Universitatea Politehnica Timișoara își propune să devină un Centru de excelență național în servicii și soluții digitale

Senatul UPT a aprobat recent Strategia de transformare digitală a Universității Politehnica Timișoara (2022-2026) prin care își propune integrarea tehnologiilor informaţionale în educaţie şi introducerea unui sistem de educaţie de tip blended learning, continuarea tradiției de dezvoltare a soluțiilor moderne pentru uz academic și pentru transfer către mediul socio-economic, toate acestea fiind integrate, printre altele, în obiectivul instituției privind intrarea în Top 500 World Universities.

În cadrul Schemei de granturi pentru digitalizarea universităților, finanțată prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență, ale cărei rezultate ale evaluării au fost recent publicate, Universitatea Politehnica Timișoara ocupă locul 1, cu cel mai mare punctaj (97 de puncte) dintre proiectele celor 63 de instituții participante, rezultat ce va accelera semnificativ procesul de transformare digitală și va poziționa UPT solid pe traiectoria de adoptare a tehnologiilor digitale emergente.

Așteptările studenților de azi sunt în creștere cu privire la mediul digital de predare, față de generațiile anterioare, pe de o parte datorită contactului mai timpuriu cu tehnologia și anii de predare online din timpul pandemiei, pe de altă parte datorită experimentării impactului pozitiv al tehnologiei asupra calității vieții proprii.

Abilitățile și cunoștințele de inginerie sunt fundamentale pentru inovarea și dezvoltarea tehnologică, stimulând creșterea economică pe termen lung și rezolvarea provocărilor societale. Prin urmare, pentru a asigura competitivitatea și calitatea vieții, este important să înțelegem, să adaptăm și să îmbunătățim continuu parcursurile educaționale și de carieră ale inginerilor. Tehnologiile emergente în domeniul digital joacă un rol important în această ecuație. Conceptul de Industry 4.0, avansul accelerat al automatizărilor, Inteligența Artificială, realitatea augmentată și virtuală, IoT, tehnologiile Cloud, Blockchain sunt tehnologii și concepte care vor fi parte din realitatea de zi cu zi a viitorilor ingineri si importante resurse pentru dezvoltarea și perfecționarea proceselor educaționale.

Abordarea securității cibernetice prin servicii digitale la nivel de întreagă comunitate academică trebuie să se transforme într-un element crucial pentru a face față amenințărilor cibernetice. Investițiile în tehnologie, evaluări, instruire și instrumente trebuie să devină o constantă pentru a recunoaște amenințarea și a pregăti răspunsul necesar pentru a atenua atacurile, asigurând în același timp planificarea, monitorizarea și procesele necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență și recuperarea în caz de dezastru.

În aceste condiții, Universitatea Politehnica Timișoara își propune să devină un Centru de excelență național în servicii și soluții digitale care transferă cunoaștere către societate prin valorificarea potențialului tehnologiilor inteligente în transformarea proceselor de predare, cercetare, dezvoltare și inovare.

Dintre prioritățile strategiei de transformare digitală a UPT menționăm: dezvoltarea competențelor digitale, excelență digitală în procesul educațional (învățare, predare și experiență), suport digital pentru cercetare și inovare, modernizarea proceselor administrative, ecosistem digital de înaltă performanță, tehnologie pentru provocările societale, instituții suport. Pentru fiecare dintre aceste obiective au fost definite și măsuri de implementare.

Astfel, pentru dezvoltarea abilităților și competențelor digitale, au fost gândite o serie de măsuri și programe de formare adresate, distinct, studenților, cadrelor didactice și personalului administrativ, precum și de formare a competențelor digitale pentru profesii emergente, inclusiv prin dezvoltarea unor noi programe de studiu.

În ceea ce privește obiectivul de obținere a excelenței în domeniul digitalizării procesului educațional, sunt prevăzute măsuri care să ducă la modernizarea și actualizarea facilităților oferite de Campus Virtual UPT, modernizarea și dotarea amfiteatrelor și laboratoarelor din facultățile UPT cu acces la ecrane digitale interactive, sisteme de videoconferință, aplicații educaționale avansate cu funcționare online și hibridă etc. De asemenea, se impun dezvoltarea de noi metodologii de evaluare pentru a îmbunătăți interacțiunea pentru studenți și rezultatele învățării, precum și dezvoltarea și valorificarea resurselor educaționale deschise la nivelul universității.

Pe zona de cercetare și inovare, strategiile de digitalizare prevăd dezvoltarea unei platforme digitale de management și valorizare a rezultatelor cercetării în UPT, modernizarea infrastructurii digitale din Centrul Digital al UPT (Data Center), dezvoltarea de infrastructuri digitale de cercetare în domeniile tehnologiilor emergente (Internet of Things, Inteligența artificială și sistemele cognitive, Realitatea augmentată și realitatea virtuală, Robotica, Imprimarea 3D, Blockchain, Robotic process automation), dezvoltarea unei implementări HPC (High Performance Computing) hibride, crearea unui ecosistem digitl de cercetare și inovare care să atragă talente de top în domeniul cercetării.

În ceea ce privește modernizarea proceselor administrative, UPT a dezvoltat deja primele module de digitalizare prin utilizarea aplicațiilor și platformelor capabile să reducă la minimum numărul de documente necesare oricărui mecanism tranzacțional, favorizând și încurajând folosirii versiunii digitale a documentelor de orice tip, noi module urmând să fie implementate pentru interacțiunea cu sistemul ERP și eliminarea redundanțelor.

Crearea unui ecosistem digital de înltă performanță în UPT presupune dezvoltarea unei infrastructuri care sprijină adoptarea anticipată a unui număr mare de obiecte conectate la internet (IoT devices) care vor deveni parte integrantă a modului de predare și învățare, cercetare și viață a studenților, măsurile prevăzute în acest sens urmărind: extinderea/înlocuirea unor porțiuni ale rețelei de fibră optică a campusului UPT pentru a evita limitările în instruirea academică, implementarea unei infrastructuri moderne de rețea Wi-Fi în întreg campusul UPT, înlocuirea sistemului de comunicații voce pe rețea fixă cu un sistem de generație actuală VoIP, modernizarea sistemului de control acces în campusul UPT, modernizarea sistemelor de securitate cibernetică, modernizarea și integrarea aplicațiilor și platformelor de gestiune a școlarității etc.

Universitatea Politehnica Timișoara e conștientă și de rolul pe care îl joacă în societate, astfel încât vine cu o serie de soluții pe componenta de digitalizare a orașului și a regiunii, printre care: introducerea și dezvoltarea tehnologiilor inteligente și sustenabile, construcția de proiecte digitale inteligente pilot și parteneriate ca răspuns la povocările societale, construcția unui cadru de parteneriat și colaborare pentru furnizarea de soluții de tip oraș inteligent.

Ca instituții suport, UPT își propune crearea unui institut de cercetare pentru transformare digitală, crearea și dezvoltarea Centrului de cercetare în ingineria datelor, inteligență artificială și sisteme inteligente, precum și îmbunătățirea facilităților Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.