UVT primeşte peste cinci milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii IT

UVT proiect

UVT proiect

Centrul de Cercetare în Informatică (CeRiCS), din cadrul Facultății de Matematică și Informatică de la Universitatea de Vest Timişoara va fi modernizat cu suma de 5,6 milioane de lei. În urma acestei operaţiuni, capacitatea de calcul a centrului va creşte şi va putea oferi servicii de tip Cloud BigData și a serviciilor de date cu performanță înaltă la un nivel superior.

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat miercuri proiectul „Modernizarea infrastructurii de calcul și stocare a Centrului de Cercetare în Informatică al Universității de Vest din Timișoara pentru oferirea de servicii de tip Cloud și servicii de calcul de înaltă performanță – MOISE”. Proiectul implementat de UVT va avea ca obiectiv general întărirea prezenței UVT pe harta europeană a calcului de înaltă performanță, în contextul în care în Comisia Europeană a anunțat recent că vrea să aloce resurse financiare suplimentare pentru ca UE să își poată menține rolul de lider în domeniul calculului de înaltă performanță (HPC).

„Acum aproape 10 ani, la Universitatea de Vest din Timișoara a fost instalat cel mai puternic echipament de calcul din România de la acel timp, super-computerul IBM BlueGene/P, cu o putere de calcul care depășea puterea oferită de o mie de calculatoare obișnuite, cu care a fost echipat Laboratorul de Calcul de Înaltă Performanţă din cadrul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM). Acum, iată că suntem în fața unei etape de upgrade în infrastructura de calcul și stocare a Centrului de Cercetare în Informatică al Universității de Vest din Timișoara, pentru oferirea de servicii de tip Cloud și servicii de calcul de înaltă performanță, prin care comunitatea noastră academică se integrează în tendința europeană care urmărește obținerea rolului de lider în domeniul calculului de înaltă performanță (HPC). La finalul acestui proiect ambițios, UVT se va înscrie din nou pe harta europeană a celor mai avansate dotări tehnologice, atât de necesare noului tip de învățământ universitar, aplicat tot mai mult prin metode digitale și medii online”, a anunţat Marilen Pirtea, rectorul UVT, la lansarea proiectului.

Proiectul este implementat are o durată de 24 luni, urmând a se finaliza la 30 iunie 2022. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 5,6 milioane de lei, din care 4,851 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Proiectul MOISE este cofinanţat din Programul Operaţional Competitivitate 2014 -2020.

Iniţiativa are ca obiectiv general creșterea capacității, în scopul ridicării nivelului de competitivitate pe plan internațional al Universității de Vest din Timișoara, prin modernizarea infrastructurii de calcul și stocare existentă pentru a permite creșterea ofertei de servicii de tip Cloud, servicii de HPC și integrarea în structure internaționale de tip Cloud și Infrastructuri masive de date.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic

Municipalitatea timișoreană își propune să sprijine asociațiile de proprietari interesate de programul național „Lift pentru viață”. Din păcate, legea privind programul a intrat în vigoare, însă programul poate debuta abia după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va stabili mecanismul de finanțare, iar Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației normele de aplicare. Autoritățile centrale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Astăzi Dominic Fritz, mâine oricine nu acceptă să fie obedient”. Sâmbătă, un nou protest în Piaţa Operei

Inițiativa Timișoara anunţă organizarea unui nou protest, programat pentru sâmbătă, 22 august, de la ora 19.00, în Piaţa Operei. Demersul vine după ce miercuri a mai avut loc un protest împotriva deciziei CCR de-a accepta amendamentul PSD la Legea ANI, care  poate duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Manifestația este anunțată sub acelaşi mesaj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Astăzi Dominic Fritz, mâine oricine nu acceptă să fie obedient”. Sâmbătă, un nou protest în Piaţa Operei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cea mai grea deplasare a începutului de campionat pentru Poli!

