Zeci de incendii de vegetație în Timiș, la începutul toamnei

incendiu vegetatie

incendiu vegetatie

An de an, primăvara și toamna, pompierii din Timiș (și nu numai) se confruntă cu zeci de incendii de vegetație uscată care afectează sute de hectare de teren, culturi agricole, fondul forestier, iar în unele cazuri chiar casele și viețile cetățenilor.

Numai în această lună, pompierii timișeni au fost solicitați să intervină la peste 40 de incendii de vegetație uscată. Iar luna septembrie nu a ajuns încă la final.

„Arderea miriştilor este dăunătoare mediului, deoarece determină poluarea aerului prin fumul rezultat, sărăceşte solul de materie organică iar microfauna solului este distrusă. De asemenea, arderea miriștilor omoară zeci de animale anual și distruge habitatul acestora”, transmit pompierii din Timiș.

Se folosește pentru igienizarea terenurilor, dar ea este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau a unor dăunători.

Dacă se impune ca măsură fitosanitară și are toate autorizațiile necesare, arderea miriștilor și a resturilor vegetale se efectuează respectând următoarele măsuri:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive

Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!

Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Moșnița Veche se îmbracă în haine de sărbătoare. De marea sărbătoare a Rusaliilor, Ruga satului din apropierea Timişoarei anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia- Pe 31 mai şi 1 iunie la Căminul Cultural Moșnița Veche vor două seri pline de muzică, tradiție și voie bună! Progarmul rugii: Duminică, 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Cetățenii din zona Gării de Nord Timișoara vor avea acces la o nouă parcare publică de mari dimensiuni mai repede decât le va oferi primăria acces la o asemenea investiție în aceeași zonă, dar aflată în stadiul de proiect. Parcarea aflată deja în lucru este parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la noua parcare publică din zona Gării de Nord, parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează Timișoara/Foto
Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”
Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.