Cum i-a explodat „statul paralel” lui Orban în faţă. Sau poate rezolva Cîţu dosare la DNA?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Războiul pentru putere din interiorul PNL, în mod cert unul fără precedent în istoria post-decembristă, indiferent de partid, a trecut, săptămîna trecută, la un next level. Şi asta odată cu invocarea de către Ludovic Orban a „statului paralel” care s-ar implica în acest război. Sigur, el n-a pomenit chiar sintagma cu „statul paralel”, dar asta s-a înţeles din declaraţia sa de la Focşani, cum că forţe externe s-ar implică în acest război, la urma urmei fratricid. La câteva zile de la declaraţiile lui Orban, aghiotantul său, Virgil Guran (prezenţă constantă la Antena3) întăreşte ideea, vorbind de servicii secrete care se implică în alegerile din PNL de partea echipei lui Florin Cîţu.

Nu ştiu dacă Orban chiar este convins de implicarea DNA ori a unor servicii în acest război sau e o nouă strategie de campanie, în căutarea electoratului pierdut, după mesajul conservator cu valorile tradiţionale ale românilor. Umblă Orban la fibra românului mare consumator de teorii conspiraţioniste, oricare ar fi acelea, de la Covid, politică sau fotbal, sau chiar are unele informaţii? Cert este că, în spaţiul public s-a vorbit mult că reţinerea afaceristului Nelu Iordache (un apropiat al lui Orban din perioada mandatului acestuia de ministru al Transporturilor) şi audierea de către DNA a liderului PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, ar fi lovituri cu mantă la Orban. Ba, dacă te iei după Ion Cristoiu, o să-l „umfle” DNA şi pe Orban până la congres.

Se ştie, orice teorie a conspiraţiei, pentru a fi cât de cât plauzibilă, conţine, dincolo de aberaţii, una sau mai multe informaţii reale, verificabile. În cazul „teoriei” lui Orban ar fi câteva „coincidenţe” reale. Astfel, şeful SRI, Eduard Hellvig, este prieten foarte bun cu flamboaiantul şi de multe ori grotescul personaj Rareş Bogdan, purtătorul neoficial de cuvânt al lui Cîţu. La rândul lui, Hellvig este din Sălaj, la fel ca şeful DNA, Crin Bologa. Dar ajung aceste lucruri reale, alături de faptul că preşedintele Iohannis îl suţine pe Cîţu, pentru a croşeta o conspiraţie împotriva lui Orban? Sigur, în politică se lucrează cu percepţii, iar în acest caz s-a format deja o puternică percepţie că Orban ar fi „lucrat” de servicii şi DNA.

Numai că există şi un revers al medaliei în acest caz. În ambele tabere, nu puţini sunt liderii liberali şantajabili şi cu schelete pe sub paturi. Oamenii ăştia poate chiar vor fi convinşi de vorbele lui Orban. Iar cei care sunt încă în tabăra lui îl vor părăsi pentru a-şi găsi protecţie la Cîţu. S-a întâmplat deja acest lucru, chiar în urmă cu două zile, cu amintitul Pîrvulescu de la Teleorman. Care dintr-un mare fan al lui Orban a devenit susţinător al lui Cîţu, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa. Crede acesta că Florin Cîţu îi va rezolva problemele penale? De la fostul său idol Orban a înţeles că da…

P.S. Pe de altă parte, dincolo de conspiraţii, există o certitudine, care se confirmă de la o zi la alta. Şi anume că premierul Cîţu foloseşte bani de la buget pentru obţinerea de voturi la congres. Şi aici adepţii conspiraţiilor ar putea avea dreptate: oare aceste atribuiri de bani nu sunt de competenţa DNA?

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Codul portocaliu afectează din greu județul Timiș. Incendii, mai ales de vegetație, dar și oameni care au avut nevoie de ajutor… iar pompierii de la ISU Banat au fost de fiecare dată la datorie. Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 80 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Asta doar vineri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de foc pentru pompierii timișeni, implicați în peste 90 de intervenții, doar in ultimele 24 de ore
Sărbătoarea Timișoarei a debutat vineri cu prima parte a celor peste 200 de acțiuni programate până luni, 3 august. Orașul găzduiește cele mai diverse evenimente, toate cu acces gratuit, organizate în mai mult de 30 de locații. De la concerte în centrul orașului până la spectacole, expoziții, activități sportive și experiențe culturale în cartiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Evenimentul Ziua Timișoarei – City Celebration continuă şi astăzi cu un program extrem de variat: concerte, spectacole, tururi ghidate, expoziții, sport și multe altele. Manifestările încep dimineaţă la ora 9.00 şi se vor termina în noapte. Capul de afiş al zilei de astăzi este trupa irlandeză The Script. Tot astăzi va concerta şi Irina Rimes....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat confirmarea unui focar de Pesta micilor rumegătoare în cadrul unei exploatații de ovine din localitatea Giulvăz, județul Timiș. Cu această ocazie a fost organizată o ședință a comisiei de specialitate, pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de Pesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.