Timișul ar putea beneficia de experiența israeliană în domeniul medical și agricol. Județul, propus pentru dezvoltarea industriei de apărare

Timișul și Israelul pot colabora cu succes în două domenii extrem de competitive, cel al medicinei, dar și cel al apărării, a anunțat joi, la Timișoara, David Saranga, ambasadorul Israelului la București. El a condus o importantă delegație care s-a aflat în orașul de pe Bega, acolo unde oficialul a primit și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara.

La orele prânzului, David Saranga s-a întâlnit cu conducerea administrativă a județului, cu Alin Nica, dar și cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în cadrul unei întâlniri puse la cale de cei de la ADR Vest, în care s-au discutat perspectivele unei eventuale colaborări între județ și Timișoara și mediul economic și cel academic israelian.

„Am discutat despre cooperare în câteva domenii în care Timișul are potențial să exceleze, anume agricultura – despre cum putem include tehnologia, utilizarea terenului în creșterea productivității în domeniul agricol, despre telemedicină și perfecționarea in diferite specialități medicale, despre industria de apărare pe care o putem construi în Timișoara bazându-ne pe automotive si tehnologia informației”, a declarat Alin Nica, preşedintele CJ Timiş.

Membrii delegației s-au aflat în ultimele două zile în capitala Banatului aici au avut programate întâlniri extrem de interesante, cu reprezentanții a numeroase firme.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a prezentat atu-urile orașului și a subliniat că economia locală a perseverat, în ciuda problemelor de pe plan mondial.

„Domnul Saranga a fost primul ambasador pe care l-am întâlnit după ce am devenit primar al Timisoarei. Economia de aici reprezintă 80% din economia județului, aceasta a crescut în pandemie, chiar dacă undeva în lume a fost criză. Avem încredere că chiar și în această criză economică ce va urma, Timisoara va ieși întărită. Iar aceasta se datorează companiilor și oamenilor din Timișoara care lucrează o să susținem din partea administrației orice fel de demersuri. Desigur, nu e vorba aici de o colaborare directă între o primărie și un stat, ci de mai multe inițiative, care privesc economia privată. Dar e important e sa existe un ecosistem de inovare în Timișoara, unul în care universitățile si companiile, autoritățile locale sa contribuie lupta majoră pentru ca la Timişoara să atragem tineri care să vină și să lucreze aici”, a spus Fritz.

De ce este Israelul o țară atât de perforantă în atât de multe domenii și ce ar putea face România să atingă un nivel similar? Explicațiile au fost oferite chiar de oaspete, David Saranga.

„Israelul este lider în inovare, noi investim 5,4% din PIB pentru cercetare si dezvoltare, suntem prima țară din lume care alocă cel mai mare procent din PIB acestui domeniu. Aceste măsuri de sprijin pentru sectorul științei și tehnologiei încurajează mediul antreprenorial. Tehnologiile sunt cele care modelează viitorul, e important sa sprijinim și mai intens inovația și progresele tehnologiei la nivel bilateral. Orașul Timișoara și județul Timiș au un potențial extraordinar datorită capitalului uman și am încredere ca vom vedea în curând rezultate foarte bune pentru comunitatea de aici”, a subliniat ambasadorului Israelului, David Saranga.

Despre ce domenii concrete s-ar putea discuta în relația dintre Israel și Timiș, respectiv Timișoara, a vorbit tot Saranga. Desigur, nu e vorba neapărat de un acord inter-instituțional, ci unul punct – punct între firme și instituții din cele două țări.

„Am discutat despre sănătate, mai precis despre telemedicină, ca o colaborare între mediul medical de aici și Spitalul Sheba, un centru medical clasat în top 10 din lume. Vor fi încântați să colaboreze cu Timișoara. Am discutat și despre cooperare în industria de apărare, la sugestia domnului Nica. În acest sector, lucrurile au funcționat bine cu companii din Israel, atunci când acestea au venit cu know-how din Israel și România cu forța de muncă. Exemplu este compania Elbit, aceasta are deja aici trei fabrici și din România exportăm spre alte țări”, a mai spus Saranga.

El a fost completat de șeful CJ Timiș.

„Am abordat ca și domeniu de colaborare cel agricol, s-au purtat discuții cu Universitatea de Științe Agricole a Banatului. Am discutat despre acele componente ce ne-ar putea face mai productivi, cum ar fi eficientizarea consumului de apă și a utilizării culturilor realizate aici”, a declarat și Alin Nica.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul

Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
Top