Primăria Timişoara şi Colterm-ul, prinse în jocurile electorale din interiorul PNL

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Încep prin a trece în revistă trei declaraţii referitoare la deja celebra sumă de 45 de milioane de lei promisă de guvern municipalităţii timişorene pentru achiziţionarea de certificate verzi la Colterm. Bani care, după toate probabilităţile nu vor mai veni şi asta numai din cauza unor calcule politicianist-electorale din interiorul PNL, o altă concluzie de bun simţ neexistând.

„Banii vor veni în contextul în care primăria municipiului trebuie să cumpere certificatele verzi pentru Colterm, adică să se achite de obligațiile care îi revin prin lege din cauza faptului că poluează. Am semnat și am susținut alocarea banilor de la Guvern, însă trebuie să se înțeleagă la nivelul administrației municipiului că principiul mâinii întinse pentru a primi de la București nu poate funcționa la nesfârșit. Sper că banii obținuți de la Guvern vor fi cheltuiți înțelept, pentru bunăstarea timișorenilor și nu pentru a acoperi deficiențe de management sau alte incapacități”, spunea preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş, Alin Nica pe 5 mai.

Două săptămâni mai târziu, Bogdan Ghelbere, secretar general adjunct al Guvernului, tot PNL; confirmă informaţia dată de Nica şi vorbeşte de o Hotărâre de Guvern privind banii pentru Colterm.

”De la Timișoara a plecat o notă. Aceste sume sunt numite alocări din fondul de rezervă bugetară, iar pe actualul proiect de hotărâre de guvern sunt mai multe localități din mai multe județe. Apare și Timișoara aici. Din informațiile pe care le am eu, a plecat solicitarea de la Ministerul Dezvoltării către Ministerul Finanțelor, acum două, trei zile (…) Timișoara este inclusă în acea hotărâre. Sunt șanse, dacă totul este ok, ca miercuri în ședința de guvern să se aprobe Hotărârea de Guvern”, spunea Ghelbere pe 21 mai. Aşadar lucrurile sunt pe dumul cel bun, nu o fi prima şedinţă de guvern, dar clar va fi următoarea.

Şi vine ziua fatidică de 10 iunie, când premierul Florin Cîţu ajunge la Timişoara în plină campanie electorală internă.

“Problema e că acea cerere a venit prea târziu şi m-aş întreba de ce. Aceste certificate verzi se cumpără din timp. Cererea a venit în momentul în care se emitea acea amendă. Poate e un moment bun de reformă, să vedem cum s-au cheltuit banii în prima parte a anului, de ce nu s-au plătit certificatele verzi. Mai sunt şi alte municipalităţi care şi-au plătit certificatele verzi din propriii bani, cum ar fi Constanţa. Există ordonanţa care permite autorităţilor locale să se împrumute pentru a cumpăra certificatele verzi”, a declarat Cîţu, lăsând de înţeles că banii nu vor mai veni şi invitând Primăria Timişoara să se împrumute.

Aşadar, ce avem aici? Pe 5 mai Alin Nica obţine promisiunea de la guvernul condus de Florin Cîţu că vor veni bani de la bugetul naţional pentru achiziţionarea de certificate verzi. Cu această ocazie îşi face şi puţină campanie electorală, el devenind “salvatorul” Colterm-ului. Şi nu-l suspicionez că nu ar fi spus adevărul. Mai ales că afirmaţia lui este suţinută de un ditamai secretar general adjunct al Guvernului. Până pe 21 mai, aşadar, totul mergea strună, e drept existând o anumită tergiversare. Pe 25 mai vine şi amenda pentru Colterm, un bun prilej pentru un schimb acid de replici între Alin Nica şi Dominic Fritz, respectiv între PNL şi USR PLUS.

Pentru ca acum, premierul Florin Cîţu să afirme că… solicitarea semnată de Nica a venit prea târziu. Pe 5 mai nu se ştia că e tardivă? De ce s-a spus atunci că vor veni banii, pe care municipalitatea chiar se baza? Aici avem o frântură logică şi asta ca să nu spun că vreunul din actanţii poveştii minte.

Dar ar mai fi ceva. Şi anume, totul trebuie citit într-o cheie politico-electorală. Poate la un moment dat Cîţu a vrut să dea banii, dar s-a întâmplat un eveniment între timp: intrarea premierului în cursa electorală pentru preşedinţia PNL. Ori aflat în plină campanie electorală, nu se făcea să dea banii la o administraţie USR, în timp ce primarii liberali (votanţi la Congresul PNL) stau la rândul lor cu mâna întinsă. Mai bine le dă bani lor. Sau nu dă la nimeni! Oricum, nu la Timişoara. De unde şi povestea cu solicitarea prea tardivă pe 10 iunie, dar la timp pe 5 mai. Iar dincolo de campania internă a PNL mai e şi o strategie pe termen lung. Peste trei ani sunt alegeri locale, iar actuala administraţie timişoreană trebuie erodată cât mai mult în speranţa că în 2024 pe Loga nr. 1 se va întoarce un primar liberal. Oricum s-ar numi, inclusiv Alin Nica. Că tot l-a lăudat Cîţu pentru campania de vaccinare…

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Vasile V.D. Toth a spus: (iunie 14th, 2021 at 07:43 )

Nu pot sa cred ! Articol fara PE-SE-DE ?!! Vai , nu se poate ! Fara Dragnia , fara PE-SE-DE ?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”

Camera Deputaților a adoptat Legea integrității în forma care păstrează amendamentul PSD în urma căruia Dominic Fritz ar putea să-și piardă mandatul de primar al Timişoarei. Legea a fost votată de deputaţii PSD, PNL și UDMR, în timp ce aleşii USR şi AUR au votat împotrivă. Într-o primă reacţie, Fritz a declarat că legea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid

Meciul Politehnica – FC Rapid din etapa I a Grupei A din Cupa României se dispută joi, 3 septembrie, de la ora 21.00, iar partida va fi transmisă în direct în rețeaua Digisport. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arena „de rezervă” a Politehnicii în cazul partidelor disputate în nocturnă. Clubul bănățean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru terenuri necosite sau nesalubrizate

Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru  terenuri necosite sau nesalubrizate

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera Deputaților a adoptat Legea integrității în forma care păstrează amendamentul PSD în urma căruia Dominic Fritz ar putea să-și piardă mandatul de primar al Timişoarei. Legea a fost votată de deputaţii PSD, PNL și UDMR, în timp ce aleşii USR şi AUR au votat împotrivă. Într-o primă reacţie, Fritz a declarat că legea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”
Consiliul Județean Timiș monitorizează permanent calitatea aerului, din zona graniței cu Serbia, printr-o rețea proprie de monitorizare a acestui parametru. Prin proiectul Blue Sky – The Solution to Air Pollution, administrația județeană a instalat mai multe de stații de monitorizare, amplasate strategic în localități în apropierea frontierei cu Serbia. Astfel, autoritățile pot urmări în timp...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O rețea de senzori instalată de Consiliul Județean Timiș monitorizează în timp real calitatea aerului din zona graniței cu Serbia
Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO
Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru  terenuri necosite sau nesalubrizate
Un număr de 12 comune și două orașe, alături de Consiliul Județean Timiș, au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Speranța autorităților este să folosească apa termală pentru o serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș își dorește valorificarea izvoarelor geotermale din județ: încălzirea clădirilor și serelor, turism, agrement și tratamente medicale
Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis
Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.