O zi din viaţa unui “babuin” român

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

“Babuinul” este specia din România identificată de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, evident PSD, în 90% dintre antreprenori. Acei antreprenori români care-i fac domnului Câciu bugetul anual, pe care apoi acesta îl împarte după cum vor muşchii lui. Pe de o parte, din taxele şi impozitele plătite de “babuin” se dau salarii la profesori, poliţişti, medici, funcţionari publici etc. Pe de altă parte, banii rezultaţi din aceleaşi taxe şi impozite, dl. Câciu îi trimite baronilor locali pentru ca aceştia să facă poduri care se dărâmă după şase luni.

Iar la urma urmei, chiar salariul domnului Câciu e plătit tot de “babuin”. Dacă nu ştiţi, dl Câciu este acel “briliant” economic care afirma, pe fondul creşterii fără precedent a numărului de angajaţi la stat, că e „total incorectă” abordarea conform căreia un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de bugetari. În genialitatea sa, el argumenta cu faptul că 1,2 milioane de salariaţi de la stat plătesc 32% din volumul contribuţiilor pentru pensii şi 28% din totalul asigurărilor sociale de sănătate. De parcă acele salarii nu ar fi plătite tot de “babuini”.

Dar cum decurge o zi din viaţa unui “babuin” al lui Câciu? El se trezeşte, în general, pe la ora 6.00. De multe ori pleacă la lucru fără să-şi vadă copiii dimineaţa, care se trezesc mai târziu pentru a merge la şcoală. “Babuinul” trebuie să fie primul la locul de muncă, oricare ar fi acesta, că vorbim de o fabrică, o societate de construcţii sau o mică firmă de IT, restaurant etc. Până la a veni angajaţii la lucru, “babuinul” citeşte cu multă groază rubricile economice ale ziarelor. Fiindcă în România ministrului de Finanţe, Câciu, nu există predictibilitate în afaceri, “babuinul” trebuie să ştie ce taxă nouă mai apare, ce impozit se măreşte, ce TVA creşte. Toate de la o zi la alta. Şi pentru oricare din variante, “babuinul” trebuie să facă tot felul de calcule, alte planuri de afaceri. Cu mari regrete, unele dintre aceste planuri presupun şi disponibilizarea unor angajaţi. Ca de exemplu, cei care nu erau cu normă întreagă, dar pentru care constribuţiile la stat sunt întregi.

Nu ştiu dacă dl. Câciu a identificat “babuini” şi în alte ţări, dar în mod cert aceştia nu trăiesc tot timpul cu astfel de angoase. Apoi, “babuinul” trebuie să fie tot timpul în mijlocul lucrătorilor. Că e vorba de şantier sau birou. Fiindcă la angajaţii români, în bună parte, trebuie să stai în spatele lor ca să-şi facă treaba. Nu mai vorbesc – şi trebuie să recunoaştem acest lucru – despre angajaţii care au rămas cu năravuri din alte vremuri şi sunt convinşi că “dacă nu curge, picură”. Cu alte cuvinte, dacă e ceva de furat de la locul de muncă, acel ceva trebuie neapărat furat.

Apoi, aproape zilnic, “babuinul” mic şi mijlociu (mai puţin cel mare) trebuie să ia contact cu funcţionarul român, acea specie superioară lui, dacă ne-am lua după dl Câciu. Fiindcă birocraţia din România presupune o interacţiune aproape cotidiană cu Măria Sa, funcţionarul public, pentru cel mai mic aviz. E perioada cea mai grea din zi. Deoarece cu funcţionarul român, plătit regeşte, fie că e de la finanţe, fie din primării, direcţii, agenţii etc., trebuie să te porţi cu mănuşi. Toate nemulţumirile, toate problemele trebuie să le laşi la uşă pentru a-i zâmbi frumos funcţionarului, eventual trebuie să-i dai şi un cadou pentru a-şi face treaba. Dacă îl prinzi la telefon, schimbând ponturi la pariuri sau o reţetă nouă de fructe de mare, trebuie să zâmbeşti politicos şi să nu dai semne de nerăbdare. Şi aici e cazul fericit, în care funcţionarul îşi cunoaşte meseria. Că trebuie cumva stimulat pentru a şi-o face, e o altă discuţie.

