În curând începe o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești

Teatrul Național din Timișoara lansează cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), programat între 28 august – 5 septembrie.

Teatrul Național organizează FEST-FDR 2021 cu sprijinul major al Primăriei Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului; de asemenea, o fracțiune a FEST-FDR 2021 reprezintă o acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Timiș.

Fabuloasă, minunată sărbătoare a teatrului, FDR este, de peste patruzeci de ani, cel mai important festival dedicat spectacolului pe text de teatru românesc și dramaturgiei românești contemporane. Anul acesta se împlinesc zece ani de când Teatrul Național a reconfigurat festivalul, ca voce a identității dramaturgiei românești în dimensiunea sa europeană.

În această structură, FEST-FDR  a adus în prim-plan o cercetare aplicată a dramaturgiei naționale, în relevanța sa culturală și socială (prin modulul FDR), dar și o platformă care pune arta românească de teatru în dialog cu noile forme de artă teatrală dezvoltate pe plan internațional (prin modulul FEST).

FEST-FDR 2021 coagulează experiența perioadei ultimului an într-un singur cuvânt: SEMINȚE. În contextul pandemic, social și moral al zilei de astăzi, este esențial să creștem și să protejăm dimensiunea culturală și spirituală a prezentului care conține semințele viitorului în fiecare dintre acțiunile noastre.

FEST-FDR își invită, prin urmare, publicul să participe alături de Teatrul Național la investiția  în dezvoltarea unei dramaturgii românești contemporane consistente, ca identitate distinctă și armonică în spațiul cultural european. Aceasta este oferta și va reprezenta parte din patrimoniul pe care Teatrul Național îl edifică pentru societate,  acestea sunt semințele pe care le sădește în 2021, în perspectiva profilului social pe care îl propune proiectul de țară Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Deși comunitatea continuă să trăiască într-o realitate dificilă, într-o stare de nesiguranță prelungită peste orice așteptări, Teatrul Național din Timișoara și FEST-FDR sunt un spațiu deschis, un spațiu al întâlnirii Oamenilor cu bucuria, cu speranța, cu frumusețea, cu spiritul în formele sale cele mai înalte.

Cele nouă zile de spectacol vor reprezenta, astfel, tot atâtea ocazii de a celebra dialogul prin spectacolul de teatru și vor aduce împreună oameni, idei și concepte prin evenimentele conexe ale Festivalului.

Iată programul de spectacole al FEST-FDR2021:

Sâmbătă, 28 august

ora 18:00, Sala Mare: Deschiderea FEST-FDR

Chiritza în concert, după V. Alecsandri și M. Millo. Spectacol concert de Ada Milea. (Teatrul Național Cluj-Napoca) / FDR

ora 20:00, Sala 2: Toată liniștea din lume de Mihaela Michailov, regia artistică Radu Apostol (Asociația ADO & Centrul de Teatru Educaţional Replika) / FDR

Duminică, 29 august

ora 19:00, Sala Mare: MaMe, creație colectivă, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Fanni Tardini”, Galați) / FDR

ora 21:00, Sala 2: Pattern ,un spectacol de Daniel Chirilă (Teatrul Tineretului, Piatra Neamț) / FDR

Luni, 30 august

ora 18:00, Studio UȚU Ură și pisoi de Andrei Ursu, regia artistică Victor Dragoş (Teatrul Basca, Timișoara) / FDR

ora 19:00, Sala Mare  Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, regia artistică Mihaela Lichiardopol  (Teatrul Național Timișoara) / FEST

ora 21:00, Sala 2  Lecția de Eugène Ionesco, regia artistică Felix Alexa (Teatrul „Nottara”, București) / FEST

Marți, 31 august

ora 18:00, Studio UȚU  Debut: O noapte furtunoasă după I.L. Caragiale (Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest Timișoara , în parteneriat cu Teatrul Național Timișoara) / FDR

ora 19:00, Sala 2: Julieta fără Romeo de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi, regia artistică Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Odeon București) / FDR

 Miercuri, 1 septembrie

ora 19:00, Sala Mare: Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi,  după Herta Műller, un spectacol de Simona Măicănescu (Fundația Doina Levintza) / FEST

ora 21:00, Sala 2: Povestea acelor oameni care într-o seara s-au adunat în jurul unei mese, textul și regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Național Timișoara)  / FDR

Joi, 2 septembrie

ora 19:00, Sala Mare: Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois de Cosmin Stănilă, regia artistică Andrei Măjeri (Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca) / FDR

ora 21:00, Sala 2: Povestea personajelor mele pierdute, textul și regia artistică Iris Spiridon (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Vineri, 3 septembrie

ora 19:00, Sala Mare: Despre iubire sau așa ceva… de Cosmin Pană, regia artistică Vlad Trifaș (Teatrul „George Ciprian”, Buzău) / FDR

ora 21:00, Sala 2: Trilogia minelor. Episodul 1. Flori de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

 Sâmbătă, 4 septembrie

ora 19:00, Sala Mare: ROSTO, după I.L. Caragiale, regia artistică  Alexandru Dabija (Teatrul ACT, București) / FDR

ora 21:00, Sala 2: Trilogia minelor. Episodul 2. Beznă de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Duminică, 5 septembrie

ora 19:00, Sala Mare 2+2=5, adaptare de Radu Iacoban după „Crimă și pedeapsă” de F.M Dostoievski, regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Mic, București) / FEST

ora 21:00, Sala 2        ÎNCHIDEREA FEST-FDR

Trilogia minelor. Episodul 3. Apă de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București) / FDR

Biletele sunt în vânzare on-line, pe www.tntimisoara.com și pe Eventim, precum și la Agenția de bilete „Mărășești”, la str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11-19. Numărul de locuri în sălile de spectacol este limitat în funcție de normele de distanțare în vigoare.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.