Obligativitatea vaccinării anti-Covid? În România? Să fim serioși

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Învățământul este obligatoriu și, din motive de sărăcie, se întâmplă ca acest imperativ să nu satisfacă toată populația României. E obligat și statul să ți-o ofere, educația, dar e obligat și cetățeanul să o consume până la un anumit nivel pentru fiecare copil. La fel, statul mai este obligat să îți asigure servicii de sănătate măcar de urgență, dacă nu ai asigurare medicală.

Cu toate acestea, în multe cazuri și mai cu seamă acum, în pandemie, serviciile medicale nu sunt îndeplinite de stat așa cum ar trebui. Nu e capabil să facă ce îl obligă legea dată tot de el. Vreo opt vaccinuri cu tot cu rapeluri sunt obligatorii în schema completă a copilăriei chiar și în România. Acum, cât noi vorbim și Șoșoacă urlă. Sunt toți copiii vaccinați cu această schemă? Face față statul obligațiilor sale? Dar el, statul, este în stare să-l facă pe cetățean să respecte această obligativitate?

Firește că nu. Multe obligativități nu pot fi gestionate de stat. Nici el să le respecte, nici să vegheze la respectarea lor. De la plătitul impozitelor, curățatul zăpezii din fața casei și până la nescuipatul pe jos. Și din acest motiv cred că românii n-ar trebui să se panicheze la auzul veștii că în Austria sau Germania se introduce vaccinarea anti-Covid obligatorie. Nu cred că o astfel de măsură va fi implementată nici măcar acolo, în țări cu un altfel de cult pentru educația civică, iar să te temi că așa ceva va fi introdus în România ar însemna să nu-ți cunoști țara, să nu-ți cunoști clasa politică, concetățenii, bunele și relele lor.

În primul rând, mulți dintre noi nu suntem setați să respectăm reguli, ba chiar prin eschivarea lor ne dăm măsura unei capacități de a ne descurca în viață. Ne mândrim cu genul ăsta de șmecherie. Pe de altă parte, statul își întreține de fațadă autoritatea. Oricât de aspre ar fi legile gândite de reprezentanții statului, la aplicare tot el îți va oferi portițele de scăpare. Institui regula certificatului în mall-uri, de pildă, dar închizi ochii la breșa din gardul viu, să intre toată lumea îndrăzneață să consume concertul.

Și să fi fost noi mai nordici în mentalitate, tot era greu să pui în practică obligativitatea vaccinării într-o țară cu infrastructura României. De la dificultatea organizării unei astfel de acțiuni în ceea ce privește sancționarea celor care refuză vaccinarea și până la incapacitatea autorităților medicale în a da răspunsuri convingătoare de ce o țară majoritar vaccinată mai trebuie să intre în carantină sau să impună reguli de asemenea duritate, România este foarte departe de a da cu pumnul în masă pentru disciplinarea cetățeanului vaccino-sceptic.

Autoritatea română este de cele mai multe ori flască atunci când ai nevoie de ea să fie fermă, iar contratimpul cu care a întâmpinat valurile pandemiei în comparație cu alte țări mai responsabile din Occident arată că nu gândește tehnic, ci puternic electoral. Și fără contextul crizei sanitare, o amendă de o mie, două, trei mii de euro cu cât ar vrea guvernul austriac să-și amendeze cetățenii nevaccinați nu ar putea fi încasată în România. Ar urma un val de contestații și sentințe în instanță care ar desființa cu argumentele libertăților cetățenești intenția statului de a-ți impune așa ceva. Deși schemele din pediatrie arată că am trăit, trăim și azi cu astfel de reguli, necontestându-le.

Știți cât încasează statul român din amenzi? Dacă aflați, spuneți-mi și mie. Probabil nici statul nu știe. Da, foarte puțin. A fost un ping-pong legislativ cu atribuirea de prerogative ba autorității centrale, ba celei locale pentru recuperarea acestor datorii către stat. Cum va obliga autoritatea cetățeanul să plătească amenda, căci fără acest atribut forțarea vaccinării se va sfârși prin sfidarea regulilor ca o doctrină de viață, ți se va râde în nas, cam cum face deputatul Ghiță și nu numai el cu alte reguli specifice perioadei.

Nu cred că România va avea puterea să aplice o astfel de obligativitate și, prin urmare, se va feri să legifereze în acest sens. Cei care se tem de o astfel de măsură pot sta liniștiți până când boala îi extrage din mulțime. Dar ferească Dumnezeu să ajungem într-un război și țara asta să ajungă la măsuri de încorporare militară firește obligatorie, contestate și confundate de „experți” în democrație cu arestul, lipsirea de libertate și alte chestiuni văzute prin filme. Ar fi haos.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

1984 a spus: (decembrie 4th, 2021 at 14:39 )

În orașele și satele României sunt comunități religioase întregi care s-au „vaccinat” (dacă și medicul de familie este din comunitate).
Dacă vine vreun ordin de încorporare o să-i prindă pe „andrisanții” răsucind vreun blat de pizza sau aplicând faianța pe pereți, prin vreun orășel liniștit din Italia.
Mai apoi, nimeni nu se întreabă câtă revoltă împotriva sistemului conține gestul de a nu te vaccina (nu c-ar fi rebeli de profesie, dar sunt învinși, definitv și irevocabil, în lupta pentru viață cât de cât decentă). Și mai e și tradiționala biserică ortodoxă română, de orientare greco-otomană în năravuri. Și mulți profesori de biologie care nu știu să explice copiilor ce este acela un vaccin și câte tipuri de ARN există în celula umană.
Haos este, nu „va fi”. Dacă se va amplifica, poate cei tineri vor zări ceva raze de speranță pentru vreo schimbare, cine știe. Vorba tinerilor noștri politicieni timișeni, când merg să se uite ca curca-n lemne (pentru că cei mai mulți au cultura băieților de prăvălie sau chelnerilor de acum un veac – unii au chiar și frizuri de chelner, nu numai limbaj și gesturi!) la ritualurile frățiilor lor: Ordo ab chao.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.