Cu aproape douăzeci de ani în urmă am făcut o vizită „de lucru” în nordul Germaniei, o amabilitate a unui mic industriaș local cu care am avut plăcerea unui schimb economic. Chiar mic fiind, omul era milionar în noua monedă euro și făcea un ban bun furnizând infrastructură și servicii pentru estul Europei, pe la noi, prin vecini, dar mai ales în Ucraina, Rusia și Belarus, de unde pica „cașcavalul” gros. Într-o seară ne-a invitat omul la o cină în patru la restaurantul din cochetul sat unde își avea sediul. Patronul era poate cel mai mare contribuabil în acea comunitate, prin urmare îl cunoșteau toți, îl serveau toți, jos cu pălăria.
Cina a mers stas, ca la saxoni. Povești seci cu mult „ja, ja, sehr gut”, nici scurtă, nici lungă, totul planificat, ca la neamț. Ne-a sugerat ce merită comandat, un steak de vită de te lingi pe degete și pe portofel. Ce mi-a rămas mai „condimentat” din această masă de seară, dincolo de arta bucătarului, a fost insistența de a mânca tot. OK, nici mie nu-mi place să las în farfurie, nu din ciobănism și flămânzenie, dar urăsc să arunc mâncare. Invitația neamțului era urmată de explicația că nu putem lăsa în farfurie, căci în Africa alții nu au ce mânca, iar argumentul ăsta a fost imbatabil. Am mâncat tot și-am plecat din acel local fără să aflu de la jermân cum am ajutat noi africanul costeliv dacă ne-am umplut burțile.
Povestea asta mi-am amintit-o văzând atâta ipocrizie și de-o parte, și de cealaltă, a fenomenului eco și economic ce asezonează doctrinar criza energetică de acum. Europarlamentar liberal, Rareș Bogdan nu este scutit nici el de această meteahnă chiar și atunci când critică Bruxelles-ul de mesaj fals și ideologii cu care oficialii europeni ar încerca să ne vâre sub piele niște noi obiceiuri de viață. Parțial sunt de acord cu ce încearcă să facă „conservatorul” Rareș Bogdan. Să ne trăim viața cât mai aproape de confortul cu care ne-am obișnuit, dar oare toate cu câte ne-am obișnuit sunt sănătoase și fără păcat de risipă?
Să nu dăm la 19 grade Celsius temperatura în case. Păi nu dăm, de-al dracu nu dăm dacă furnizorul ne dă gazul de trebuință la centrală și dacă avem bani să-l plătim. Căci dacă nu avem bani, vom da mai încet și fără să ne zică Europa, dar și fără să o contrazică Rareș Bogdan, care nu ne dă și banii să plătim factura. Apoi, firește că nu trebuie să mâncăm făină de gândaci (altă manipulare de care se agață suveraniștii anti-UE) nici că ne zice Uniunea, nici că nu ne dă voie domnișorul Bogdan, dar dacă vom ajunge să murim de foame vom mânca și coajă de copac, fără nicio recomandare. Da, să facem duș zilnic, dar câți români nu fac duș zilnic din cauza crizei energetice și câți nu se spală din considerente de sărăcie și educație? Sau invers.
Cât privește lăsatul apei să curgă cât Rareș Bogdan se spală pe dinți, n-am înțeles-o. Dacă pleacă de acasă lasă becul pornit, cuptorul încins, ochiul de la aragaz merge, așa, să le arătăm lor europenilor că nu ascultăm de ei? Dar dușul îl lasă pornit cât se spală zilnic? Mai mare lecția de populism la cel care a promis tăierea pensiilor speciale în 30 de zile decât îl freacă pe el grija de confortul nostru.
Comentarii prin facebook