Tavi Benga a revenit oficial la Poli: „Trebuie să salvăm această echipă. Este cel mai puternic brand al Banatului”

Octavian Benga şi-a început în această săptămână cel de-al doilea mandat la Poli. Obiectivul principal este salvarea echipei, după un început dezastruos cu Bogdan Andone, tehnicianul care nu s-a dovedit potrivit la formaţie, şi cel care are o performanţă negativă greu de egalat, şase partide fără gol marcat deşi şi-a adus 15 jucători.

„Trebuie să avem atitudine, lumea îşi doreşte atitudine, pe lângă pregătirea tactică. Oamenii să fie ferm convinşi că eu voi da totul şi voi încerca să salvăm această echipă. Pentru că obiectivul este salvarea de la retrogradare. Mă simt onorat şi în orice moment m-am simţi onorat când am lucrat sub denumirea de Poli, pentru că am lucrat la toate nivelurile, de la juniori, echipa a doua, secund la prima echipă, antrenor de seniori, şi în orice moment m-am simţit onorat să lucrez aici. Aşadar cea mai mare parte din viaţă am petrecut-o sub brandul de Poli. Poli rămâne cel mai mare brand din Banat, trebuie să ştie lumea, am repetat-o şi în mandatul trecut”, a declarat Octavian Benga, noul antrenor principal al Politehnicii.

Tehnicianul şi-ar dori să aducă lângă el antrenori din zonă: „Voi încerca să aduc lângă mine şi câţiva oameni care să mă ajute, care gândesc ca şi mine. Acei oameni, am transmis şi domnului rector, mi-aş dori foarte mult, şi m-a aprobat, ar trebui să fie din Timişoara, chiar din academia noastră, pentru că avem o grămadă de antrenori valoroşi şi în academia noastră şi cred că ar merita şi ei să facă pasul spre echipa mare. Să li se dea o şansă, că dacă noi nu-i ajutăm nu au cum să se manifeste. Sunt foarte mulţi şi sper ca în perioada următoare să găsim o soluţie”.

Rectorul UPT Florin Drăgan a făcut precizări despre un post important care lipseşte în acest moment, cel de preşedinte: „La ora actuală am discutat cu două persoane şi, dacă nu reuşim săptămâna aceasta, atunci săptămâna viitoare sper să se finalizeze această discuţie, tot polişti, cu sufletul la Poli şi care ştiu ce înseamnă Politehnica”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală

Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Noaptea Europeană a Muzeelor 2024 va fi una cu totul specială la UPT

O noapte de poveste în care va fi implicată şi realitatea virtuală. Asta pregăteşte UPT de Noaptea Europeană a Muzeelor 2024. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara organizează sâmbătă, 18 mai 2024, cea de-a 20 ediție a evenimentului Noaptea Europeană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noaptea Europeană a Muzeelor 2024 va fi una cu totul specială la UPT
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Aproape o mie de locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă. Peste 600 de persoane au fost selectate pentru angajare

La Timișoara a avut loc, marți, o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă. Interesul a fost ridicat, atât din partea firmelor, dar și a celor care căutau un nou loc de muncă. Au fost prezente 53 de firme care au oferit 907 locuri de muncă, de care au fost interesate peste o mie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape o mie de locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă. Peste 600 de persoane au fost selectate pentru angajare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Teoretic, acum utilizatorii transportului în comun din Timișoara vor putea vedea în timp real locul unde se află tramvaiul sau autobuzul pe care îl așteaptă și cât va face până în stația de tramvai. Primăria Timișoara, STPT și SMTT au lansat sistemul integrat cu GPS, aplicație și Open Data, care ajută călătorii să afle în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mijloacele de transport în comun/FOTO pot fi văzute acum ”live”. Călătorii vor ști în cât timp ajung în stații
O noapte de poveste în care va fi implicată şi realitatea virtuală. Asta pregăteşte UPT de Noaptea Europeană a Muzeelor 2024. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara organizează sâmbătă, 18 mai 2024, cea de-a 20 ediție a evenimentului Noaptea Europeană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noaptea Europeană a Muzeelor 2024 va fi una cu totul specială la UPT
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în ultima perioadă verificările la șantierele de pe raza oraşului, cu scopul reducerii impactului negativ asupra drumurilor publice și a vecinătăților, respectiv pentru prevenirea disconfortului produs cetățenilor. Totodată, cu ocazia controalelor s-a verificat și modul de gestionare a deșeurilor în incinta șantierelor, precum și trasabilitatea acestora....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi mari în cazul șantierelor care nu respectă legislația pe linie de mediu/FOTO
Potrivit propriei declaraţii, Maria Grapini a fost olimpică la Limba română. Ori, când ai fost olimpică la română, îţi poţi permite să creezi o nouă limbă (grapineza), să scrii romane cu citate preluate din Wikipedia sau pur şi simplu să descoperi noi ţări (Letiţia). Şi asta doar în timpul liber, când nu eşti la Bruxelles,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (12). Mândri de concitadina noastră!? Maria Grapini n-a luat doar Premiul Sputnik, ci şi cel de „trăncănitoare” a PE
Primăria Ghiroda a predat, marţi, amplasamentul din PUZ-ul pentru tineri pentru extinderea rețelelor de apă-canal. Aici au fost atribuite gratuit 116 terenuri pentru tinerii din Ghiroda și Giarmata Vii pentru a-şi ridica locuinţe.  La sfârșitul anului trecut, au fost atribuite gratuit 116 terenuri pentru tinerii din Ghiroda și Giarmata Vii, după o procedură de patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe extinderea rețelelor de apă-canal la PUZ-ul pentru tineri din Ghiroda
După-amiază însorită, dar cu peripeții la o fermă de vaci din apropierea orașului Buziaș: o vacă a rămas blocată în nămol. Pompierii de la subunitatea din Buziaș și-au luat toate echipamentele necesare salvării animalului, ba chiar și barca, dacă ar fi fost nevoie, și au sosit la fermă. În mai puțin de oră, vaca a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenţie de suflet a salvatorilor din Buziaş
O parte din primarii PNL din Timiş se revoltă din nou, aşa cum au mai făcut-o şi în perioadele în care Nicolae Robu şi Alin Nica erau la şefia organizaţiei judeţene. Pe Grupul intern de WhatsApp al primarilor liberali a fost postată o scrisoare deschisă adresată preşedintelui interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revoltă a primarilor PNL din Timiş. Scrisoare către Vasile Blaga: “Filiala noastră județeană este îngenunchiată în mod repetat în fața PSD”
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, participă și în acest an la evenimentul național „Noaptea Muzeelor 2024”. Sâmbătă, 18 mai, sub sloganul „Cerem respect și echitate pentru salariile din cultură!”, timișorenii nu vor avea parte de expozițiile instituției de cultură vor fi închise, ca urmare a protestului salariaților, dar în curtea Bastionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem și în acest an Noaptea Muzeelor, de această dată sub auspiciile protestelor salariale de la MNaB
Top