Politehnica Timișoara joacă mâine, sâmbătă, de la ora 11, pe terenul Concordiei Chiajna în etapa a IV-a a sezonului regular al Ligii 2, una din principalele candidate la promovare. Ilfovenii au victorii pe linie după primele trei runde, mai mult, s-au calificat la mijlocul săptămânii în grupele Cupei României după un convingător 5-1 cu prim-divizionara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea mai grea deplasare a începutului de campionat pentru Poli!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare

Compania CFR a prezentat o serie de prime randări ale proiectului renovării uneia dintre cele mai frumoase gări din Banat, cea din Băile Herulane. Este o clădire de patrimoniu, deci nu vor interveni schimbări majore. Proiectul urmărește restaurarea ansamblului istoric și adaptarea acestuia la cerințele actuale de confort, siguranță și accesibilitate, cu păstrarea elementelor arhitecturale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Local Moşniţa Nouă a aprobat 𝐇𝐂𝐋-ul privind predarea către 𝐀𝐪𝐮𝐚𝐭𝐢𝐦 a rețelelor de canalizare executate prin proiectul 𝐏𝐍𝐑𝐑, pentru 70 de străzi din Moşniţa Nouă. Începând cu data de 26 august locuitorii de pe aceste străziu pot depune la Primăria Moșnița Nouă documentația necesară pentru obținerea avizului de spargere. Cele 70 de străzi sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reţelele de canalizare de pe alte 70 de străzi din Moşniţa Nouă au fost predate la Aquatim
Municipalitatea timișoreană își propune să sprijine asociațiile de proprietari interesate de programul național „Lift pentru viață”. Din păcate, legea privind programul a intrat în vigoare, însă programul poate debuta abia după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va stabili mecanismul de finanțare, iar Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației normele de aplicare. Autoritățile centrale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic
Timișoara este una dintre cele 300 de noi municipalități selectate pentru a participa la Youth Climate Action Fund, program derulat de Bloomberg Philanthropies. Primăria îi invită pe tinerii din oraș să se alăture acestei inițiative. Youth Climate Action Fund oferă finanțare și sprijin pentru consolidarea capacității administrațiilor locale de a mobiliza tinerii cu vârste între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost selectată în proiectul Youth Climate Action Fund, derulat de Bloomberg Philanthropies
Inițiativa Timișoara anunţă organizarea unui nou protest, programat pentru sâmbătă, 22 august, de la ora 19.00, în Piaţa Operei. Demersul vine după ce miercuri a mai avut loc un protest împotriva deciziei CCR de-a accepta amendamentul PSD la Legea ANI, care  poate duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Manifestația este anunțată sub acelaşi mesaj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Astăzi Dominic Fritz, mâine oricine nu acceptă să fie obedient”. Sâmbătă, un nou protest în Piaţa Operei
Etapa a XII-a a Ligii de Rugby programează ultimul meci acasă pentru echipa viola, în sezonul regular. Alb-violeții vor înfrunta Steaua, sâmbătă, 22 august, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Este antepenultima rundă a sezonului regular, înaintea căreia SCM USV Timișoara se află pe locul secund, la patru puncte în spatele liderului, Dinamo,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV întâlnește Steaua într-un meci cu miză, locul 1 în clasamentul sezonului regular de rugby
Zilele trecute, la Căminul Cultural din Ghiroda, a avut loc primul eveniment comun al proiectului ,,Mobilitate Verde – ROHU00419″ desfășurat de Comuna Ghiroda (Lider de proiect) alături de partenerii din localitatea Bihartorda – Ungaria. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai celor două comunități și numeroși cetățeni interesați de tema mobilității sustenabile. În timpul întâlnii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezbatere la Ghiroda despre Mobilitatea Verde – un pas spre o comunitate sustenabilă
La Sânnicolau Mare a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene de peste nouă milioane de lei pentru reabilitarea și dotarea modernă a sălii de sport și a atelierului mecanic din cadrul Liceului Tehnologic „Cristofor Nako”. Cel care a adus veştile bune pentru elevii Liceului Tehnologic „Cristofor Nako” şi nu numai a fost primarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei, bani europeni, pentru Liceul Tehnologic „Cristofor Nako” Sânnicolau Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.