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
Chiar dacă o bună parte dintre deranjamentele apărute la rețelele de alimentare cu energie electrică fuseseră rezolvate, în această dimineață au fost înregistrate întreruperi ale alimentării cu energie electrică în 17 localități din județul Timiș. Probleme erau în Timiș la Uivar, Deta, Banloc, Fârdea, Pietroasa, Tomești, Peciu Nou, Ghilad, Ciacova, Belinț, Ghizela, Balinț, Ohaba Lungă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece localități erau parțial nealimentate cu energie electrică în Timiș, la ora 12
Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al cincilea eşec pe teren propriu de la începutul campionatului. Astăzi, într-un decor hibernal, trupa de la Pădurea Verde a capotat în faţa unei echipe mai slabe, fără antrenor principal, Şelimbăr. Partida a contat pentru runda a 14-a, iar Dumbrăviţa era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu
Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza reabilitarea pentru un nou cinematograf, cel din Freidorf. Acesta va purta numele lui Johnny Weissmuler, de asemenea, s-a renunțat la proiectul pe fonduri europene care prevedea înființarea acolo a unui centru social pentru tratarea adicțiilor. Actorul și sportivul Johnny Weissmuller,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie
Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat
Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara
Top