Gașca Zurli vă așteaptă, sâmbătă, la Timeless 4ALL Festival

Gașca Zurli este un fenomen național care cucerește România cu fiecare spectacol pe care îl susține. Toți copiii sunt topiți după joaca lor. De altfel, Gașca Zurli a recunoscut public formula succesului: „Joacă! Joacă! Joacă!”

Compania a reușit să transforme educația formală, de cele mai multe ori plictisitoare și neatractivă pentru copii, într-un spectacol plin de imaginație.

Sâmbătă, 4 septembrie, Gașca Zurli vine la Timișoara, la Timeless 4 ALL Festival. Pentru fanii din zona de vest a țării, organizatorii au obținut un interviu de la Mirela Retegan, fondatorul și managerul Zurli, poreclită „Femeia Uragan”, „Mama Găștii Zurli”, „Doamna directoare” sau „Doamna prezentatoare”:

Pandemia a dat peste cap tot show business-ul românesc. Cum ați reușit să supraviețuiți și să vă mențineți brand-ul?

Mirela Retegan: Din fericire, eu cred foarte tare în inspirația divină și am mers și de data aceasta pe mâna lui Dumnezeu. Am muncit enorm în pandemie, mai mult ca oricând, mai conștient și cu aceeași pasiune. Ne-am inventat de lucru și am reușit să venim în ajutorul părinților cu programe online pentru copii, în cea mai cruntă perioadă.

Aveți propriul sitecom pe un post de televiziune privată. Un succes! Care este diferența între televiziune și spectacolele de sală? Unde vă regăsiți mai bine?

Mirela Retegan: Sunt două lucruri diferite. Ne simțim bine în ambele ipostaze, însă niciun proiect TV nu îți va oferi sentimentul unei săli pline de copii și părinți care cântă odată cu tine, care dansează și își manifestă trăirile la maxim. Noi am suferit enorm un an și jumătate, cât nu am putut urca pe scenă.

Timeless 4 All este un festival pentru întreaga familie. Cu o generație de copii dependenți de gadget-uri și niște părinți super ocupați, cum vezi tu o relaționare sănătoasă de familie? Ce mai înseamnă astăzi distracția în familie?

Mirela Retegan: Sunt atât de multe alternative la gadgeturi. O plimbare în parc, jocuri de familie care să implice toată familia. Eu am scris o colecție de jocuri pentru a veni în ajutorul părinților români. Oricând nu mai ai idee ce să faci cu copilul tău, deschizi o carte de jocuri și rezolvi situația. Joaca e limbajul iubirii dintre părinți și copii, să nu uităm asta. Un părinte care se joacă zece minute cu copilul lui i-a creat o stare de bine celui mic. Eu și acum mă joc cu Maya, fiica mea, chiar dacă are 20 de ani.

Sunt mulți artiști care își fac numărul pe scenă și pleacă. Voi aveți o conexiune specială cu publicul. Cum reușiți cu un public atât de pretențios și sincer, cum sunt copiii?

Mirela Retegan: Suntem autentici, suntem noi înșine. Iubim copiii dincolo de orice spectacol pe care îl jucăm. Pentru noi, copiii și părinții sunt partenerii noștri, ne inspiră să fim mai buni, mai dedicați, mai implicați în ceea ce facem.

Ce pregătiți pentru publicul de la Timeless 4ALL Festival?

Mirela Retegan: Oohh, dragi timișoreni, pregătiți-vă. Venim după o vacanță în care ne-am reîncărcat bateriile. Vă promitem că n-o să aveți timp să vă plictisiți, să butonați telefoanele, ci o să aveți timp de calitate petrecut în familie. O să cântați, o să dansați și o să râdeți tare. Atenție, vă verificăm la coregrafii. Dacă știți că nu stați prea bine cu pașii și mișcările, repetați cântecele cu cei mici. Le găsiți pe YouTube-ul Zurli și în aplicație.

 

Gașca Zurli își va susține spectacolul în cadrul festivalului Timeless 4ALL, în 4 septembrie, de la ora 11.00, la aerodromul „Cioca” de lângă Timișoara.

Sâmbătă, 4 septembrie, deschiderea va avea loc de la ora 9. Puteți încerca cele două parcuri de distracții sau puteți participa la Dinosaur World Transylvania, la competiția IronKid, Go Kart Electric sau la Planetarium. Participanții pot face o călătorie virtuală în județul Timiș cu ajutorul ochelarilor de imagine virtuală.

Sunt pregătite și numeroase ateliere, de slime, de modelare porțelan rece, de kirigami, de taekwondo, de karate, de uleiuri esențiale, de aranjamente florale, de dansuri, de box, unde Flavius Biea este invitat special. Va fi și un atelier de magie, susținut de iluzionistul timișorean Lorenzo-Cristian.

 

 

Scena principală

 

11 – Gașca Zurli

14 – Taekwon- do cu antrenor Leahu Victor și copiii de la clubul CS ITF Timișoara

14:20 – Karina și Timeia Csaszar de la „Românii Au Talent”

14:40 – În pași de dans la Timeless – demonstrații școli de dans

18:30 – Biea Flavius – demonstrație box

18:45 – Roboții Transformers

19 – Andra Gogan

20 – Mario Fresh

21 – Dorian Popa

22 – DJ KZAN/HAARAW

Duminică, 5 septembrie, deschiderea va avea loc de la ora 12. Va exista și un Picnic Festival.

Nu există restricții de vârstă. Vor fi pregătite atelierele, prezentări și demonstrații. Copiii pot merge în cele două parcuri de distracții, dar și la planetariu. Vor fi și stații VR, stații de gaming, care pot fi încercate, dar și karturi electrice. Cei interesați în mod deosebit de lumea dinozaurilor pot merge la Dinozaur World Transylvania, invitat special fiind Dacul Călător împreună cu Lupul Șuier. La fel ca și sâmbătă, atelierele vor fi pe tot parcursul zilei.

 

Scena principală

 

14 – Taekwon-do cu antrenor Leahu Victor și copiii de la clubul CS ITF Timișoara

14:20 – Karina și Timeia Csaszar de la „Românii Au Talent”

14:40 – În pași de dans la Timeless (școlile de dans)

16 – Teatrul Merlin, Noua Poveste a Scufiței Roșii

17 – În pași de dans la Timeless (școlile de dans)

17:45 – Roboții Transformers

18 – Magicianul Lorenzo Cristian

19 – Bibi și Antonio Pican

21 – RUA

22 – Dj SET

 

Pentru bilete și abonamente intrați pe: https://www.iabilet.ro/bilete-timeless-4all-festival-66061

Website: https://facebook.com/Timeless4ALLFestival

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin

Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Cristian Mos

Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș

Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. 3 august ca Zi a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
Străzile și parcurile din zona centrală au devenit epicentrul bucuriei urbane în cea de-a treia zi a festivalului dedicat Timișoarei. Sub sloganul oficial „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi”, duminică, comunitatea locală și turiștii au celebrat împreună valorile multiculturale ale Banatului, într-un maraton artistic care a îmbinat folclorul autentic cu energia pop-rock-ului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lângă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că, în perioada următoare, se desfășoară cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru care, la nivelul județului, au fost organizate cinci centre de examen: patru în municipiul Timișoara — Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Economic „Francesco Saverio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalureat, sesiunea a doua! Circa 1300 de liceeni trec de mâine din nou prin emoțiile examenului maturității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.