S-a decis câștigătorul bugetului participativ al Timișului: proiectul unei piste de biciclete la Dumbrăvița

piste biciclete

piste biciclete

Voturile cetățenilor din Timiș au decis ce proiect va beneficia de bani în cadrul bugetului participativ. Un milion de lei, o sumă destul de mică față de valoarea totală a bugetului, a fost pusă la dispoziția societății, solicitanții având oportunitatea să lanseze proiecte, iar cetățenii să voteze spre care dintre acestea să se îndrepte banii.

Iată că operațiunea s-a încheiat și acum avem și un câștigător. Inițial au fost lansate 70 de proiecte, dintre care 16 au fost selectate să meargă într-o nouă etapă. Iar din acel moment doritorii au putut vota proiectul favorit. Iar acesta a fost ”Pistă de biciclete Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata”. Acesta a primit cele mai multe voturi, 4.538, fiind solicitată fix suma de 500.000 de lei. O propunere care inițial poate părea ciudată, aceasta pentru că din denumire se poate înțelege că se suprapune peste proiectul de extindere a drumului județean care leagă cele trei localități și care în proiect are… și piste de biciclete. La o citire mai atentă a inițiativei, descoperim că, de fapt, solicitarea de finanțare nu prea are legătură cu Giarmata ci cu Dumbrăvița. Cel puțin deocamdată. Poate, într-o perspectivă ulterioară, va ajunge și până în comuna Giarmata.

”Proiectul propune realizarea unei piste de biciclete la liziera Pădurii Verzi, care să facă legătura, pe un traseu complet separat de DJ, între Timișoara, Dumbrăvița și Giarmata, inclusiv zona industrială. Dincolo de Giarmata, traseul ar putea continua spre Ianova, Bencec sau Pișchia, sau ar putea face legatura cu Giarmata Vii, Ghiroda și Calea Lugojului. Întrucât proiectul este mai amplu și nu poate fi realizat într-un singur an, propunem realizarea etapizată. În 2021 ar trebui realizat un prim tronson, cu o lungime de 3,2 km, între strada Constructorilor și Lacul de acumulare din Dumbrăvița”, spun solicitanții jumătății de milion de lei.

Așadar, deocamdată facem cicloturism pe la lizieră, dar nu oferim locuitorilor din Giarmata posibilitatea să meargă la lucru în parcul industrial din zonă, deși o asemenea pistă chiar pentru așa ceva ar fi fost chiar utilă.

Pe locul 2, cu 3.199 de voturi, a ieșit proiectul ”Orășelul siguranței Mini-Lug”, pentru care s-au solicitat 431.278 lei.

”Concret, proiectul constă în crearea unui orășel în miniatură pe o suprafață de circa 1500 mp, care va include semafoare, semne de circulație, treceri de pietoni, treceri de cale ferată, trotuare și clădiri reprezentative pentru orice oraș: poliție, primărie, biserică, școală, spital, etc, realizate din lemn sau alte materiale rezistente la intemperii. deplasarea în interiorul orășelului se va putea realiza ca pieton, biciclist sau conducător auto (cu mașinuțe electrice și alte vehicule cu acumulatori), mijloacele de deplasare fiind cele aflate în proprietatea beneficiarilor”, se spune în prezentarea solicitanților.

Alocarea banilor se face în ordinea câștigătoare, deci cele două proiecte din top au luat aproape integral sumele alocate. Puțin sub 70.000 de lei mai rămâne de alocat, iar pe locul trei s-a situat proiectul ”Adăpost de câini”, care a solicitat 500.000 lei și a primit 1.340 voturi

Iată clasamentul final, după votul cetățenilor:

– Pistă de biciclete Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata – 500.000 lei – 4.538 voturi;

– Orășelul siguranței Mini-Lug – 431.278 lei – 3.199 voturi;

– Adăpost de câini – 500.000 lei – 1.340 voturi;

– Timișul de Cinema – 310.000 lei – 524 voturi;

– Centru de tineret mobil, cultural și verde – 500.000 lei – 389 voturi;

– Stație mijloc de transport în comuna Foeni și satele apărținătoare, Foeni și Cruceni – 49.980 lei – 233 voturi;

– Machetă feroviară – 59.750 lei – 219 voturi;

– Educație pentru viitor – 500.000 lei – 211 voturi;

– Expoziție de știință interactivă pentru copii între 6 și 14 ani – 58.100 lei – 209 voturi;

– Promovarea cicloturismului local din județul Timiș – 158.500 lei – 208 voturi;

– Deși nu ne vedeți, vom fi mereu aici – 99.400 lei – 145 voturi;

– Coloana Memoriei – 200.000 lei – 106 voturi;

– Smart Timiș – Tehnologia schimbă Timișul – 250.000 lei – 76 voturi;

– Legendele și povestile Banatului – motor de promovare a turismului în județul Timiș – 100.000 lei – 36 voturi;

– Club de lectură Timișul citește – 478.800 lei – 57 voturi;

– Resurse moderne educaționale de sănătate adaptate unui public larg – 300.000 lei – 5 voturi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.