Dar avem şi funcţionarul român “prost” sau “dobitoc”, vorba unui fost ministru, coleg de partid cu dl Câciu. Ori acest gen de funcţionar numit şi politruc habar nu are ce trebuie să facă. Iar tu, “babuin”, trebuie să-i faci treaba, , să-i explici precum unui analfabet funcţional ce are de făcut.  Ori, astfel de contacte cu funcţionarul public român costă şi timp şi mulţi, foarte mulţi nervi. “Babuinii” din alte ţări nu au astfel de probleme, mai ales cu “proştii” şi “dobitocii”, fiindcă acolo nu toate amantele, beizadelele, finii, naşii, politrucii sunt angajaţi în sistemul de stat pentru că nu ştiu nimic altceva ce să facă.

Apoi, “babuinul” trebuie să-şi rezolve problemele la bănci. Alte bătăi de cap, alte calcule, după ce politica înţeleaptă a domnului Câciu a făcut dobânzile tot mai mari. Din nou, pe şantiere, birouri, fabrici. La amiază poate ajunge la un prânz frugal, iar dacă nu, “babuinul” îşi ia un sandvici de la o tonetă.

Seara târziu, “babuinul” se întoarce acasă. E fericit atunci când îşi prinde copiii cu care mai stă de vorbă de una alta. Uneori despre banii cu care trebuie să contribuie la “fondul clasei”. Sigur, pe hârtie şi în declaraţiile dlui ministru al Educaţiei, colegul de cabinet al domnului Câciu, acestea nu există. În fine, după miezul nopţii, “babuinul” se pune la culcare. Nu, nu are un somn odihnitor. Tot la o oră, două se trezeşte din cauza unui coşmar în care îl vede pe domnul Câciu stabilind alte taxe şi impozite. Altele decât cele din coşmarul precedent…

P.S. Sigur, rândurile de mai sus nu sunt valabile pentru toţi “babuinii”. Sunt mulţi “babuini” (sau poate aceştia fac parte din cei 10% antreprenori corecţi ai dlui Câciu) bine racordaţi poltic. Ei ştiu ce înseamnă parandărătul, nu au probleme cu funcţionarul public, dar mai ales “ştiu” să facă drumuri care se sparg după o lună, poduri căzătoare sau chiar ace, brice şi carice pe care instituţiile publice le achiziţionează cu de zece ori mai mult decât preţul pieţei.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Kroko a spus: (iulie 23rd, 2022 at 08:44 )

Poate ca NOI=ROMANII ne-am ales – ALESII, tocmai din cauza babuinilor exploatatori ! O fi mentalitatea ?!?

romica a spus: (iulie 23rd, 2022 at 09:49 )

Majoritatea romanilor nu au ales fiindca nu au mers la vot.

Werner Bauhaus a spus: (iulie 23rd, 2022 at 10:06 )

cîți, câci, ciuci, ciolaci, cseki etc.
Noi de la Rîm ne tragem, ei se pare, după apucături, că nu prea…

Dan A. a spus: (iulie 23rd, 2022 at 20:22 )

Cei 10% babuini bine ancorati politic nu se tem de schimbari, indiferent ce partid vine la guvernare, „pleaca ai nostrii, vin ai nostrii” toti sunt mana in mana. Problema e cand se schimba generatiile, noii babuini poitici vin din spate, avizi de bani si putere, iar cei vechi se agata cu dintii de pozitia detinuta. Si cum toti au ceva la dosar, sta in puterea „celor noi” sa-i dea jos pe „cei vechi”. Uneori pasnic, azi iti merge, maine nu, de raman astia gura casca si nu pricep, adica 20 mi-a mers, si acum, asa deodata, cum dreaq? Pentru cei incapatanati se mai aplica si legea, din cand in cand, cu executare sau cu suspendare, ca da si bine la prostime, „uite ce tara democratica avem”!

G.A. a spus: (iulie 24th, 2022 at 19:33 )

@Dan A
Exact: folosesc legea împotriva dreptății! Ca un fel de procedeu de judo.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.