Politehnica s-a reunit fără multe noutăţi şi nu va mai merge în Antalya

Astăzi, la arena “Ştiinţa”, alb-violeţii au strâns rândurile pentru continuarea unui sezon solicitant şi au efectuat prima şedinţă de pregătire din noul an. Antrenorul Dan Alexa are sub comandă şi câteva nume noi, lotul urmând să mai sufere modificări în perioada imediat următoare.

Am început mai repede decât majoritatea echipelor, pentru că şi jucăm mai repede, pe 10 sau 11 februarie avem primul joc oficial, în Cupa României. Încercăm să câştigăm o săptămână, timpul este oricum destul de scurt. Avem gânduri mari, ne dorim foarte mult să ne antrenăm bine, să facem paşi cât mai corecţi în perioada aceasta, una foarte importantă. Sperăm să arătăm o formă bună de la început, pentru că sunt jocuri puţine şi forma fizică şi mentală trebuie să o avem de la început. Am renunţat, aşa cum ştiţi, la anumiţi jucători. Ne dorim să transferăm acum doi jucători care cred că ne pot ajuta. Sunt jucători buni, care mai au oferte în afară de noi şi e normal să-i luăm destul de greu. Vrem să luăm un mijlocaş şi un atacant. Sunt români, am încercat şi pista Serbia-Croaţia, pentru că sunt jucători buni, combativi, şi nu sunt jucători foarte scumpi, problema la jucătorii sârbi sunt actele, pentru că durează mult timp… Suntem în discuţii şi cu un atacant sârb, vom vedea dacă vom putea să-l aducem. Ne trebuie întăriri, ştiţi foarte bine că financiar suntem un club care nu stă foarte bine, dar suntem foarte corecţi, avem banii la zi în momentul acesta. Încercăm să aducem jucători care pot să ne ajute”, a declarat Dan Alexa.

Absenţi motivaţi la primul antrenament din anul 2021 au fost Plazonja, Fişteag şi Deronja. Atacantul croat va reveni de vineri alături de colegii săi. Pe lângă Cristian Bocşan, care a semnat deja, o altă noutate în lot este reprezentată de portarul George Păduraru (25 ani), care s-a despărţit de Ripensia în această iarnă. Altfel, aşa cum se anunţase zilele trecute, la antrenamente participă noi tineri din generaţiile 2003 şi 2004 ale Politehnicii (Moţiu, Gologan, Ehling, Velcan, Gaşpar şi Bîrloveanu, ultimii patru au fost în toamnă împrumutaţi la Fortuna). Situaţia goalkeeperului sloven a fost explicată astfel de tehnicianul Politehnicii: „Zilele următoare încercăm cu Deronja să reziliem, a venit Păduraru de la Ripensia. Pe Deronja încercăm să-l dăm undeva unde să joace, e un portar cu experienţă şi e normal să-şi dorească să joace. Ştiţi foarte bine, cu Borbei şi cu Otto am încercat să păstrăm un junior în poartă, îi va fi foarte greu să apere… vor fi jucători tineri care vor fi daţi împrumut, am mai luat jucători tineri din academie, care mie mi-au plăcut foarte mult, îmi doresc să crească, să poată să şi debuteze la echipa mare. Încercăm să şi creştem jucători, nu doar să transferăm”.

Legat de programul de pregătire, s-a renunţat la intenţia de a efectua un stagiu extern din cazua situaţiei epidemiologice. “Am vrut să plecăm într-un cantonament în Antalya, dar riscam foarte mult, din Turcia intri 14 zile în carantină, nu ştiam ce se putea întâmpla. Am preferat să rămânem pe plan local, la Timişoara. Vom face un cantonament aici, vom sta la hotel 11 zile”, a precizat Dan Alexa.

Primul joc al echipei viola din anul 2021 va fi cu Pobeda Star Bisnov (Liga 4), la Dudeştii Vechi (18 ianuarie), urmat de un amical la Reşiţa, cu CSM (21 ianuarie). Poli va intra la mijlocul lunii în cantonamentul programat pe plan local iar la capătul celor 11 zile ale stagiului se va disputa amicalul de pe teren propriu cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu (26 ianuarie). Politehnica mai caută un adversar de testare pentru data de 3 februarie, în cazul în care acesta va fi găsit e posibil ca amicalul din 30 ianuarie, cu Ripensia, să fie anulat.

Lotul prezent la reunire: Hindrich, Păduraru, Cuzmanovici (portari) – D. Andrei, S. Iosif, Casado, S. Popovici, Sofran, Jurj, D. Codrea, Manea, D. Radu, Vidrăsan, Ivanovici, Bocşan, Pamfile, Ignea, Mera, Scutaru, Munteanu, Axente, Bîrloveanu, Gaşpar, Velcan, Ehling, Coadă, Gologan şi Moţiu (jucători de câmp).

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare

Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani

SCM Politehnica Timișoara dă o adevărată lovitură de imagine și își întărește serios lotul pentru noul sezon competițional 2026-2027. Clubul de pe Bega a anunțat oficial transferul extremei Kentwan Kenneth Smith, baschetbalistul din Bahamas revenind pe culorile alb-violet la mai bine de un deceniu de la prima sa aventură în Banat. La vârsta de 34...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.