Momentul în care proiectul de reabilitare a canalului Bega va fi finalizat, în vederea reluării navigației. nu va fi în luna decembrie, așa cum era programat inițial, ci a fost amânat pentru primele zile ale lunii mai. Aceasta, în urma unei cereri a părții sârbe, care mai are nevoie de câteva luni în vederea dragării canalului pe teritoriul țării vecine.
Mai așteptăm câteva luni pentru finalizarea proiectului cu fonduri europene, în vederea reluării circulației navale pe canalul Bega. Apele Române Banat au anunțat că partea sârbă, parteneră în proiect, a solicitat o amânare, în vederea finalizării lucrărilor de dragare a canalului. Întârzierea apare ca urmare aprobării cu întârziere a unor documente, în Serbia.
”La cererea partenerilor sârbi, VDP Vojde Vojvodine, a fost prelungit termenul de finalizare a proiectului transfrontalier “Repararea infrastructurii de navigație a Canalului Bega“, cu încă 5 luni. După cum știți, data de finalizare era stabilită pe 2 decembrie 2021, majoritatea activităților cuprinse în proiect sunt terminate, însă mai sunt întârzieri în finalizarea aprobării studiului părții sârbe pentru dragarea Canalului Bega. Cauza este Planul Spațial la nivel de Provincie, care a fost aprobat destul de târziu. Prin urmare, noul termen de finalizare este 2 mai 2022”, a anunțat ABA Banat.
Pe partea română reabilitarea barajului stăvilar şi a ecluzei de la Sânmihaiu Român este gata, ABA Banat pregătindu-se pentru recepția din decembrie a acestor lucrări de reabilitare a nodului hidrotehnic. O problemă în vederea realizării unei navigații continue și pe partea sârbă este legată și de deschiderea unui punct de frontieră pe Bega, problemă care pare să fie departe de realizare. Acesta ar permite și traversarea, pe pista de biciclete, a graniței.
Comentarii prin facebook