Debarasator de gunoi prins live când descărca în Kuncz. Mașina a fost confiscată/FOTO

Un cetățean care arunca dintr-o dubă gunoaie pe o stradă din Kuncz, la o rampă clandestină, a fost prins de reprezentanți ai Biroului de salubrizare al Primăriei Timișoara și ai Poliției Locale, joi după-amiază. Ulterior, cei de la Garda de Mediu au confiscat mașina și au amendat proprietarul.

Echipa de la primărie era pe teren în zonele în care se formează frecvent rampe ilegale de deșeuri. Aceștia au prins în flagrant, în zona Kuncz, un bărbat care descărca dintr-un microbuz deșeuri pe domeniul public. A fost alertată Garda de Mediu, care a sosit la fața locului pentru lua măsurile legale, respectiv amendă și confiscarea mașinii, aceasta fiind ridicată de la fața locului.

„Primăria Timișoara plătește milioane de lei pe an pentru ridicarea acestor rampe ilegale de gunoi. Cu acești bani am putea construi creșe sau grădinițe, am putea repara școli. Din zona Kuncz, în ultima lună și jumătate am ridicat peste 800 de tone de gunoaie. Întreaga operațiune ne-a costat peste 300.000 de lei. De asemenea, avertizam la începutul acestei săptămâni că această administrație va avea toleranță zero față de cei care nu respectă spațiul public. Salut acțiunea de azi efectuată de reprezentanții Primăriei Timișoara împreună cu alte instituții ale statului și îi avertizez pe cei care vor continua să arunce ilegal deșeuri pe domeniul public că vor plăti scump pentru acțiunile lor”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

victor a spus: (aprilie 23rd, 2021 at 09:01 )

ar trebui pusi senzori de zgomot/prezenta in zonele unde se arunca gunoaie, sa porneasca niste camere de filmat ascunse si poate o drona – doua ar ajuta sa se identifice mai repede dragii nostri concitadini care vor sa asigure un ingrasamant natural pamantului. doar ca plasticul nu prea se absoarbe si nici bolovanii de BCA nu au mare succes la asta

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet

Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.