Dorința conducerii Primăriei Timișoara de a scăpa de un al patrulea consilier local din comisia care se ocupă de Spațiile cu Altă Destinație a reușit la a doua încercare. De fapt, scopul ”manevrei” a fost de a scăpa comisia de consiliera locală Roxana Iliescu. Votul din plen a fost la un pas să dea rezultat la o nouă surpriză neplăcută pentru inițiatori!
La precedentul plen al Consiliului Local Timișoara, primarul Dominic Fritz a inițiat un proiect în vederea reducerii numărului de aleși locali care să facă parte din Comisia SAD. Aparent o măsură administrativă, de fapt substratul a fost eliminarea consilierei locale Roxana Iliescu din Comisie, după ce aceasta nu mai contenea cu acuzațiile la adresa conducerii USR primăriei. Până la urmă, edilul-șef s-a văzut nevoit să se recunoască învins de sistem, mai precis de sistemul de vot secret al plenurilor online, care nu a funcționat.
Problema s-a rezolvat marți seara, dar nu fără emoții. Primarul Fritz a părăsit ședința înainte de votul pentru propunerea sa, dar și înainte de scandalul care a urmat la alte puncte de pe ordinea de zi. Propunerea de schimbare a numărului de consilieri din comisie a trecut, dar, surpriză, la votul pentru nominalizarea celor aleși să fie în comisie. Supermajoritatea USR nu a reușit să treacă fără probleme candidatul Paula Romocean, care a adunat fix același număr de voturi, adică 13, ca și Roxana Iliescu! ”Șocul” a fost trecut doar după balotaj, la reluarea votului, când candidata trimisă de USR a învins. Ei i se vor alătura Lucian Căldăraru, liberal, respectiv Rodica Militaru, de la USR.
Ca și un fel de compensație, Iliescu a fost impusă de opoziție pe un post similar, în o comisie similară, mai precis cea pentru vânzarea spațiilor primăriei.
Comentarii prin facebook