Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis ca starea de alertă să fie prelungită cu încă 30 de zile, începând cu data de 11 august. Actuala stare de alertă de pe teritoriul României expira pe 11 august, după ce măsura a fost introdusă pentru prima dată anul trecut, în 15 mai 2020.
Documentul adoptat de CNSU nu propune modificări față de prevederile aflate deja în vigoare. Printre măsurile aflate în vigoare în timpul stării de alertă se numără: menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spații publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă sau în alte zone cu potențial de aglomerare.
Competițiile sportive se pot susține pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, doar cu participarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
De asemenea, printre evenimentele permise sunt organizarea de nunți și botezuri, în spații închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, săli/corturi de evenimente, cu participarea a cel mult 300 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Comentarii prin facebook