A pierdut nominalizarea pentru preşedinţia CJT, dar va conduce sistemul sanitar din Timiş. Liberalul Ciprian Bogdan va prelua şefia CJAS

ciprian bogdan

ciprian bogdan

Vicepreşedinte al PNL Timiş, Ciprian Bogdan este principalul favorit pentru a prelua conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş. El trebuie să treacă un singur hop în acest sens, respectiv un concurs pentru ocuparea postului, dar practica a dovedit că astfel de concursuri sunt doar o formalitate.

În acest moment şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş este Victor Dumitraşcu. El a câştigat în acest sens un concurs în mai 2017, mandatul lui urmând să fie de patru ani. Guvernul PNL i-a transformat însă pe toţi şefii de case de sănătate în interimari, schimbându-le şi titulatura din preşedinte-director general în director general. De menţionat că Dumitraşcu a avut încă trei mandate în fruntea instituţiei, iar în 2017 întrerupea un şir de trei mandate interimare.

Consecinţă a schimbării produse de Guvernul Orban, urmează să fie organizat un concurs pentru şefia CJAS Timiş. Principalul favorit pentru a-l şi câştiga este liberalul Ciprian Bogdan. El a declarat de altfel pentru deBanat că se pregăteşte intens şi învaţă pentru acest concurs, care foarte probabil va fi doar o formalitate.

În acest moment Ciprian Bogdan este angajat la cabinetul europarlamentarului PNL Cristian Buşoi. De asemenea, din luna mai 2019 este preşedinte al CA la SC Pieţe, acolo unde l-a înlocuit pe colegul de partid Ionuţ Nasleu, promovat director al societăţii. În perioada 2012-2013 Bogdan a fost manager al Spitalului Judeţean Timişoara. În 2013, când protectorul său, Cristian Buşoi, ajunge preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Bogdan ajunge membru în Consiliul de Administraţie al CNAS.

În luna februarie a acestui an, Ciprian Bogan a intrat în cursa internă a PNL Timiş pentru a deveni candidatul partidului la preşedinţia CJ Timiş. A pierdut însă competiţia în faţa lui Alin Nica, primarul comunei Dudeştii Noi. O înfrângere care acum îl propulsează în fruntea uneia dintre cele mai bogate instituţii deconcentrate din judeţ.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

psdsinandrei@gmail.com a spus: (mai 27th, 2020 at 06:53 )

Acum să vezi afaceri pe banii din Sănătate. Omul asta a fost un șpăgar și un afacerist toată viata lui. Întrebați pe cei care l-au cunoscut în perioada cât a condus Spitalul CFR sau Județeanul. Știu și vreo doi furnizori care au făcut chef în plină pandemie când au aflat ca „Cipi” este nominalizat la funcția asta.

costel a spus: (mai 27th, 2020 at 09:31 )

FELICITARI DOMNULE BOGBAN

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Tabără a votat pentru echilibru, onestitate și diplomație

Candidat la un loc de senator pe lista PNL, fost viceprimar al Timișoarei, actual consilier local, Cosmin Tabără, a votat în această dimineață în cadrul scrutinului pentru alegerile prezidențiale. După ce și-a exprima opțiunea electorală, Tabără a spus că a votat responsabil, pentru echilibru. ”Am votat responsabil, pentru echilibru, onestitate si diplomație. România are nevoie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără a votat pentru echilibru, onestitate și diplomație
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul, eșec dramatic la Blaj, dar nu a venit acasă cu mâna goală

Aproape de șocul campionatului! Voleibalistele de la CSM Lugoj au fost foarte aproape de a produce o mare surpriză în întâlnirea cu liderul Diviziei A1, CSM Volei Alba Blaj. Formația din Lugoj a început meciul în forță și a condus cu 2-0 la seturi, iar în actul trei, la scorul de 23-23, a avut atacul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, eșec dramatic la Blaj, dar nu a venit acasă cu mâna goală
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Candidat la un loc de senator pe lista PNL, fost viceprimar al Timișoarei, actual consilier local, Cosmin Tabără, a votat în această dimineață în cadrul scrutinului pentru alegerile prezidențiale. După ce și-a exprima opțiunea electorală, Tabără a spus că a votat responsabil, pentru echilibru. ”Am votat responsabil, pentru echilibru, onestitate si diplomație. România are nevoie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără a votat pentru echilibru, onestitate și diplomație
După ce și-a exercitat dreptul la vot, Alfred Simonis,  preşedintele PSD Timiş, totodată președinte al Consiliului Județean, a spus că a votat ”calea sigură pentru România”. Alfred Simonis a spus că a ales candidatul care nu e perfect, dar care și-a făcut treaba la guvernare. ”Am votat cu un om care și-a demonstrat competența la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, la ieșirea din cabina de vot: ”Am votat cu un om care și-a demonstrat competența la guvernare”
Nicolae Robu îşi exhibă încă o dată imensele frustrări pentru cele două înfrângeri usturătoare în faţa lui Dominic Fritz. În preziua alegerilor prezidenţiale, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, a avut un nou derapaj mitocănesc la adresa lui Fritz, catalogându-l drept “jegos”. De această dată, Robu s-a produs chiar pe pagina de Facebook a lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cât de jegos poate sa fie! Gretos!“. Un nou atac suburban al consilierului preşedintelui CJ Timiş la adresa primarului Fritz
Conform datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente, în județul Timiș, la ora 9 votaseră 2,82% din electori. Peste 10.000 de persoane trecuseră pe la cabinele de vot pentru a vota în primul tur al alegerii spreședintelui României. Astfel, pe listele permanente votaseră 9.292 de cetățeni, iar pe listele suplimentare 1.169 de cetățeni. Aceasta înseamnă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul, la 2,82 la sută, prezență la urne, la ora 9.00
La ora 7.00 au fost deschise secţiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în cursă find înscrişi 14 candidaţi. La nivel naţional sunt aşteptate la vot 18.008.480 de persoane, dintre care 630.642 sunt din judeţul Timiş. În judetul Timiş sunt în total 619 sectii de votare, dintre care 207 sunt organizate la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Românii îşi aleg astăzi preşedintele. În Timiş peste 600 de mii de persoane sunt aşteptate la urne
Top